partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

luni, 7 octombrie 2024

Sunt disperat după tine

 

     Mă trimite stăpânul meu la fântână.
Un individ încearcă să își umple o sticluță de rom cu apă potabilă. Îmi dau seama că e beat după cum manevrează găleata, invers, apa curge pe lângă și în sticlă ajung câteva picături. O ia de la capăt, altă găleată, același rezultat. Am răbdare, nu e aglomerat. După a treia încercare nereușită, îl abordez tandru:

- Nu vreți puțin ajutor?
Se întoarce spre mine:

- Dacă sunteți amabil.
Sunt.
Îl ajut.
Plec. Ajung la o intersecție, e roșu. Stau și aștept. Vine verdele, demarez, intru pe o stradă cu sens unic. Stradă îngustă, mașini parcate pe ambele părți, abia mă pot strecura. În urma mea, unul claxonează în disperare să îi dau voie să mă depășească. Nu se poate, dar el nu se oprește din claxonat. Mă enervez! Opresc mașina și cobor. Mă duc spre el. Deschide geamul și începe să mă înjure. Când mă uit atent, era curva de la fântână.
- Aaa, dumneavoastră erați. Scuze, scuze.
Le accept. Plec iar. Ajung la casa stăpânului și mă pregătesc să intru, când simt o atingere pe umăr. Îmi zice:- Vreți să mergem la o țuică? Să îmi cer scuze cum se cuvine. Accept. Stabilesc o întâlnire cu el. Vine la patru ace și treaz. Bem. Are obiceiuri proaste, mângâie ospătărițele pe fund:- Sunt disperat după funduri, îmi zice.
Femeile sunt stânjenite, în semiîntunericul barului lucesc ochii de lincși ai iubiților lor. Încep să mă tem pentru mine, încep să mă îngrijorez pentru el. Se îmbată repede. Ieșim. Când ajungem lângă tufișurile scunde de dracena, îmi zice:- Vrei să mă fuți?
Eu:- Nu.

El:- Te rog!

Eu:- Nu!
El:- Nici dacă te plătesc?
Eu:- Nu. Nu mă atragi fizic.
El:- Nu poți face abstracție de atracție?
Eu:- Ba da. De felul meu sunt einsteinian.
El:- Și?
Eu:- Nu.
El:- Dacă îți zic ce trist sunt!
Eu:- Nu mă fut pe fond de tristețe.
El:- Nici dacă te rog?
Eu:- Vezi că te repeți!
Se așează în ciuci și începe să plângă.
Îl las câteva minute. Îmi aprind o țigară. Îl ridic de jos:- Fumezi? În  bar am văzut că nu.
El:- Nu, nu îmi dă voie nevasta.
Eu:- Bine. Lasă, e mai bine pentru sănătatea ta.
Îl iau de braț și intrăm amândoi în baia bărbaților. Îl lipesc de ușa unui wc și i- o trag newtonian. E dat cu un after shave scump, e un miros plăcut. I- o mai trag o dată, bonus, parfumul mi- a schimbat dispoziția. Îmi spune, în timp ce ieșim:

- Unde lucrezi? Sunt disperat după tine!
Eu:- Secret.
El:- Aș vrea să te mai vizitez. 
Eu:- Scapă mai întâi de disperare și mai vorbim.
Se potolește. Ne despărțim fără efuziuni.

O masă experimentată

 

   Mă duc pentru cumpărăturile săptămânale la un supermarket. Sunt ocupat cu aranjarea lor pe tejghea. În fața mea, o individă oarecare. Se întoarce când ajung aproape de casă:

- Sunt un pic cam dezlegată. Ești drăguț să mă legi puțin?
Eu:- Aici?
Ea:- Oo, nu! Acasă la mine.
Pun cumpărăturile în portbagaj, parchez mașina un pic mai departe și plec cu a ei. Ajungem acasă la ea, un apartament luxos, mobilat clasic. Nu are bibliotecă, asta e prima chestie pe care o observ încă de la primii pași în hol. În schimb, tronează o ditamai masă de stejar în mijlocul sufrageriei, ocupând o parte însemnată din spațiu.
Stăm la o cafea, pune niște fursecuri pe o farfurie, ciugulesc două. Pleacă de lângă mine și apare într- o rochie groasă,  înflorată, plină de fermoare. Îmi zice:

- Îmi place să fiu dezbrăcată de un bărbat adevărat.
Se urcă de pe un scăunel, direct pe masă.
Mă ridic în picioare și se apropie de fața mea cu genunchii.
Încearcă să îmi atingă fața. Mă retrag un pas.
Ea:- Nu fugi.
Eu:- Nu sunt în poziția potrivită.
Ea:- Fii și tu puțin intimidat.
Mă hotărăsc să îi fac pe plac.
Vin aproape de ea, îmi atinge părul cu un genunchi. O las. Nu simt dorință, nici neputință. O întreb: 

- Gata, te- ai legat?
Ea:- Nu, te vreau aici, sus.
Mă uit din nou la ea, un pic mai atent, e rotunjoară și nici eu nu sunt chiar cel mai slăbănog bărbat.
-Crezi că masa asta ne ține pe amândoi?
Ea:- Da
Eu:- De unde știi?
Ea:- Știu, pentru că are experiență.
Eu:- Nu dau doi bani pe experiența meselor.
Ea:- Hai, nu te teme!
Mă descalț, mai diminuez din greutate, cel puțin eu. Ea, nu. Se urcase cu tot cu pantofi.
Tavanul încăperii e înalt, dar normal de înalt, începe la o palmă de creștetul meu.
Îmi reamintește:

 - Îmi place să fiu dezbrăcată.
O ating cu palmele de sus în jos și de jur împrejur. Rochia are două fermoare principale și patru secundare. Încep să le cobor. Ea râde, se gâdilă, se frăsuiește îngreunându- mi mișcările. Reușesc într- un târziu, rochia cade pe podea. Rămâne într- o jupă, cu sânii dezveliți.
-Ia- mă, îmi zice ea!
Eu, în gând, atent la echilibristică: Aici?

Mă uit după scăunel. 

Ea:- Nu coborî! Vreau aici, sus!

Eu:- Bine
Îmi dau jos cravata, arunc sacoul pe un fotoliu, îmi deschei nasturii de la cămașă, dar nu apuc să o dau jos că îmi bagă mâna în zona ecuatorială. O opresc.
- Încă nu, îi zic, lianele sunt pline de maimuțele și tarzani.
Ea:- Bine. Se uită aiurea. Pe pereți, mintea mea hologramează volume din Platon, Heidegger, O mie și una de nopți, Decameronul....Nu le vede, firește. 
E înaltă, se ridică pe vârfuri încercând să mă sărute. Îmi scot cureaua de la pantaloni și o întorc încetișor. Îi leg mâinile pe lângă corp, le prind în cataramă. Îmi dau jos pantalonii, mă dau jos, îi așez frumos pe spătarul unui scaun, undeva lângă un șifonier. Urc înapoi, gol. O întorc cu fața la perete și o fut pe animală în patru poziții esențiale. Țipă când Au, când Aii, când Ooo, când Ooii! O ajut să coboare, mă duc să fac o labă în baie și mă întorc mulțumit. Plec. Cobor scara câte două trepte odată, chem un taxi, îmi iau mașina din parcarea supermarketului și mă duc acasă, îmi pun un disc cu rock clasic și mă odihnesc. Îmi cam tremură genunchii, sunt puțin obișnuit cu atâta înălțime. 

duminică, 6 octombrie 2024

Două dialoguri

 1. Pro și contra Cioran

Visez.

Sunt studentă, prin anul doi. Vin într-o vacanță, merg spre cartier, mă văd cu prietenii din liceu. 

Îi întreb de unul, de altul și ajung la Cătălin. Nu ieșise încă afară. 

-Știi că era cioranian, zice Daris. 

Cam toți citeam Cioran la începutul anilor 90, dar Cătălin era cioranian încă de dinainte de Revoluție. 

Eu:- Da. Nu mai e?

Daris:- Acum zice toată ziua când Doamne ajută!, când Doamne ferește!

Eu:- Serios?

- Da, zice el. Acum câteva zile a zis înainte să se urce pe un scăunel:

- Doamne ferește !

Eu zâmbesc.

 Cătălin stătea bine cu lecturile din rușii clasici. Îi plăcea Esenin, citea Tolstoi.


2. Pro și contra Nietzsche

Sunt la o inspecție de grad. Mă invită o colegă. E în alta localitate decât cea unde locuiesc. Merg din doua motive: în primul rând, îmi place tema, este despre postmodernism, în al doilea rând îmi plac profesorii universitari evaluatori, la unul am avut licență, la al doilea am vrut să fac un doctorat. Sunt printre preferații tuturor studenților, nu doar ai mei, pentru umanitate și spiritul ludic, unul, pentru profunzimea gândirii și toleranță, al doilea. Anul viitor voi avea și eu de dat lucrarea de grad. 

Se termină prezentarea lucrării și mergem la un restaurant să mâncăm. Eu nimeresc lângă ei. În fața mea, doi tineri profesori, bărbați vocali și autoritari. Ajungem cu discuția la religie, credință, valori și idei care mai circulă printre noi, cei care nu mai suntem studenți. 

