Era o paradă a cailor şi regele era vesel
şi răbdător cu cei care făceau reverenţa stîngaci
trecuse amiaza şi lumea nu se împărţise în două
încă treceau fluturi printre salcîmii roz
vrăbiile zburau ca inorogii
herghelii întregi uşoare
la fereastră stăteai tu tînără şi frumoasă
şi îţi pieptănai părul
eu treceam pe acolo bineînţeles intenţionat
tu ţi-ai tăiat un cîrlionţ
l-ai legat cu o fundă albastră şi mi l-ai aruncat
sau cam aşa ceva
ar fi putut fi începutul
dar asta s-a mai scris şi despre alte femei,
şi cu ce suntem noi diferite de ele?
nu suntem,
doar parada asta este diferită
iar felul în care sticla reflectă
buclele tale pline de cuiburi
şi vrăbiile antrenate în zborul lor cabalin
se vede doar din acest unghi