Mă iniţiez în semiotica semnelor de circulaţie şi am găsit cîteva indicatoare filosofice, ocazie cu care reinventez roata (de rezervă). Am căutat simboluri, dar nu le-am găsit pe toate. Cele mai faine sunt negre...
În tinereţe visam viaţa ca un drum cu prioritate. Păcat că uneori mi-e întoarcerea interzisă, iar în faţă drum lunecos şi aglomerat... Că mai mereu este cîte o intersecţie, iar cele mai bune hotărîri le-am luat cînd am ajuns la intersecţii cu un drum fără prioritate. Acum ştiu că sunt situaţii cînd e accesul interzis şi nu de puţine ori, totul pare o circulaţie interzisă în ambele sensuri. Ştiu că ar fi potrivită o oprire şi mă amăgesc că intersecţia cu sens giratoriu e un scurt loc de popas, dar de cele mai multe ori e fără ieşire, aşa că mă apucă dorul de sens unic, numai că el aduce alte pericole. Mai bine aş ceda trecerea. Şi uite aşa, se apropie sfîrşitul zonei de staţionare cu durată limitată, în care nu mai contează sfîrşitul interzicerii de a depaşi şi cel al limitării de viteză. Aici este sfîrşitul tuturor restricţiilor, în care, la vamă, plăteşti taxa de trecere şi iei permisul, dacă ai respectat indicatoarele şi instrucţiunile din Legislaţie. Să mă uit mai bine la semne...