Unul dintre profesorii tineri e nietzschean, celălalt cioranian, se completează în deconstrucția mea, cel puțin nominală. 

Sunt puțin nervoasă, dar nu îmi permit intervenții corective. Îi las să abereze. 

Unul dintre profesori îi spune celuilalt, dar suficient de tare ca să îl aud:- Un Sfânt Părinte spune:- Când ești în lume, diavolul vine deghizat într- un cunoscut, într-o rudă. Când ești în pustie, vine personal.

Celălalt profesor adaugă:- În plus, de la o  vârstă nu îți mai permiți să te joci cu Dumnezeu de- a orice. Când ești tânăr, da, caști gura și la Nietzsche și la Cioran.

În mintea mea se face ordine. Nu s- au schimbat de când am terminat facultatea, îmi place în continuare de ei. 

La întoarcere, în mașina unuia dintre ei, vorbim despre pisici. Toți avem pisici. 


Cu noaptea- cap

 

Am o panaramă care mă trezește pentru sex cu noaptea-  n cap. O fut pe trei sferturi adormit, fără figuri.
Sunt singurul care i- o trage și mă conformez unor dorințe pe care nu le înțeleg. Ea e obosită și eu sunt nedormit.
Mă foiesc în așternut mai bine de oră, pe urmă abandonez ideea de a- mi reface neuronii. Ies să fumez.  Cerul indigo, aerul rece și lumina lunii prin norii groși și alburii mă trezesc treptat. Îmi amintesc un dialog din liceu. Trec pe lângă prietenii mei, într- o după amiază lâncedă. Ei joacă fotbal în parcare, la ora aceea nu sunt deloc mașini. Trec pe lângă ei fără intenția de a mă opri, fără intenția de a comunica, nu vreau să îi intrerup din joc. Dar se opresc ei.
Salut, salut și dau să trec mai departe. Un băiat zice autoritar:- De ce mergi în dorul pulii?
Eu:- Nu merg așa.
El:- Ba da. Așa mergi. Curvo!
Vocea lui e pe jumătate glumeață, pe jumătate semeață. Băieții râd, dar mânzește, țin la mine și nu mă atacă niciunul de obicei. Lasă mingea altui coleg și vine mai aproape:-  Te- ai dat cu ruj! 

Eu:- Nu.
El:- Ba da, ai gura roșie!
Eu:- Nu. Vin de la plajă.
El:- Asta să i-  o spui lui Mutu', nu mie!
Se reîntorc la joc. Plec contrariat. Acum înțeleg, după ani, era îndrăgostit.
Merg mai departe, cu capul plin de melodii. Cobor câteva trepte și încep să mă gândesc la altcineva, la altceva. Nu îmi iese o problemă la geometrie, vreau să citesc un roman și nu îl pot împrumuta. Aștept să îl termine un coleg, îl iau de la el. Pentru geometrie, aștept noaptea, să îmi pice- n somn fisa. Am responsabilități, aproape toată clasa copiază de la mine tema. 

Jo soi solo

 

Visez.
Sunt singură, completamente solo, cum spun străinii.
Dar nu acum, ci cu mulți ani în urmă. Ies afară și, din cauza singurătății, nu am nici curaj. Afară plouă cu găleata, merg în cartierul unde, în zile senine, mă întâlnesc cu prietenii. E o zi jalnică, nici trandafirii nu se văd de cenușiul zilei. Mă bag într- o scară și stau. Stau mult. Aștept să iasă cineva afară, inutilă așteptare, pe vremea asta, la ora asta lumea lenevește, se odihnește sau doarme. E o zi ca astăzi, o zi de duminică.
Stau sub balconul unui prieten bun, al unui băiat frumos și nefericit, al unui tânăr teatral care-  și ascunde nefericirea, care nu cere nici milă, nici tovărășie.
Plouă încet, cum plouă azi, mocănește, cum spun oierii.
Mă uit la picăturile care cad îndârjit și mărunt. Sunt undeva între mine și mine, la jumătatea drumului între o zi oarecare, în care timpul curge ca ploaia și o zi care nu este zi, ci eternitate, în care această ploaie leagă cerul de pământ iremediabil.
Nu îmi e frig, nu îmi e somn, nici foame, nu mă doare nimic. Sunt, cum ar zice Descartes, inexistentă.
Prin ceața deasă a ploii văd doi tineri îmbrățișați, văd oameni cuminți și așezați, un câine negru vesel își manifestă recunoștința trecând de la unul la altul, tinerii și copiii îi aduc adresa eugenii, preferatele lui.
Tinerii se apropie mult de mine, băiatul sărută fata cu pasiune, ca și când ar mușca dintr- o piersică pufoasă, fata își îndreaptă bretonul ca și când numai ea ar fi pe lume, sunt fericiți și îndrăzneți. Tinerețea trece prin fața ochilor mei ca un film la o viteză normală, fără răsturnări de situații și fără dramă. Sunt într- un timp ideal!
Plouă și niciun om nu iese din casă, nicio pasăre, nicio pisică. Prezența tânărului care stă deasupra îmi devine cumva vizibilă, îl simt cum merge încet prin casă, cum se oprește în dreptul unui raft cu cărți, cum plimbă degetele pe cotoarele lor, cum își ia un volum de versuri și îl răsfoiește. Mă uit în sus,  nu e nimeni, ploaia se scurge pe lateralele balconului. Acum știu, cineva îl apără, cineva mă apără. Aerul se limpezește puțin. Plec spre casă, cu trena udă de ploaie, greoaie, cu marginea rochiei complet plină de  păpădii. Mă aplec și strâng în mână o pasăre cu penajul ud, ciufulită și somnolentă. O pun sub un copăcel. În urma mea, două femei brunete, cârlionțate, cu pielea arămie, aleargă desculțe. Una dintre ele îmi parfumează părul. Cealaltă îmi pune în ureche un cercel.

Adevărul despre femei

 ? Cine știe cel mai bine adevărul despre femei?

R:- Prietenii bărbaților lor. 

Pierderi și pierduți

 

  Mă roagă un amic vechi să merg cu el la o cafea. Are să îmi spună ceva: - Am să îți spun ceva extrem de important!
Ne luăm cafea și câte o bere.
Eu:- Spune.
El: - Mi- am pierdut fecioria.
Eu:- Când?
El:- Aseară.
Eu: - Și? Ești fericit sau trist?
El:- Sunt pierdut.
Râd.
Eu:- Vrei să mergem să o căutăm? Îți mai amintești unde erai când ai pierdut -o? Poate erai la calculator. (E internaut pătimaș, cu studii specifice).
El:- Eram la mare. Pe plajă.
Eu:- E aproape imposibil să o mai găsești. Plaja e plină deja. Doar dacă a găsit- o cineva și a dus- o la poliție sau la salvamariști.
El:- De fapt, nu sunt sigur dacă la mare. Adică, prima dată am pierdut- o la mare, dar am mai pierdut - o o dată, lângă lac, în stuf.
Eu:-  Și aici e cam greu de găsit. La ora asta e plin de pescari. Doar să o fi înghițit vreun pește, și când pescarul pescuiește dă de ea.
El, îngândurat. - Nu știu ce am să mă fac de acum încolo...
Eu:- Erai singur când ai pierdut -o?
El:- Nu, eram cu iubita mea.
Eu:- A, atunci e simplu! Întreabă- o pe ea.
El:- Nu mai pot, a plecat. Nu e de la noi, stă în Nord.
Eu:-  Deci ai avut două pierderi importante.
El:- Aș zice chiar trei.
Eu:- Dublurile nu se pun.
El:- Ce mă fac? Ce mă fac?
Eu:- Cum ce te faci? Ești liber. În sfârșit, liber. Te fuți cu cine ai chef și unde ai chef. Nu mai ești în pericol. Cum să îți explic: platonician sau aristotelician?
El:-  Prefer aristotelician, știi, sunt mai cu picioarele pe pământ.
Eu:- Ai scăpat de confuzia categorială substanță spațială Știi cum zice Aristotel: om sau cal. Tu fiind Capricorn, te întrebai zilnic chestia asta. Ai rămas numai cu celelalte confuzii: dacă ești într- o relație sau nu, dacă ești activ sau pasiv, dacă ești azi sau acum 35 de ani.
El:-  Da.
Începe să plângă cu sughițuri. Îmi e milă de el, poate era dedicat vieții monahale și a fost ademenit de vreo curvă oarecare.
Îl întreb:- Ți- a plăcut?
El:-  Doamne, mor numai când mă gândesc. Nu m- aș opri din ce mi s- a întâmplat niciodată.
Eu:-  Da, așa e, din nefericire, trebuie să ne oprim. Suntem ființe gânditoare și chiar raționale.
El, expresionist: -  Mi- aș arunca rațiunea pe jos așa cum arunc șapca asta pentru încă o noapte!
Eu:-  Nu e totul pierdut. Bine că avem amintiri. Hai noroc!
El:-  Noroc!

sâmbătă, 5 octombrie 2024

Demoasol

 

