Şoapta se strecoară în sfera de carne cu frunze în care e încă ziuă
Şoapta intră prin cercevelele ferestrelor,
Pe gaura cheii, sub duşumelele Templului
ademeneşte sirene şi centauri,
inorogii galopează nechezînd cristalin,
Aruncă-mi în spate pieptenele- pădure! strig calului
năzdrăvan atras de vraja trecută deja......
În chemarea cea nouă căluţii de mare mîngîie valurile
Şoapta îngroaşă aerul în picături, picăturile în sferele albastre ale ochilor arzînd
Mai lasă-mi sfera aceasta, lumeasca mea sferă, să plutească prin eterul mătăsos,
Mai ţine-mi alaiul pescăresc aproape de punte
Mai mîngîie-mi pe creştet lumea cuminte şi blîndă ca un bulgăre de zăpadă
Mai las-o să se creadă la adăpostul iernii, Doamne!
