Am ajuns la Amsterdam chiar la sărbătoarea reginei. Mai mult, de ziua de naştere a reginei, care este o dată la patru ani, pe 29 februarie. Am uitat să vă spun că aici, acum este februarie. Fiind năcută în această zi, poporul olandez aşteaptă cu bucurie ziua ei de naştere ca să sărbătorească. Oraşul era plin de oamenii îmbrăcaţi vesel, cu coifuri colorate împodobite cu panglici de mătase. Toţi mîncau îngheţată şi ronţăiau acadele. Însă ziua era importantă şi pentru un alt eveniment.
În apropierea palatului regal era o nuntă, nunta prinţesei moştenitoare. Toţi priveau, ca la orice fel de nuntă, numai în faţă. Numai prinţesa moştenitoare a întors brusc capul, s-a uitat în mulţime şi m-a fixat pe mine cu privirea. Bineînţeles ca mulţi oameni au crezut că îi priveşte pe ei, dar prinţesa a plecat în fugă de lîngă mire şi de lîngă nuntaşi, a coborît treptele, a venit la mine, m-a îmbrăţişat, apoi a scos din poşetuţa ei de dantelă o scrisorică pentru căpitan. Am devenit preţ de cîteva clipe un personaj foarte important în Olanda, dar atît de repede s-a petrecut totul, încît ziariştii şi garda de corp încă nu s-au dezmeticit. Dar numai cîteva clipe, pentru că prinţesa a aruncat buchetul de mireasă şi tot oraşul a uitat pe loc că exist. M-am întors pe vapor traversînd cîteva străduţe pustii pavate cu piatră cubică. Pînă şi ferestrele caselor erau vesele, aveau flori pe pervaze şi erau toate deschise.
...................
Am călătorit cîteva zile în Persia. Căpitanul dorea să trateze nişte afaceri cu prinţul Persiei şi a dorit să îl însoţesc. Fiind o ţară înconjurată de apă, oraşele persane au mulţi palmieri. Palatul prinţului era în deşert, în mijlocul unei oaze. A trebuit să mergem cu elicopterul. Eu, care aveam capul plin de filme cu caravane, mi-am închipuit fel de fel de întîmplări legate de lipsa apei şi fete morgane. Dar am ajuns într-un timp foarte scurt.
În palat era linişte, dar nu era sumbru. Fiecare încăpere a palatului este perfect izolată faţă de celelalte, aşa încît în unele poate fi forfotă şi glasuri puternice, în altele se poate studia, în altele se cîntă şi chiar sunt amenajate bazine cu apă unde femeile şi copiii îşi petrec o parte din zi.
În camera prinţului, mai ales cînd are treburi importante, politice sau economice, nu intră femei, dar prinţul ţine la căpitanul meu şi mi-a dat voie să stau pe o pernuţă undeva lîngă divanul pe care era aşezat el. Abia cînd m-am aşezat am zărit tigrul. La spatele prinţului, cît el de lung, stătea un tigru alb şi dormea. Prinţul îşi trecea degetele prin blana lui în timp ce vorbea. Erau drăgălaşi şi înspăimîntători. Cînd s-a terminat conversaţia, prinţul i-a întins mîna căpitanului şi tigrul, privat de mîngîiere s-a trezit şi ne-a privit pe mine şi căpitan cu interes.