    Vine unul la mine și- mi zice că e tenor. Îl cred într- o primă fază. Pe urmă îl întreb:
-  Poți să- mi cânți ca Domingo?
El:- Numai dacă sunt pe câmp.
Eu:- De ce? Te inspiră verdele?
El:- Nu, păsărelele mii și mii.
Mergem la pădure.
Își cară cu el ditamai bagajul, cu boxe, sintetizator, microfon de scenă, microfon de fond, până și o mandolină.
Îi ia ceva timp să le instaleze.
Stau răbdător și aștept. Avusesem de gând să invit și câțiva amici pentru apluze și  bis- uri, dar în ultimul moment m- am răzgândit.
Se așează pe o buturugă și începe să cioplească un fluieraș de os dintr- un corn de elefănțel. Încep să intru la bănuieli. Nu cumva eu sunt solistul și nu el?
Îl întreb într- un târziu:- Nu cânți ceva?
El:- Nu, nu am inspirație.
Eu:- Nu sunt suficiente păsărele?
El:- Ba da, dar îmi lipsește fix cucul.
Îl înțeleg.
Îl întreb:- Trebuie să așteptăm mult? Am o întâlnire cu cineva.
El:- Depinde. Uneori poate să întârzie toată ziua.
Eu:- Atunci ce facem? Plecăm?
El:- Nu, avem răbdare.
Eu:- Unde se duc cucii?
El:- Să mai aducă niște păsărele.
Râd. Îmi dau seama că e mort după mine.
Suntem singuri în mijlocul pădurii și eu vreau să îl aud cântând ca Domingo. Unde mi- a fost mintea?!
Îmi chem ielele nebune, încing cu ele o horă mitologică și după ce sunt suficient de înciupercat și mătrăgunat îi trag un futai de zile mari.
Țipă pe două octave complete, suspină pe șapte și înainte să mă trântesc pe iarbă ca să- mi trag răsuflarea, bagă două arii complete din Domingo.
Adormim îmbrățișați.
Când ne trezim, din stejarul care păzește luminișul auzim :- Cu-cu! Cu-cu! Cu-cu!
Îi zic:- Doar nu ai de gând să începi iar!
El:- Nu, mă duc să duc sculele în mașină.
Eu:- Așa da, așa te vreau, să- ți recunoști talentul!

Vorbește -mi pe limba mea

 

        Am o zi liberă. Mă primenesc și ies. Mă duc în singurul loc unde nu mă știe nimeni, o bibliotecă.
Nu e sesiune, nu e bac, nu e admitere la Academie. Sunt locuri libere berechet.
Îmi iau ceva de citit, nu spun, e secret. Mă așez la fereastră și citesc. Mă simt bine, liber și normal.
Se ridică o coardă și trântește un scaun.
Nu mă deranjează foarte mult, am îngăduință, îmi place și autorul, și cartea.
Se mai ridică una și după două secunde se mai trântește un scaun. Ridic privirea din volum,  cum mă așteptam, o femeie.
Mă răsucesc în scaun, mă afund mai adânc, reiau lectura.
Mă concentrez un pic mai greu. Încă un scaun trântit, încă unul! Mă ridic, mă îmbrac și plec.
Merg la o terasă. Aici sunt câțiva cunoscuți mereu. Nu e obligatoriu să socializez cu ei, ceea ce și fac. Mă așez la o masă. Îmi iau cafea și de băut.
Stau mult, fumez, terasa se golește treptat. Rămân singur. Barmanița e amabilă, avem program nocturn, zice ea.
Mă bucur. Mai stau încă ceva timp. Încă nu mă plictisesc. Mă gândesc la ce am citit. Unele idei mi le- am notat. Mă uit pe ele. Apare un cunoscut cu nevasta. Se înființează neinvitat la masa mea.
Ea:- Ce citești ?
Eu:- Ceva pe limba mea.
Ea:- Nu ne spui?
Eu:- Nu.
Ea:- Dar eu sunt specialistă în limba ta.
Bărbacsu vede că ospătărița nu ajunge și la masa lor, adică a mea, pleacă în restaurant.
Eu:- Tu nu ești specialistă în limba mea. Eu sunt într- a ta! Mă reped lângă ea, o sărut, îi bag mâna între picioare. Nu se poate nici întoarce, nici ridica. Îi mozolesc gura, îi întind rujul pe juma' de obraz, îi strâng sânii în palme, îmi mișc o mână între picioarele ei protejate subțire de colanții dungați. Respiră precipitat, dar nu țipă. Mă întorc la locul meu. Vine bărbacsu cu două pahare de gin și lămâie. Se uită numai la mine, vorbește numai cu mine, că nu știu ce partid nu mai candidează și nu știu ce automobile s- au scumpit, chiar s- au dublat la preț. Stau cu mâna pe spătarul scaunului ei, care și- a aplecat umerii mult în față. Cu urechea mea albastră, aud un ușor scârțâit violin. Mă atinge pe sub masă pe picior. Îmi aprind o țigară și o las. Mă mângâie, îmi atinge șoseata și când ajunge cu vârful pantofului la piele, mă ridic brusc. Paharul lui se răstoarnă. Al ei îi tremură în mână.
-Ne mai vedem, ne mai auzim, mai vorbim!
Ea:- În ce limbă?
Eu:- Bineînțeles, în limba  mea.

Păunița cu trapez

 

   Dorel scrie, scrie, scrie de câteva zile în delir. Ne uităm la el și ne minunăm amândoi. Nu îndrăznim să- l întrerupem, nici să- l întrebăm. Mr Brasil intră tiptil în camera lui și îi duce câte ceva de mâncare, eu mă duc și iau farfuriile pe jumătate goale. Bea cafea non stop și fumează țigară de la țigară.
Într- un târziu, vine în sufragerie cu un teanc de foi pe trei sferturi mâzgălite. Începe Mr Brasil interogatoriul:
-Ai terminat de rescris Iliada?
Dorel:- I- am scris o scrisoare iubitei mele.
Mr Brasil:- Așa se scrie o scrisoare? În săptămâni de zile? Pui mâna pe o foaie, bagi 10- 15 rânduri și gata. Restul e interpretare. Întreabă- o și pe ea, că e în temă.
eu:- Da, în zilele noastre cam așa e. Scrisorile reale sunt scurte. Cele virtuale și mai scurte. Câțiva emoticoni, trei rânduri, un link...cam asta!
Dorel:- Eu sunt un om sănătos la cap.
eu:- Și eu nu?
Dorel:- Ba da, și tu ești, dar te cam grăbești să judeci.
Mr Brasil, schimbând subiectul care tinde să devină un jalnic foc de paie în ploaie:
- E o scrisoare tematică?
Dorel:- Da. Dar mă interesează mai mult ce zice ea. Vrei să citești, te rog!
Mr Brasil:- De ce nu eu?
Dorel:- Fiindcă tu mă desființezi din prima, ea mai are un pic de răbdare.
Mr Brasil:- Parcă spuneai că nu are răbdare.
Dorel:- Lasă! Hai, citește. Dacă se poate, în gând.
Ies din sufragerie cu teancul de foi. Le număr. Multicele, dar fiindcă sunt scrise doar pe jumate' și sfert, le termin repede.
Revin.
Dorel: - Ce zici? O să îi placă?
eu:- Dacă e un el, de ce nu- i zici:  Vulturul meu cu trapez? Sau șoimul meu?
Dorel:- Pentru că o păuniță cu trapez e o pasăre rară.
Mr Brasil:- Și un șoim cu trapez nu e? Sau un cioroi cu trapez?
Dorel:- Nu vreau să intre la idei.
eu:- La ce idei? Că nu e uliu sau șoim?
Dorel:- Nu, că nu are trapez. Mâine poimâine se apucă de sală și va trebui să o părăsesc.
Mr Brasil:- Așa îți alegi iubitele, după sală?
eu: - Te corectez, nu după sală, ci după trapez.
Dorel:- Nu vă mai arăt nimic niciodată!
Mr Brasil: - Lasă, azi ești femeie, astea- s discuții între bărbați.
Dorel, apucându- mă de braț:- Stai! Șoptit - Ce zici, să i- o trimit?
Mr Brasil, așezând fursecurile pe un platou:- Da, normal. Dar fără mâzgălituri. O să vadă că ești îndrăgostit. Scrie- i citeț și cu diacritice. Menții supremația!
Dorel: - Bine, merci.
Mr Brasil: - Avec plaisir!

vineri, 4 octombrie 2024

Scurt dialog meditativ

     Mă invită într- o zi un filosof nedeclarat la el în dormitor. Îmi zice:

- Îmi place urechea ta! Pot să îmi vâr scula în ea?

Eu:- Nu. Mă păstrez pentru sărbători.

El:- Atunci îmi sugi instrumentul?

Eu: - Arată- mi gura!

El: - De ce?

Eu: - Vreau să văd dacă îți lipsesc dinți.

El:- Nu, stau bine cu dantura.

Eu: - Atunci să îți facă altul felație!

El: - Poftim?? De ce? Ce legătură are una cu alta? 

Eu: - Nu prestez acest serviciu decât pentru cei care nu au cel puțin 3 dinți. 

El: - Ciudat! Ciudat! Dar mi- ai spus că mă placi. Nu mai ai niciun sentiment ?

Eu: - Am, dar nu milă. Prestez numai din milă, iar pentru tine nu am.

El: - Numai din milă? Stai! Sunt și eu suferind, sunt și eu creștin.

Eu: - Nu- i suficient. 

El:- Și ce vrei, să mă duc la felcer să îmi scoată câțiva dinți pentru o felație în după amiaza asta?

