Magicianul meu preferat a
plantat aici mesteceni şi sălcii. Crenguţele copacilor sunt desenate cu cea mai
fină peniţă şi coaja lor e albă ca smîntîna. Aceşti copaci sunt neaparat
meditativi, ca un obraz pudic. Aleea este pustie, puţinii trecători se furişează
unii pe lîngă alţii şi toţi se simt într-un fel vinovaţi că s-au întîlnit fără
să fie îndrăgostiţi.
Cînd cresc flori,
ele umplu copacul de sus pînă jos, asaltîndu-i rădăcinile şi tulpina. Şi ploaia,
aici pe alee, ploaia este un dar, un capriciu, o bucurie.
