Loading
Constat cum adesea este parafrazat cronicarul: bietul om e sub sistem şi îşi vede demitatea dependentă de el. M-am gîndit să scriu concluziile personale ale ultimelor evenimente din prezentul meu, făcînd o comparaţie între cele două sisteme care mă ţin captivă: sistemul de stat şi cel privat.
Eu văd o diferenţă şi ea nu are legatură în aceste rînduri cu tipul de proprietate dominantă, ci cu felul în care este înţeleasă contribuţia demnităţii omului la propăşirea sistemului. În sistemul de stat auzi adesea: din pricina sistemului nu putem progresa, nu suntem creativi şi cu iniţiative, ţinem cu dinţii de birouaşul unde ne-am cuibărit, aici e demnitatea noastră. Pe de altă parte, cei din privat spun: şi noi ne dorim demnitate, de aceea ne permitem să fim agresivi şi alunecoşi. De-adevăratelea, ne simţim fragili în demnitatea noastră, dar asta este deocamdată calea prin care o putem obţine.
„ Sistemul este o construcţie în care fiecare individ e vital pentru sistem” spune ministrul/acţionarul principal din cînd în cînd despre oamenii săi, în anumite momente festive...şi atunci toţi, indiferent de tipul de sistem simt că le-a fost redată demnitatea. Numai că aceste momente trec repede.
„Care este rolul individului în sistemul de stat...se întreabă cîteodată angajatul cu sentiment acut al ratării, care îl prinde o dată la 10 ani de cînd lucrează în acelaşi loc, (iar cu intrarea într-una din „cele 64 dimensiuni ale timpului”, din ce în ce mai des)....”? Să conserve o ordine a sistemului? Aceasta ordine înseamnă că fiecăruia i se trasează nişte sarcini şi nu contează foarte tare rezultatele la care ajunge, ci mai curînd faptul că este ocupat.
Eşti ocupat în sistem dacă desfăşori o activitate care îţi justifică banii pe care sistemul îi consumă cu tine. Activitatea este egală cu eficienţa. De aceea, la stat, prima regulă pe care trebuie să o înveţi este că în faţa şefului nu stai degeaba, ci stai făcînd o activitate fără rezultat. La rîndul său, seful trebuie să aibă activitate şi să o dovedească atunci cînd vin în control ierarhicii. Dar bineînţeles, ea este de altă natură. Pentru că şi locul natural al şefului este altul...Ea are un rezultat, lipsa de rezultate la nivelul subalternilor.
În sistemul privat este important rezultatul. Calea pe care ai ajuns la el te priveşte, uneori sistemul se oboseşte să îţi dea cîte o reţetă care a funcţionat prin America, Anglia sau aiurea, unde cică este tradiţie. Important este aici să ai grijă cum socoteşti şi cum eşti văzut, adică să veghezi la imaginea sistemului. Rezultatele nu trebuie să se obţină pe un deficit de imagine, care să afecteze viitoarele rezultate.
Şi acum, să revenim la demnitate. La stat eşti competent dacă ai activitate, nu rezultate. Rezultatele sunt o chestiune care deranjează sistemul şi indivizii din el. Rezultatele determină competiţie şi invidie, „ ca la ăilalţi” în plus, cer evaluări diferenţiate...şi lucrul ăsta este complicat. Aşa că mai bine stai în banca ta şi te faci că ai treabă. Ştii că demnitatea ta este dependentă doar de locul în sistem. Cu timpul, ea devine din ce în ce mai evidentă pentru că statul îţi permite o avansare pe principiul creşterii în timp a numărului de activităţi desfăşurate, ( de evenimente petrecute, cum e, mai nou, în sistemul de unde provin eu...), deci a energiei consumate. Cu cît ai înaintat mai mult în vîrstă, cu atît sistemul te-a golit mai tare de energie, deci eşti mai uşor şi poţi urca, spune Aristotel, „către locul (tău ) natural, aşa cum cele uşoare tind către cele uşoare, iar cele grele către cele grele....”
Urcuşul în ierarhie îţi aduce mai puţină activitate şi mai uşoară.....Însă nu trebuie să uiţi că scopul tău principal este să împiedici pe oricine are chef de alte chestii decît activitate de dragul activităţii, de pildă, rezultate, să se ţină de prostii dintr-astea ...
La privat, demnitatea ta depinde de rezultate. Rezultatele sunt însă fluctuante, ele acuşi te ridică pe nivelul 2, acuşi te aduc în pragul falimentului personal. De aceea, demnitatea ta este uşor labilă. Cînd zici că ai dobîndit-o, uite că ai pierdut-o. Şi ajungi să nu îţi mai pese foarte tare dacă o mai ai sau nu...
De aceea, în sistemul privat, ai nevoie de tot mai dese update-uri... Nevoia de demnitate este cea care ţi-o cere.
Este totuşi confortabil să simţi că locul tău natural este unul în care demnitatea îţi este conservată mai mult timp...Dar pentru asta trebuie să intri în alt tip de sistem... de peste vreme...