Eu: - Ei, nici chiar așa. În plus, e wk. E închis și la particulari.

El: - Atunci?

Eu: - Îți trag eu un pumn în bot. Dacă rămâi fără trei dinți, vii aproape, în picioare, în fața mea, cu curu  la toată planeta.

El, meditativ: - Deci și lui Nietzsche îi plăcea. Curva! Nu stai pentru o partidă clasică?


Lovers

 

        Mi- o trag cu o parașută căruia îi plac deghizările. Vine la mine cu un buchețel de ghiocei și îmi zice:

- Azi eu sunt un ghiocel, iar tu o albinuță. Îl fac atent:

- Vezi că la începutul primăverii nu prea sunt insecte.
El:- Cum nu sunt?
Eu:- Nu, nu sunt. E prea frig.
El:- Atunci tu stai îmbrăcată și eu vin la tine când sunt complet nins.
Îmi place ideea.
Stă ce stă, se învârtește ce se învârtește în jurul trupului meu ridicat de la sol și îmi zice:
- Nu putem face rocada?
Eu:- Adică? Să fiu eu ghiocelul?
El:- Nu. Să ne mutăm pe Marte, acolo nu există viață. Nici ghiocei, nici insecte.
Eu:- Adică vrei să fim amândoi niște ursuleți de pluș?
El:- Cam așa ceva.
Eu:- Treci să te fut, boierule! Crezi că noi vom fi vii?
Nu mai zice nimic și se dezbracă. Își aruncă frunzele de ghiocel pe șifonier și se așează pe canapeaua mea cea albă. Stă.
Eu:- Tu crezi că eu sunt principiul pasiv? Așează- te în patru labe!
E cuminte și conformist. Pun mâna în părul lui și îi zic:- Mă iubești?
El:- Da.
Eu, trăgând cu putere:- Și acum?
El:- Mmdaa!
Iau cureaua de pe pat și îi trag una pe spate. Țipă subțire.
-Și acum?
El:- Daaa!
Îi mai dau o palmă jignitor peste cap până și- l pleacă spre podea, pe urmă fac dragoste cu el până adoarme.  Mă uit la el cum sforăie relaxat pe covor. Mă transform într- o panaramă normală. Îi sun nevasta și îl trimit la țară.
Are o nevastă șmecheră. Vine cu doi gealați după ea și îl urcă în mașină, așa adormit.
După ce pleacă toți patru, mă așez pe canapea, îmi deschid laptopul și mă joc. De pe dulap pâlpâie verzui frunzele de ghiocel.
Mi se face dor de o plimbare. Îl sun. Răspunde, normal, nevasta.
Îi zic:- Nu știți cumva unde îmi sunt cheile de la mașină?

Ea:- Stai să îl trezesc pe Ghiocel!
 Eu, nervos:
- Curvelor! Dacă vă mai prind că umblați cu deghizări, vă fut pe amândoi! Și nu vă las să vă mai atingeți unul pe altul niciodată! 
Apare la ușă după o oră spășit, cu cheile mașinii. 
-Vezi că ți- am luat un breloc nou!
Îl chem în casă, îl sărut dulce și îmi iau la revedere normal de la el. După ce pleacă, îi arunc de la geam în cap frunzele de ghiocel. 
- Să vii cu ele la mine când vor fi vernil! Nu îmi place pe Marte! Și vezi ce faci cu imaginația! Fă ceva util societății cu ea! Până atunci fute- te cu nevasta! Pe canapeaua mea nu se stă în curul gol!
El, cu tupeu:- Atunci pune un pled pe ea!
Eu:- Marș la parașuta ta! 
Dă să se întoarcă:- Dar tu ce vei face în lipsa mea? 
Eu:- Mă apuc de ecuații diferențiale, asta fac!
Ne despărțim în termeni buni. 


Podul de sus

 

Și eu m- aș fi făcut soldat
Dacă aș fi știut să fac podul de sus  
Dar nu am putut face niciodată un pod 
Decât de jos

Asta nu înseamnă că sunt târâtoare
Sau că sunt un ocean oarecare
Nicio liană nu mi s- a ridicat pe picioare
Până să te întâlnesc
Niciun urs nu mi s- a ascuns în rugii- mi pârliți de soare
Până să te opresc

Podurile mele 
sunt pentru  pârâuri limpezi și răcoritoare.
 
Și eu aș fi fost soldat 
Dacă aș fi putut sări mai mult
Decât sar antilopele prin păduri seculare
Asta nu înseamnă că nu pot gusta
Din apa sărată și dulce a lacurilor cețoase
Din ocean și din mare


La malul meu cresc sălcii și trestii
Fluturi și libelule se zbenguie în genele- mi verzi
Pline de mormoloci și frunze tăioase
Nuferii mei  rotunzi strâng în ei lacrimi fugare

 Toți tigrii tatuați de raze mi s-  ar fi culcat la picioare
Dacă într- o noapte oarecare
Nu mi- ai fi apărut
În vis.

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 11

 

   Din cauza unor bănuieli legate de strângerea fânului și plata mujicilor, Levin se hotărăște să supravegheze el însuși aceste operațiuni.
Observă cum se fac căpițele și cum se desfac, umplându- se cu fân căruțele.
Stă de vorbă cu un bătrân, al cărui fiu se însurase de curând și care lucra împreună cu soția lui tânără și frumoasă, ajutându- se reciproc. Imaginea idilică, plină de veselie și drăgălășenie a celor doi tineri țărani căsătoriți îl încântă pe Levin și, probabil, îl duce cu gândul la bucuria de a fi într- un cuplu și la fericirea vieții de familie.

joi, 3 octombrie 2024

Reproș

 -Ce te tot plimbi de colo colo ca o panaramă gay?

- De ce mă faci gay? El nu e iubitul meu, e colegul meu.
- Nu mă refer la dinozaurul cu care- ți împarți așternutul, ci la faptul că ți- ai schimbat mersul. Parcă ai un  băț în cur.
- Eu?
- Da. Ai văzut vreodată în viața ta cum merge un bărbat?
- Depinde de situație.
- Nu depinde de nimic. Ăia care merg crăcănat nu vin de la futut, ci de la sală.
- Și ce? Merg eu crăcănat ?
- Asta ar mai lipsi. Să te urci și pe capră! Pe dinozaur văd că te poți urca.
Și dă- te mai încolo.
- De ce?
- Începi să miroși a mandarine și îmi lasă gura apă.
- Boule!
- Vrei să- ți dau un pumn în meclă ca azi dimineață?
- Nu. Am și acum semn. Boule!
- Vaco!
- Boule!
- Porcule!
- Ești cel mai mare bou!
- Vaco! Vaco! Capro!
-  Ha! Te- am prins! Treci să mă urc pe tine!
- S- o crezi tu că mă prinzi! Sunt capră neagră! 
- Iartă- mă că te- am făcut capră.
- Bine.
- Boule!

Anna Karenina partea a treia Capitolul 10

 

  Levin o vizitează pe Daria Alexandrovna. Se întâlnesc după scăldat, sunt amândoi cu trăsurile. Însă merg spre conacul familiei lui Stiva separat.
  Dolly și Levin sunt ca două îmbinări perfecte ale unor piese de puzzle, Levin, dornic să aibă o familie, Dolly, înconjurată de copii sănătoși, cuminți și veseli.
Levin îi spune că a primit de la Stiva misiunea să o ajute, informație care o înduioșează pe femeia supărată că a trebuit să treacă aproape singură prin dificultățile acomodării  în noul mediu.
Levin și copiii se simt bine împreună, în Levin exista o naivitate, o inocență și o dispoziție ludică pe care doar anumite situații le relevă.
După masă, Dolly vorbește cu Levin despre Kitty.
Iubirea ca o flacără pâlpâitoare
1. Iubirea lui Levin pentru Kitty
2. Iubirea lui Kitty pentru Vronski
3. Iubirea lui Dolly pentru sora și copiii ei.
Există și o iubire a lui Kitty pentru Levin?

Fantezii cartesiene

 

- Hai, îmbracă -te, mergem la curve.
Eu:- Acum, în miezul zilei?
El:- Da.
Mă duce la un bordel într-  un cartier central. Intrăm. Matroana ne prezintă situația geografic:- Avem fete de înălțime mică, medie și de top model.
Eu:- Prefer să nu stau prea mult în picioare.
Ea:- Vă oferim o fată înaltă.
Eu:- Ok.
Amicul meu îi zice ceva la ureche tipei, eu mă enervez un pic. În încăpere suntem numai noi trei.
Eu:- Ai secrete față de mine?
El:- Când e vorba de femei, da.
Sunt în continuare nemulțumit de explicație, dar amân discuția.
Intru într- o cameră. O pițipoancă cu o rochiță dungată culege pânzele de păianjen cu un măturoi. Cred că am greșit, dau să ies.
Ea:- Nu mă vrei?
Eu:- Tu ești producătorul?
Ea:- Dacă tu ești clientul, da.
Eu:- Da, eu sunt.
Ea:- Ai ceva păianjeni pe tine?
Eu:- Am. Scot biștarii și o plătesc.
Ea:- Stai să termin peretele ăsta. Mă așez confortabil pe fotoliu și mă pregătesc să îi trimit un mesaj usturător amicului meu, când mă trezesc cu ea în brațe. Îmi ia telefonul și îl aruncă pe pat.
Mă uit după el cu puțină îngăduință. Mă uit la ea fără nicio îngăduință.
Parașuta își face datoria conform schemei clasice.
Îmi iau la revedere și ies pe hol.
Amicul meu iese dintr- o altă cameră ud leoarcă.
-Ce- i cu tine, îl întreb.
El:- S- a spart țeava la calorifer.
Eu:- Și?
El:- În încăpere mai era un instalator.
Eu:- Nesimțitule!
El:- Vorbește mai încet și ia- mă mai ușor. Încă mă doare.
Îl iau de braț și ne înghesuim amândoi pe scară în jos. Ajungem în fața clădirii plini de var.
El:- Vrei să conduci tu? Îmi cam tremură mâinile. Caloriferele astea sunt din vremurile de tristă amintire.
Râd de el. Își aprinde o țigară și începe să se destindă. Îl privesc în oglinda retrovizoare. Zâmbește misterios, măgarul! 

