Între interzis și compromis

Scurte lecțiil de morală 

Retrăiesc o experienta solara

În care eu sunt o oarecare culegatoare de amintiri legate de mine

În unul din cele doua coșuri sunt amintiri despre fructul interzis

Cum tu te plimbai pe o linie dezafectata și îmi povesteau filme care începeau cu Re

Sau cum îți curgea sânge din buza de jos în timp ce îmi urlau în cap 10000 de neuroni ca nu este admisibil sa ne sărutam de fata cu atâția bărbați 

În altul sunt amintiri cu mine plina de păduchi, de purici, de antiviruși probabil expirați de a trebuit sa mi-i bagi în retea de doua ori, de râie si mai ales de piscături de țânțari. 

În acest cos amintirile nu au gust de sare, ci de tutun fără filtru, de oameni atât de frumoși încât păreau portocalii, de foame și de minuni pictate pe cioburi de oale. 

Aceste doua linii paralele oarecum se împletesc uneori cu alte destine. Niciunul din ele nu m-a  făcut un om mai bun. Aproape toate mi-au arătat diferența dintre viață și moarte. 

Copacii din cartier 

Anul acesta a fost generos cu mine. 

Ma refer atat la primavara, cat si la vara

Au inflorit din belsug copacii din cartier

Am mancat corcoduse si nu puține

Nu s-a luat nimeni de mine

Am mancat mere

Am mancat cirese, inclusiv negre

Am frunzarit si vreo doua visine

Asa, padurete, m-am lacomit si la pere

Am furat, e adevarat, de pe jos, si cateva caise

Nu mi-au aruncat gospodinele cu resturi animale in cap

Nu au urlat gradinaresele rozelor dupa mine

Anul acesta m-am simtit bine in livada

Am mancat dude bune, roz, albe, movulii

Am putut sa-mi astampar setea cu fructe neplantate si neocrotite de mine! 

Multumesc, Domnul Meu! 

Anul trecut a fost mult mai greu. 

Poate si fiindca anul trecut am fost si eu un om mult mai rau. 

Si anul asta sunt un om rau, dar s-a indurat Dumnezeu de mine. 

Nu stiu cum va fi la anu

Nimeni nu stie

Vara Fufelor din Cartier 

Sunt pusa pe glume 

Cand bate vantul, fufele din cartier isi pun la uscat rochiile colorate

Vantul le ridica pana la nori poalele toate

Cand e arsita, fufele din cartier se ascund

Se prefac ca sunt femei de familie

Stau in cuplu la cafea, citesc cu barbatii presa, isi lipesc nasul de geamuri si ling cerceveaua

Numai cand temperatura e normala le vezi cum uda plantele

De parca fix atunci radacinile au nevoie de apa

Nu isi acopera ochii sfiosi decat cand isi dau baticele jos

Sunt de toate varstele, tinere, batrane, mature

Isi tin gura inchisa cand ies cu barbatii lor

Nu le mai tace pliscul cand le saluta  gospodarii altor gospodarii

Sunt nefe si in acelasi timp ff

Ma las de ele de cate ori pot

Vorbesc cu ele daca sunt insotite de caini sau copii

In rest, ca si de papadii, universul e plin de parasute! 

sunt plină de nervi

În mod normal, adică dacă aș fi un om cu talent aș zice sunt plină de nerv, dar de  fapt nu sunt un om cu talent.
Am să scriu numai despre nervii care mi se repetă zilnic și la venire și la plecare. În fond, blogul este spațiul meu de refulare. Cine nu știe ce înseamnă refulare!?
Dacă vârsta de pensionare va fi de 70 de ani, probabil că îi voi mai avea încă vreo 10-12 ani cel puțin. Am de gând la 60-61 de ani să mă pensionez pe caz de boală. Voi lua o pensie mai mică cu 20 de lei,  dar măcar nu voi adormi cu capul în poala ex directorului de fizică sau a ex profesorului de tic. Sau, mai rău, nu voi ajunge să pun bani în plic pentru rolul de paznic.
1. În fiecare zi, la venire, îmi trebuie bani pe taxi. De când am pe cap atâtea actuale și foste șefe nu mă mai pot deloc odihni. Întârzii în fiecare zi. Vecinii mei care sunt toți bugetari încep serviciul după 9 jumate și sunt acasă înainte de 3. De când este profesorul soldatul principal? Din punctul de vedere al lui Platon asta e o nedreptate îngrozitoare. 

