albastră
Acum un an
mi-am cumpărat bicicletă.
Şi de un an, noapte de noapte
mă plimb prin alcovurile mireselor lui Barbă Albastră,
da, prin cele şapte camere ferecate cu şapte lacăte,
fiecare cu alt parfum al iubirii şi trădării.
Cîteodată claxonez cînd aud
după uşi şoapte de tristeţe sau dor.
şi văd prin toate şapte cum
rătăceşte prinţul albastru pe inorog
căutînd cheiţe pierdute şi batiste cu urme de ruj...
Şi el, cu albaştri ochi strălucind negri şi chipul translucid şi părul sălbatic vîlvoi, taie aerul cu volanele răsucite odată cu spada!
În urmă-i, bicicleta îmi calcă în bălţi de sînge albastru, peste trupuri de fum cu inimi albastre străpunse.
Sub ferestre, lîngă trandafirii uscaţi ca nişte cîlţi supăraţi îşi leagă mereu inorogul şi eu de aripa lui, bicicleta.
Dimineaţă cînd trece pe lîngă mine, mormăind albastru în barbă, eu, da, eu, aş putea oare să-i zic:
-Sire, faceţi o plimbare cu bicicleta, în timp ce eu exersez zborul?
...Poate ar arunca cît colo frîul calului înaripat şi spada.
Dar nu mă aude şi
Pînă atunci îi învăţ din dicţionar cuvintele albastre...