Vis cu taxatori

 Visez. 

      Alerg în chiloți și într- un maieu roșu prin oraș. Sunt desculț. Mă oprește o doamnă :

- Aveți bilete? 

Eu:- Pentru ce? 

Ea:- Pentru tramvai. 

Eu:- De ce?

Ea:- Nu sunteți taxatorul?

Eu, mirat:- Nu. 

Ea:- Scuzați, dar aveți față. 

Plec de lângă ea, alerg în continuare. De după un bloc, un grup de tineri. Liceeni, studenți, fete și băieți. Unul strigă:- Uite-l pe taxator!

Nu: - Uite unul în chiloți! Sau: Uite unul în maieu pe frigul ăsta de octombrie! Sau, mai rău:- Uite unul desculț, aleargă prin oraș!

Mă apropii de ei:- De ce îmi ziceți taxator?

O fată:- Pentru că aveți față!

Un student:- Pentru că așa sunt taxatorii în Africa!

Un elev:- Pentru că sunteți idealul de taxator.

Eu:- Să știți că sunt mult mai bătrân decât un taxator ideal.

Elevul:- Nu se cunoaște. În  plus, eu nu merg cu bilet. 

Studentul:- Nici eu.

Eu, schimbând subiectul:- Nu e ilegal?

Fata:- Ba da, dar e normal. Cu bilet mergi în lumea reală. 

Mă trezesc brusc. 

Aud încă în urechi vocea femeii:- Să vă faceți taxator! Se vede că aveți talent!

Strada plină de bilete de autobuz, tramvai, tren, etc., îmi transmite că sunt dus cu pluta cam tare. 

Încep să îmi simt picioarele. Iarba uscată are și mărăcini. E răcoare afară, am plecat în maieu, ce stupid!

Mă privesc în geamurile unei mașini parcate aproape. Chiloții sunt ok. Unisex, albi, îmi stă bine cu ei. Mă binedispun și mă întorc acasă să pun o geacă pe mine și niște bascheți în tălpile mele prea ușoare.


Pentru o singură coardă

Te doresc atât de mult încât 

Când mă așez sub un copac

Tremură toate frunzele din el. 

miercuri, 2 octombrie 2024

Still loving you

 

   Am un amic la serviciu. Suntem cam de aceeași vârstă, amândoi am prins comunismul în adolescență, am prins Revoluția în armată, am făcut facultatea în anii de maximă criză economică și maximă libertate politică, suntem amândoi oarecum melancolici. Îmi place de el pentru că este un fumător excelent. Pentru mine, asta înseamnă că atunci când mergem la fumat, el vorbește când fumez eu și eu vorbesc când fumează el. Nu ne interogăm, nu ne provocăm, nu ne risipim fumurile aiurea.
În drum spre birourile noastre sporovăim despre una alta. Într- o zi îmi zice:- Ai pe cineva?
Eu:- Da, sunt cuplat cu o tipă.
El:- De câte ori te vezi cu ea? Mă refer pe săptămână.
Eu:- O dată, poate de două ori.
El:- Cât durează o partidă?
Eu:- Între 5 minute și 20.
El:- Înseamnă că nici ea nu e prea tânără.
Eu:- Da.
El:- Cum te simți după? Fumezi?
Eu:- Nu. Merg să îmi fac o cafea.
El:- Indiferent de oră?
Eu:- Da.
El:- Povestește- mi. Cu detalii, please.
Eu:- E șefă de restaurant. De mulți ani. Știi cum sunt șefii de restaurant. Când sunt clienți, le place să vadă mesele pline, când nu sunt, le place să vadă mesele goale.
El:- Da, sunt de acord.
Eu:- Numai că ea e pe invers. Când sunt clienți, îi place să vadă mesele goale.
Râde din toată inima. Prind curaj.
- Îmi place să o fut. Dar mă obosește. Mă obosește din primul minut. Nu știu de ce. Mă ambalez, termin și o las prea repede satisfăcută. Nu prea îmi convine.
El::- Cum așa? Ești sigur că între tine și ea nu este altcineva? Poate ești îndrăgostit de altcineva și nu ți- ai dat seama.
Eu:- Nu. Sunt perfect elucidat în privința sentimentelor mele.
El:- Poate are ea pe altcineva.
Eu:- M- am gândit și la asta.
El:- Și?
Eu:- Nu știu ce să zic. Am mai prins- o vorbind șoptit la telefon, dar știi cum sunt ăștia cu afacerile, au mereu interacțiuni profesionale.  

El: - Ai urmărit- o? Eu aș urmări- o.  

Eu: - Nu, e sub demnitatea mea. 

El:- E și o formă de apărare, să știi! 

Eu: - Nu e cazul. Sunt în atac aproape mereu, dar când sunt singur mă gândesc mult la ea, iar când sunt cu ea, mă gândesc mult la mine. E oarecum terapeutic. În mod natural, am tendința să mă gândesc la femeia mea non- stop. Cu ea, am timp și de mine.
Râde din nou și mă bate amical pe spate.
Mergem câțiva pași dincolo de poarta instituției. Îmi zice:- Am aritmie. Vrei să vezi cum îmi bate inima acum?
Eu:- Ce să fac?
El:- Pune mâna.
Îi pun mâna pe inimă și el mă trage aproape. Îmi sărută un perciun. Îl prind de încheietură și îi așez palma pe inima mea. Galop! Trap! Mers la pas...

marți, 1 octombrie 2024

La vânătoare

 ?- Ce-i zice un vânător copilotului în timp ce avionul se prăbușește?

R:- Stai să mai împușc niște becațe!

O siguranță, două siguranțe

 

    Mă agață o coardă care pretinde că știe să vadă în întuneric. O întreb dacă vede și în întunericul meu. Îmi zice:- Mai ales!
- Și ce vezi? o întreb eu.
Ea zice:- Văd că îl iubești pe prietenul meu.
Eu:- De unde știi?
Ea:- Pentru că inima ta vorbește cu el în engleză.
Eu:- Și?
Ea:- Noi doi suntem cei mai buni la engleză din lume!
Mă uit după ea cum își pune coroana mea pe cap înainte ca eu să o las. Pun mana pe o șurubelniță și desfac în draci ușa de la debara. Arunc la gunoi și ușa și balamaua. De azi, curva e a mea! O lipesc de un perete. O sărut.
Îmi zice:- Vreau să te fut!
Eu:- Nu. Eu vreau să te fut. Întoarce -te!
I- o trag până îmi spune în limba care îmi mângâie urechile:- Nu îl mai iubesc pe el, te iubesc pe tine. Te iubesc atât de mult!
De câte ori trece vibrația prin ea susură:- Înălțimea ta!
Eu: -Du- te și ia- mi o cafea!
Ea:- Si, înălțimea ta!
Vine cu ea vărsată pe jumate.
Mi se face milă. O las să- mi  scormonească prin milenii.  Noaptea, doarme cuminte în brațele mele torcând ușor ca o pisică egipteană. Îi sărut părul plin de inele refuzate de atâția regi, nemiloși cu amantele lor.

Eu aleg, tu alergi

 

    Mi-  am tras o parașută care e înnebunită după discoteci. Mă târâie în cluburi de toate felurile, de bărbați, de femei, pe afinități sau disponibilități.
Sunt cam stresat când ieșim, dintr- un singur motiv,  pretinde că se pricepe la femei. 

