De cîteva ori am trecut pe lîngă Rusia, dar nu am oprit pînă acum. O fustă verde de catifea grea, obraji rumeni, paşi cadenţaţi pe trotuare.... mîini mari şi deloc uşoare, aşa vedeam altădată Rusia.
Căpitanul meu trece pe lîngă mine şi îşi întoarce privirea. În urma lui e mai frig, în jurul meu e mai frig. Suntem în Rusia. Caut o sticlă de vodkă.
Pe vapor sosesc doi hamali cu cufere mari, deschid unul din cufere. În el sunt smaralde. Multe, rotunde, colţuroase, plate. Au o lumină mată şi intunecată ca de apă în pragul dimineţii.
- La ce folosesc? îl intreb pe Căpitan?
- În comunicaţii, îmi răspunde punînd la ureche unul. Apoi mi-l întinde,
În el se aude un ocean, foşnetul vîntului, a unui lan de grîu şi picături de apă curgînd încet, un tril, iarba crescînd, două gîze iubindu-se.
