Mă invită o cunoștință de la muncă la ea în cabinet. Mă invită vinerea. Îmi zice:- Trebuie să completezi un chestionar profesional. Am observat că ești singurul angajat care nu l- ai completat. Trebuie să îl pun la dosarul tău personal.
Mă conformez, o văd că folosește cuvinte tari: chestionar, dosar personal, angajat, singurul.
După 10 minute vine nervoasă:- Ai terminat?
Eu:- Da.
Se uită pe răspunsuri și zice:- Nu e bine. Ai greșit! Ia alt formular!
Eu:- De ce? Ce am greșit?
Ea:- Ai două întrebări la care ai răspuns cu Da și trebuia cu Nu.
Eu:- Ce întrebări?
Ea:- Întrebarea "Vă mai jucați cu păpușile?" Și întrebarea :" Mâncați înghețată iarna?"
Eu:- Așa, și?
Ea:- La astea 100% dintre adulți răspund cu Nu.
Eu:- Păi dacă sunt 100%, înseamnă că efectivul e complet și răspunsul meu e irelevant.
Ea:- Nu, am greșit. Am vrut să zic 99,9%.
Eu: - Deci sunt singurul contraexemplu? Sunt eroarea care confirmă corectitudinea? Sunt falsul care indică adevărul? Sunt ipoteza infirmată care arată ipoteza confirmată?
Ea:- Nu mă înțeleg cu dumneata! Vrei să fii dat afară din firmă?
Eu:- De ce să fiu dat afară? Nu lucrez pe domeniul jucăriilor și nici al patiseriilor.
Ea:- Ca să rămâneți angajat în IT, trebuie să fiți conformist.
Eu:- Conformist majorității angajaților sau conformist mie?
Ea:- Fiți înțelegător! Puneți mâna pe pix și completați din nou acest formular, așa cum au făcut toți cei intervievați înaintea ta.
Mă apucă toți dracii!
Deschid calculatorul de pe birou și încep să împușc 100 de dușmani în Canter Strike.
Dau și sonorul la maxim. Vine lângă mine și încearcă să pună mâna pe mouse. O împing.
Sunt excitat la culme! Cad dușmanii ca iarba moale sub trupul amantului meu dezbrăcat.
Se repede la tastatură să apese pe Esc.
Fac o rotire de 270° pe scaunul ergonomic și o oblig să se îndrepte pe orbită la 1 metru de mine.
Stă și țipă din mijlocul biroului.
Îmi pun căștile. Nu o mai suport.
Deodată, ecranul negru. Tâmpita scosese din priza computerul.
Mă ridic de pe scaun, îmi aranjez pantalonii și cămașa puțin boțite de la efort. Mă apropii de ea. Iau o ținută formală și îi spun:- Dați-mi formularul cel nou.
Scoate formularul dintr- un dosar.
Mă așez pe scaun și îl completez la fel ca pe primul.
Se uită la mine și dă să deschidă gura. Îi fac semn cu toată ființa mea să nu îndrăznească.
Mă îndrept spre ușă. Vine după mine. Începe să plângă, ceva cu șefii, ceva cu superiorii, ceva cu suporterii.
Mă uit la ea cum hohotește și mă plictisesc.
Intru înapoi în cabinet. Închid ușa, mai precis, mă proptesc în ea. O trag lângă mine și o îmbrățișez. Mă sărută și îmi conduce mâna spre locul unde părinții care cumpără păpușile Barbie se confruntă cu neantul.
Eu știu, pentru că sunt pasionat, dar ea înțelege abia acum.
O fut pe animală până înțelege și pasiunea mea pentru Da.
Plec de la ea din cabinet puțin parfumat. Pe hol mă opresc câteva secunde pentru o răfuială personală cu orarul de pe ușă. Îl întorc pe partea unde scrie:-Vineri: Liber!