Îmi spune:-  Femeile nu trebuie să fie marginalizate, ci trebuie să fie la mijloc.
Eu:- Nu e cam tot aia?
- Nu, zice el, au contraire.  Ai niște femei, le pui în valoare!
E cu mult mai tânăr decât mine, dar a avut destule parașute care i- au depus florile la  picioare. Sunt îndrăgostit de el, mai puțin temperat decât era Socrate cu Alcibiade, când mă enervez i- o trag fără menajamente, chit că sunt celelalte încăperi pline de futangii gay. 
Weekendul trecut mă ia cu el la club. Își trage pe el niște streciuri primăvăratice, prin țoale îi adie zefire și își pune flori după ureche ca să îl iau de mire. Sar cu gura pe el că e bătător la ochi, că o să o iau în bot de la vreo curvă perversă care îl place, îi atrag atenția că suntem un cuplu și nu merge la agățat, degeaba, nu reușesc să- l conving. Merg ca doica Juliettei  după el, încep să mă simt și cu șalele obosite, și cu genunchii slăbănogiți, parcă mi s- a accentuat și chelia și bărbia, în sfârșit, sunt ultimul amant oropsit să își vadă iubitul cum începe să zboare spre țările calde aruncându- i din planor un pled să îi țină cald la picioare.
Ajungem în club. Survolează atmosfera și îmi zice: - Împărțim bărbații în două, eu cu ăia mai în vârstă, tu cu ăia mai tineri. Femeile sunt la comun.
Mă uit la el dublu. Clubul full.
Abia mă pot ține după el, abia mă ține după el, relația noastră atârnă de un fir de păr și el umblă cu împărțeli.
Îl văd că se duce pe ring. Își dă jos geaca, apare în costumul ăla cu paiete și plin de pene cu care m- a scos din sărite la plecare, pune o melodie și începe să danseze. Simt cum îmi crește nivelul politic, sar peste mese și meseni și ajung lângă el. Știu cum să trec peste încălzire, peste ritmul molcom al începuturilor. Zburăm amândoi din stânga-  n dreapta scenei, clienții își iasă baltă paharele, gagicile, soții  și logodnicii și vin să caște gura. Se termină melodia, aplauze prelungite. Încă o melodie, încă una, încă una. Sala plină de bărbați, așezați pe  două coloane, cu femeile în mijloc !!!!
Vine lângă mine și îmi zice:- Fii atent, trebuie să plecăm rapid,  ai 2 minute, altfel ăștia îmi fură costumul. Și pe tine! Ești oratorul meu, ești autorul meu, nu te dau nici pe o mie de coarde pulitzeriste.
Face o piruetă, mă ia în brațe și mă sărută pe gură de față cu toată lumea, mă ia de mână și plecăm în viteză. Alergăm douăsute de metri, ne băgăm într- un gang și ne terminăm pipăiala și sărutul.

luni, 30 septembrie 2024

Îl dispositivo

 

    Mă fut cu o curvă italiancă. Mă plimbă cu gondola și mă duce prin hoteluri luxoase. Îmi dă să mănânc caviar și sparge mii de euroi pe Bordeaux. Când suntem în mijlocul apei rânjește cu toți dinții lui prinși în aparatul dentar și mă prinde de picioare, mă trage aproape și se aruncă pe mine să mă sărute. Îmi face gura praf, plec acasă cu gingiile însângerate și limba mușcată în toate părțile. Ca să mă ogoiască, mi- o trage tandru și îndelungat. Plec înnebunit, îmi oblojesc ființa o săptămână, pe urmă o iau de la capăt. Zilele mele de concediu s- au isprăvit de mult, mă sună șefii, de la cel mai mare la cel mai mic în disperare. Le trimit mesaje cu tot felul de scuze, că am probleme cu avionul, cu trenurile, cu sănătatea, cu banii. Mă amenință că mă vor schimba cu altul mai fidel, mai conștiincios și mai receptiv. Am ajuns la marginea prăpastiei din cauza lui. Mă vede venind spre el umilit, speriat și maxim de permisiv. Îmi zice râzând, în timp ce își dezleagă barca de lângă țărm:
-Dacă mă iubești, îmi arăți că te îngrijești de sănătate!
Îi scot limba, vindecată, îi arăt un chip luminos ca prima dată și începe să cânte de bucurie cântece marinărești, despre furtuni și răsărituri de soare. E fericit!
Ajungem în mijlocul apei și îmi fixează picioarele cu privirea. Știu ce mă așteaptă, sunt pregătit emoțional pentru o suferință îngrozitoare, dar el râde cu toți dinții lui prinși în sârmele fatale.
Când îi sunt în brațe, încep să mă eschivez, să îl provoc la dialog, mai scot din sufertaș câte ceva de mâncare, îi mai ofer o țigară. Toate încercările mele sunt onorate cu un chef de viață greu de îndurat.

-  Vreau să te sărut, îmi zice el.

Eu:- Da. Dar să știi că am mâncat pește.
El:- Și eu.
Eu:- Și ceva cu ceapă.
El:- Și eu
Eu:- Și miros și a țigară.
El:- Și eu.
Uneori nu ajung până la ultimul argument, e din nou cu buzele lipite de mine, îmi mângâie gura cu mâinile lui uriașe și aerodinamice și își vâră limba în gura mea. Mă mușcă de limbă din prima, ca să îmi învingă și ultima fărâmă de masculinitate, pe urmă își face mendrele cu carnea mea, alintată și bruscată în același timp. 

Cu el am învățat să mă gândesc cu dragoste la viitor. Plec de la el complet învins, complet destins.

La plimbare cu Scufița Roșie

 

Lupul în decapotabila nouă, o plimbă pe Scufița Roșie prin cartier. Deodată se auziră scrâșnituri de roți, curbe luate în viteză și sirenele poliției.
Bunicuța, îngrijorată se oprește din Solitaire și îi zice pădurarului:- Nu o calcă cam tare?

Disimulare

 

       Mă împrietenesc cu o coardă care pretinde că nu e gay. Mai și folosește cuvinte din astea cu care crede că se poate apăra:- Doamne ferește! De câte ori ne întâlnim, curge mătasea broaștei pe el, se crede cel mai urât rege din lume, cel mai singur, cel mai puțin atractiv. În realitate, știe exact ce hram poartă. Sare pe mine din primele secunde cu îmbrățișări și dorințe refulate în ecuații sau îmi pune  întrebări punctuale, de genul:- Câte decenii au trecut de când nu te- am mai avut? Îi spun cifre astronomice ca să -l mai potolesc, dar mă aduce mereu la ecuațiile de rang 6, despre care știu că nu se pot rezolva cu radicali. Sunt în dispoziții fericite când îl văd, dar de fiecare dată mă ia somnul greu după nopțile petrecute cu el. Nu vreau asta, vreau să am nopți liniștite, fără întrebări legate de sensul relațiilor și de numărul copiilor. Îl evit cât de mult pot. 

În plus, are telefon.

Argumentarea. Indicatorii ei.



 

Vis cu academicieni

 






indoiala metodica

duminică, 29 septembrie 2024

Toți adolescenții




Toți adolescenții seamănă

prin pasiunea cu care întâmpină prima iubire, 

prin sinceritate și 

prin ușurătatea renunțării

la tot ceea ce li se pare important 

celor mari.

Aruncă deceniile de putere și prosperitate, 

așa cum își aruncă hainele în fața mării.

Toți adolescenții seamănă

prin mila cu care privesc 

rătăcirile celor mari, 

sutele de ancore cu care- și 

țintuiesc corăbiile de stânci. 

Nicio stâncă nu e sigură, 

Niciun val nu e răbdător 

cu tristețea sfârșitului.

Toți adolescenții seamănă 

prin liniștea cu care așteaptă

să se plece ziua în fața 

misterului nopții,

prin dragostea pentru incandescență

și prin bucuria în fața albului absolut.

sâmbătă, 28 septembrie 2024

Mâțișori

 

Aerul e plin
Crengile  pomilor se leagănă ușor
Prin ierburi trec motanii lui Marte
Cu mustățile arcuite în vânt.

Luna e plină,
Pe ape plutește transparent un vapor,
Norii zboară fără nicio grijă,
Lângă un felinar cântă vesel un chitarist amator.

Pământul sărbătorește viața.
Femeile așează în vaze bombate crengi de mâțișori,
Prin frunze curge verde cerneala pictorilor.
Aproape de mine, dansează un fluture tremurător.

Elemente

 

Ea:- Sunt unii așa niste elemente, complet libere de orice legătură.
El:- Să nu exagerăm. Legăturile bipolare nu sunt constrângătoare. Sunt moleculare. De exemplu, 0/1.
Ea:- Dacă sunt moleculare, poate le putem trece într- un tabel.
El:- Eu sunt adeptul listei.
Ea:- Eu al hexadei. E mai .... cristalină.
El:- Mă anxiază cristalinul. Îmi pierd inspirația în fața lui.
Ea:- Poate vrei să spui că preferi cristalinul combinat cu orice culoare.
El:- Aici ai nimerit- o. Așa e, cu cât e mai latino culoarea, cu atât mă simt mai liber.
Ea:- Să nu deviem. Culorile latino sunt tot elemente, dar mai simple.
El:- Vezi că ai făcut o eroare logico- gramaticală. Elemente mai simple nu există. Există elemente mai libere decât cele libere.
Ea:- Libertatea nu e un concept? E subiect? Are grade de comparație?
El:- Libertatea nu e un substantiv, e un verb.
Ea:- În românește?
El:- Da.
Ea:- Ce chestie?! N- am știut.
El:- N- ai știut, uite că ai aflat.
Ea:- Bine, pa!
El:- Pa.

Îmbrățișare

 

Marea mă așteaptă
Ca un bătrân pescar răbdător,
Ca o tânără femeie care vrea copii,
Ca un băiețel zburdalnic.

Pământul meu e verde,
Ca o apă dulce cu unde mângâioase,
Plină de ființe răcoroase

Cerul meu e senin,
Ca un zbor în răsărit,
Când toate păsările sunt roz.

Ești aici pentru dorul din inima mea.
Sunt aici pentru acea suliță subțire de visare,
Care aduce soarele mai aproape de mare.

Joc pe perechi

     Mi- am schimbat job- ul, mi- am schimbat șeful. 