2. În fiecare zi la venire, când am ore de la 2 sau 3 trec prin fața tuturor jigodiilor care mi se împleticesc printre picioare când intru pe saiturile cu știri sau cu filme normale.
3. În fiecare zi la venire trebuie să mă întâlnesc cu câteva femei de serviciu care arată exact ca gardienele din închisoare. Și sunt îmbrăcate la fel. Nici cu asta nu mă pot obișnui. Cine le-a angajat a făcut-o sigur ca să îți bată joc de noi. 
4. În fiecare zi la plecare este un întreg balet. Ba îmi lipsește ceva important, ba mă comport ca și cum aș fi un om defect. Îmi uit căciula, îmi uit fularul, îmi pierd cartela, îmi dispare celularul  și tot felul de chestii din astea. Mă obosește vârzoleala de dimineață și mă scoate din sărite supraexcitația de după amiază, atât a elevilor cât și a celorlalte cadre din cancelarie.
5. În fiecare zi, atât la venire, cât și la plecare simt ca sunt în defazaj cu intenția mea de a lucra în condiții normale.
Ce se petrece între venire și plecare e secret profesional. Daca vreți să știți, întrebați elevii. Unii vor spune că nu știu nimic, alții vor spune că n-au auzit în viața lor, alții vor da doar din cap, unii pro și alții contra, unul sau doi vor zâmbi și cam asta.
Gata.
p.s. Expresia să spunem lucrurilor pe nume nu cred că aparține niciunui politician sau lider de sindicat.

Cum se mănâncă o ringlotă în opinia mea

Azi m-am întâlnit cu o ringlotă, am să încep cu în opinia mea pentru că am eu ceva experiență cu privire la chestia asta, dar nici chiar  așa, cum vă spuneam,  azi m-am întâlnit cu o ringlotă, ea s-a uitat la mine, eu m-am uitat la ea, nici una dintre noi nu a dat semne că ne-am cunoaște cumva, deși amândouă știam că avusesem odată și odată o întâlnire pe undeva.

În primul rând, o ringlotă este un fruct rotund, care seamănă cu pruna. Necunoscătorii chiar îi spun așa: Pruna, și când te uiți pe eticheta lor nu îți vine să crezi că ringlota e doar una, pentru că pe etichetă scrie Prune Vrac, deci asta te duce cu gândul că o prună sau o ringlotă, una sau mai multe e tot un drac. Ringlota cu pricina avea ceva inefabil,  în primul rând comunica cu mine în limba sa, a ringlotelor culese din altă țară decât a mea. Această ringlotă mă îmbia: mănâncă-mă, mănâncă-mă , nu mai sta! Eu, ce să fac, am mâncat-o, dacă nu mai răbda.

În al doilea rând, trebuie să vă spun despre ringlotă că este o un fruct care are și el, ca tot fructul un sâmbure pe undeva, dar acel sâmbure când începi să o mănânci vezi că nu este chiar așa aproape de intenția ta.  Miezul ringlotei e mai departe de periferia sa. Deci, mi-a părut bine că mi-a zis să o mănânc, pentru că așa am putut să mă plimb oleacă cu dinții și limba peste carnea sa.  A fost gustoasă, așa că am mai mâncat una.

În concluzie, a mânca o ringlotă este, în opinia mea o acțiune similară cu a urmări pe cineva, bineînțeles că nu e același lucru viceversa.

semnat : Personificarea