Am o curvă la Resurse care are studii de Psihologie. Mă fute la cap cu conștiința. Întârzii 5 minute:- Ai și tu conștiință!

Plec de la serviciu cu juma' de oră mai devreme:- Unii mai au și conștiință, nu ca alții!

Merg în delegație fără să o sun zilnic de noapte bună:-  Nu prea le avem cu conștiința!

Nu vede că muncesc ca un animal posedat, nu vede că mă dă afară paznicul vinerea, nu vede că lucrez și sâmbăta până căpiez. Vede numai ce vrea, ca babele. De fapt, așa e. Nu mai e tânără, dar nu- și dă seama, vorba ei, nu prea e conștientă. Mă satur și într- o zi o invit la restaurant. Îmi dă o carte de vizită. O răsucesc între degete de câteva ori și o întreb:

- Ce- i cu asta? 

Ea:- Îmi place să primesc haine noi, adecvate situației. 

Eu:- Și? Toți suntem așa.

Ea:- Să îmi trimiți o rochie de seară pentru restaurant. 

Ce tupeu! 

 Nu mă scald în bani, dar nu sunt ultimul ei salariat. Mă informez și îi trimit o rochie midi de dantelă. 

Se prezintă la ora fixată îmbrăcată cu altceva. O întreb:

- De ce nu porți rochia de la mine?

Ea:- Nu îmi stătea bine.

Eu:- Ce ai făcut cu ea? 

Ea:- Am pus- o pe umeraș pentru data viitoare.

Intru în restaurant și mă gândesc două secunde dacă să deschid ușa cu capul sau normal, dar mă comport civilizat. Are pe ea o rochie cu flori, fără nicio legătură nici cu mine, nici cu ocazia.

Mâncăm. 

Plecăm.

Ajung în fața casei ei. Ne dăm amândoi jos din taxi. Îmi întinde mâna să i- o sărut. Are ditamai ghiulul, parcă ar fi papesă. Când să deschidă poarta, apare o mașină și coboară din ea o panaramă îmbrăcată cu rochia de la mine. Se iau de gât, se mozolesc în fața mea, intră în casă cu ea, nu cu mine. Abia dacă deschide gura să își ia la revedere.

Mă uit ca prostu' după ele. 

Plec ofticat.

A doua zi, vine la mine în birou cu un dosar, că n- am făcut nu știu ce raport. Sunt mirat, îmi amintesc că l- am făcut. Îmi zice:

- Dacă ai avea o minimă conștiință, ai recunoaște gafa!

Mă uit la ceas. Mai sunt 15 minute și se termină ziua de lucru. Mă ridic felin, trag unica jaluzea, încui ușa de la birou cu yala și o regulez conform organigramei, întâi de sus în jos, apoi de jos în sus. Nu îmi e greu. Umblă în rochii scurte pentru demnitatea ei, umblă fără furou pentru demnitatea mea. O posed ca un angajat model, conștient și perfect responsabil cu fiecare dosărel. Când termin, pleașca cu care venise la mine era full de potențe și de eficiențe. Îi deschid ușa și îi fac un semn scurt cu mâna să iasă din biroul meu. Pleacă ușor amețită, perplexă ca Sfinxul, pătată pe interior ca linxul, precis edificată cu privire la diferența dintre inconștient și conștiință. 

A doua zi e sâmbătă. Pe la 10 sună la ușă cineva. Sunt chior de somn, mă uit pe vizor. Un curier cu ditamai cutia:

 -Semnați, vă rog!

Semnez. Deschid. 

Un elegant costum de catifea. 

Mă gândesc serios dacă nu ar trebui să îmi schimb serviciul. Cu Supraeul nu mă pot juca. 

Despre Spătarul Milescu

 Spătarul Milescu, pe numele său Nicolae Milescu, a fost una dintre cele mai importante figuri ale culturii și diplomației românești din secolul al XVII-lea. Născut în 1636 în Țara Moldovei, a fost un cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat, care și-a lăsat o amprentă de durată asupra istoriei și culturii noastre.

De ce a fost atât de important?

  • Un erudit al vremii sale: Milescu era un poliglot, stăpânind limbi precum greaca, latina, slavona, turca și, desigur, româna. A fost un mare cunoscător al textelor religioase și filosofice, iar traducerile sale au contribuit la răspândirea ideilor umaniste în spațiul românesc.
  • Un diplomat de excepție: A reprezentat Moldova și Țara Românească în numeroase misiuni diplomatice, călătorind prin Europa și Asia. Cea mai cunoscută dintre ele a fost ambasada la curtea țarului rus și, ulterior, călătoria în China, o expediție care l-a făcut primul român care a ajuns în Orientul Îndepărtat.
  • Un autor de seamă: A lăsat în urmă o bogată operă literară, care include jurnale de călătorie, traduceri, dar și lucrări originale. Scrierile sale ne oferă o imagine vie a lumii în care trăia și a evenimentelor istorice la care a luat parte.
  • Un promotor al culturii române: Milescu a contribuit la dezvoltarea culturii române prin traducerile sale și prin promovarea ideilor iluministe. El a fost un adevărat ambasador al culturii noastre în străinătate.

Ce a realizat?

  • Prima traducere integrală a Vechiului Testament în limba română.
  • A înființat o școală în Rusia.
  • A adunat o impresionantă colecție de cărți și manuscrise.
  • A întocmit o hartă a Asiei.
  • A lăsat în urmă o bogată corespondență, care constituie o importantă sursă istorică.

De ce ar trebui să-l cunoaștem?

Spătarul Milescu este un model de erudiție, de curiozitate intelectuală și de patriotism. Viața sa aventuroasă și opera sa vastă îl fac o figură fascinantă și un exemplu de urmat pentru toate generațiile. Prin activitatea sa, el a contribuit la afirmarea identității naționale și la deschiderea României către lumea occidentală.

În concluzie, Spătarul Milescu a fost un om universal, care a îmbinat într-o personalitate complexă calitățile de diplomat, cărturar și călător. Moștenirea sa culturală este de o valoare inestimabilă și continuă să ne inspire și astăzi.

Sursa: gemini.com

vineri, 27 septembrie 2024

Plin și Gol

 

Am o curvă care îmi mitraliază de la 8 de dimineață că mă vrea. Îi spun:

- Și eu te vreau, dar goală pușcă.

--------------------------------------------------------
Într- o zi mă duc la ea, era spre prânz. Îi zic:

-  Sunt cam plin, poți să îmi asiguri un loc în stânga ta?
Ea începe să dea din colț în colț, ba că e ocupat de altul, ba că e ocupat de alta, ba că n- are unde- și pune poșeta, ba că o doare un genunchi și ar vrea să și- l odihnească pe un spațiu mai larg, ba că i s- a lungit coada și nu are unde atârna. Mă enervez și- i zic:- Treci la futut!
Trece, ca toată lumea.
A doua zi vine mieroasă:- Nu vrei să stai în stânga mea?
Eu:- Nu stau lângă parașutele care nu- și fac datoria!
Ea:- Dar mi- am făcut- o, zice ea.
Eu:- Față de cine?
Ea:- Față de patrie.
Eu:- Nu se pune. Patriotismul este un sentiment apriori. E ca dragostea față de Dumnezeu. Nu se învață, nu se dezvață! Cară- te sau pun bâta pe tine!
Pleacă toată numai onduleuri.
-----------------------------------------------------
Vine o coardă și îmi zice:- Știi, sunt foarte atrasă. Eu o întreb:

- Atrasă sau sustrasă?
Ea:- Și, și.
Eu:- Cum e mai bine pentru tine, așa să fii.
Ea:- Îmi e bine oricum, dar cel mai mult îmi place să port mini.
Eu:- Mini și prietenii sau doar Mini?
Ea:- Sincer? Prietenii ....și fără mini.
Eu:- Dispari la plajă! Aici e zonă de deal și munte. Aici numai ciobanii poartă mini.

Fast and furious

 

       Îmi găsesc un răgaz și ies să mă plimb. Abia fac câțiva pași că îmi sare- n față o curvă. E o fostă colegă de școală generală, mi- o amintesc vag. E șatenă permanentă și a divorțat de ceva timp. Bărbatul a fugit în America. Normal, cu o pițipoancă mai tânără. Ultima dată m- am văzut cu ea când își schimba mașina. Avusese una albă și acum avea una gri închis.
Îmi zice:- Hai să te duc cu mașina.
Eu:- Nu, mersi, am ieșit la plimbare.
Ea:- Hai să ne plimbăm cu mașina!
Mă uit la ea lung. Nu se obosise să coboare, și- a coborât numai geamul. Motorul hârcâie în capul meu. Urc. Mergem două străzi și îi zic:- Oprește.
Oprește mașina, dar nu și motorul. -Nu am prea mult timp, îi zic eu.
Întind mâna și i- o bag în chiloți. Nu numai în chiloți.
Își ia mâna de pe volan și închide geamurile.
Dă să mă sărute. Mă strecor pe bancheta din spate, vine și ea, dar prin exterior. Mă deschei la pantaloni și după ce se așează confortabil, cu un picior pe spătarul pasagerului și cu celălalt sub ea, încep să o fut. Stau rău, nu- mi place să mi- o trag în mașini în general, nici în mașini gri în special, dar renunț la ce- mi place, sunt intelectual. O fut repede și fără tandrețe. Mă așez comod pe banchetă, cu ea în brațe. I- o trag din nou, stă aplecată în față, cu ochii îndreptați spre torpedoul care se tot deschide și închide. Cad din el pe rând tot felul de chestii. Termin. O întorc cu fața spre mine, mă prinde de gât, mă sărută, răspund minim la orice încercare de apropiere emoțională, mă bag iar în ea, i- o trag egal și fără nicio o modificare de ritm, timp îndelungat până când îmi zice:- Te rog, hai să ne oprim!
Îi împing capul spre sexul meu și o pun să- mi -l sugă. Nu vrea. O împing puternic de umeri. Îmi face felație profesionist. Curva! Mă zgâlțâi din toate încheieturile. O întorc cu fața spre strada care mă așteaptă răbdătoare și o fut din nou. Îmbrățișează scaunul unde, cu o oră înainte stăteam ca un pasager cuminte. Suntem singuri încă pe stradă, nimeni nu a parcat lângă noi. Rochia ei șifonată e plină de sperma mea. Are părul ud și tremură încet. Nu m- am săturat. O pun să stea lungită între scaunul din față și cel din spate și îi mângâi spatele și fesele. O mângâi încet și delicat. Pe urmă deschid portiera mașinii și plec. După câțiva pași, mă întorc. Bag două șuturi cu toată puterea în roata din spate. Tot timpul cât i- am tras- o, și- a ținut motorul armat. Pornește alarma, țiuit îngrozitor, care stârnește toți câinii din cartier. Plec șchiopătând puțin. În sfârșit, m- am calmat!

joi, 26 septembrie 2024

Conversație la poștă

Un timbru:-  Me de a lingua

Eu:- Si!

El:- Re.

Uneori


Mă ții cam strâns, mă calci cam tare


Mă invită una la ziua ei.
Merg.
Casa plină, are o căruță de prieteni. Majoritatea cupluri, normal pentru vârsta ei.
Îmi place muzica. Din politețe, dansez câteva tangouri cu ea, pe urmă dansez cu oricine, aiurea.
Ea e cu bărbacsu, nu e a mea.
Se ține după mine, întâi cu ochii, pe urmă cu tot felul de pahare și platouri o pițipoancă, studentă la biochimie. Sunt stresat de oamenii de știință, au prejudecăți față de mine, am și eu față de ei. Pițipoanca se amețește binișor și prinde curaj. Vine când ies la o țigară și îmi cere un foc. Pe urmă îmi zice:-  Vrei să dansezi și cu mine un blues?
Eu:-  Ok.
Face stânga împrejur și intră în casă. Mă detensionez, e o femeie normală.
Dansez cu ea.
E ușoară și senzuală. Nu e rău.
Când se termină dansul, îmi zice:-  M- ai călcat de două ori pe picior și m- ai ținut cam strâns.
Îmi dau seama că nu e bărbat, îmi dau seama că nu e femeia mea.
Plec de la chef prost dispus.

Uneori mai greșesc. 

Jaluzele

 

    Mă urmărește o vacă noaptea cu binoclul. Stă la blocul de vis -a -vis și face pe gospodina. Am aflat că mă urmărește de la unul care i- a fost o vreme concubin.
Când se înnoptează, încep să umblu prin casă în curu' gol. M- am gândit la un moment dat să vin cu o parașută și să o fut în dreptul ferestrei sau să mă masturbez și să îi trimit o mostră de semințe, poate le plantează în balcon, toată ziua își face de lucru cu niște mușcate fix când ies la fumat.
Nu mă atrage fizic, altfel aș pune pe mine ceva roșu cu albastru și i- aș zice că am venit să verific dacă nu scapă instalația de la centrala cu gaz, s- au plâns niste vecini că e miros pe scară.
Aseară am cunoscut un tip. E blond și înalt, are ochii extraordinar de verzi, translucizi ca mărgeanul, are o cultură cinematografică uluitoare și mă năucește când povestește ceva. Unele filme le- am văzut și eu, dar scoate din ele o substanță pe care nu am observat- o niciodată. Merg  la Jysk și îmi iau jaluzele groase, am chef să mă simt bine toată noaptea. Curva își pune la uscat niște perdele. Hotărât lucru, azi am pata pusă maxim! Urc la ea și bat la ușă. -Bună ziua, soțul e acasă? - Cine sunteți ? întreabă ea. Eu:- Un cunoscut al soțului.
Ea:- Plecați sau chem poliția!
Eu:- Chemați- o.
Ea:- Gogule, vezi că mă deranjează unul!
Apare un bou îmbrăcat în uniformă și dă să se rățoiască. Eu mă întorc de unde am venit, dau jos jaluzele, aprind teatral o veioza și mă fut cu blondul toată noaptea. Umbrele noastre ca două păsări mari astrale se întind pe pereți, pe strada udă de ploaie și pe jumătate din blocul de vis a vis.
A doua zi își încarcă bărbatul și niște papornițe în portbagaj și o șterge val- vârtej la țară. Slavă Domnului!

Tandrețe

 

Mă împrietenesc cu o parașută căreia îi plac excursiile. E trecută de prima tinerețe, e vioaie și plină de principii. Cu cât are mai multe, cu atât mă enervează mai mult. Accept maximum 4 principii la femei. De la cinci încolo, au o logică perversă. Vine la mine la serviciu chipurile să stabilească itinerariul pentru week- end. De fapt, o interesează dacă am pe cineva de pe la birou. O invit în sala de conferințe și când se umple pentru ședință, mă apropii de ea. Are un minut să îmi zică ce vrea. Începe să mă frece la melodie când cu Babele, când cu Sfinxul, îi spun că prefer un itinerariu în Apuseni și să mă scuze, vom stabili la telefon. Pleacă șifonată. Își ține harta cu care venise ca pe stindardul național.
Vineri seară îi dau întâlnire în oraș. Sunt hotărât să i- o trag. Vin la întâlnire cu o veche prietenă, îi cam cade fața. O anunț că nu vom fi doi, ci trei. O văd cum bâțâie din picior pe sub masă la fiecare modificare de traseu pe care i- o vâr în țeastă. Să fiu sincer, aș renunța la excursia asta, cel puțin în compania ei, dar mă hotărăsc să mă țin totuși de cuvânt.
Ne întâlnim sâmbătă dimineață în autogară, facem un drum lung și oarecum obositor până la cabana unde suntem cazați.
Ele două stau împreună, eu îmi agăț o panaramă din barul de jos și mă cuplez cu ea. E un bărbat tânăr și sportiv. Vorbește molcom, ca toți ardelenii și are strungăreață. Îmi place de el fiindcă are o chică dreaptă de vânător mexican. Mă place, îmi spune direct, Te plac!
-Și eu, îi zic.
Curvele urcă muntele înaintea noastră, sporovăiesc, le- am împrietenit. Ambele probabil ne repartizează pentru nopțile viitoare. Țeapă. Îmi place animalul de la recepție, cu el îmi petrec săptămâna. N- au decât să devină lesbi!
Zilele sunt plăcute, e început de toamnă, pădurile sunt pline de rozătoare, culorile sunt amețitoare, mai ales când răzbat de pe culmile de munte secundare. Cu tipul cu care mă însoțesc vorbim despre sport și politică. E în temă și are opinii interesante. Noaptea mergem când la el, când la mine. E un amant cult. Experiența mea e îmbogățită constant în fiecare oră petrecută cu el. Dimineața, ne despărțim pentru câteva ore de somn. Panaramele se revoltă că începem urcușul pe munte spre prânz, lor le- ar plăcea cu noaptea în cap, să nu piardă din zi! Lor nu le place să piardă din zi, mie, nouă nu ne place să pierdem din noapte.
Tipul cu care sunt vine într- o zi, chiar înainte să se termine excursia, nervos la mine. - Auzi, ești cu vreuna? - Nu, zic eu, sunt cunoștințe aleatorii. - Pot să o fut pe una? Eu:- Da, ești invitatul meu. Care îți place? El:- Sincer, niciuna, dar vreau să nu le mai văd cum mă privesc când mă apropii de tine.
- Ok, zic eu, alege.
Pleacă.
Bat încet la ușă tipei cu Sfinxul și Babele. - Intră, zice ea.
Intru.
O salut politicos și îi zic:- Vrei să îmi oferi un scurt moment intim?
Ea, mirată:- Depinde cât de intim.
Eu:- Proporțional cu nervii mei.
Ea:- Bine. Ce trebuie să fac?
Eu:- Să îmi faci o gaură în ureche.
Plec de la ea cu un fir roșu de ață agățat de ureche, ca pe vremea lui Pazvante.
Recepționerul meu mă vede, mă îmbrățișează, mă iubește duios și îmi zice:- Ce pușca mea nu ai avut răbdare? Există și metode moderne, nu doar cele tradiționale. 
Eu:- Mi- era dor de tine. E prea mult până la noapte.
El:- Da, așa e. Dar trebuie să fie și puțină lumină între noi doi. Altfel ne-am hali unul pe altul ca chiorii, până n- ar mai rămâne nimeni și nimic pe pământ. Natura trebuie ocrotită, nu o putem distruge așa, zice el și îmi așează cu grijă trei fire de trifoi cu patru foi la urechea mea însângerată.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails