Anna Karenina, partea a doua, capitolul 10.

1+1=3?

Este totuși o diferență între Alecsei Karenin și Ion al Glanetasului. 

                                 🤼

 Karenin și Anna sunt împreună. Anna petrece mult timp în compania lui Betsy și a lui Vronski, fie la diferite evenimente mondene, fie acasă la Betsy. Karenin vede și aude, dar nu o poate împiedica. Își ia rolul de părinte al Annei în serios, dar și Anna pe cel de femeie tânără și îndrăgostită pentru prima dată. Reacțiile lor sunt tipice , având în vedere rolurile. Părinții sunt prin natura lor, moraliști și cenzuranți, adolescenții și tinerii în general sunt prin natura lor imposibil de închis într-o cutie de medicamente. 

Anna este imposibilă ca soție medievală pentru Alecsei, Alecsei este imposibil ca soț postmodern pentru Anna. În timp ce Betsy își aduce amantul acasă la soț și îl plasează sub ochii companionilor înfrigurați, Anna nu îl poate aduce pe Karenin acasă. (da, pe el!)Anna și Karenin nu mai locuiesc în același univers afectiv. În lumea lui Karenin, ușa Annei este mereu încuiată. Încearcă diverse metode de a sări gardul spre fereastră, dar se dă cu capul de zid. Chestie de calcul, Karenin are probleme cu precizia acțiunilor contra - amoroase.  Ca majoritatea părinților care nu își mai înțeleg fiii, ca mulți tați care nu pricep de ce fetele lor adorate iubesc un alt bărbat.

Altfel, s-ar fi duelat de mult cu Vronski, sau l- ar fi turnat la comandant, precum domnul cu cârnăciori.

Capitolul nu are nicio linie de dialog. Mi-l imaginez pe Karenin într-o încăpere plină de margarete jumulite. Pentru că, dacă în capitolele anterioare, Vronski umpluse orașul cu petale de margarete, de data asta, lui Karenin nu îi ies numerele pare. Deasemenea îmi imaginez cum se străduiește să nu folosească expresii maritime, de genul:

Karenin:

- Ești complet dusă cu pluta!

sau

-O sa ne tragi pe toți la fund!

sau

-Nu vezi că numai eu sunt colacul tău de salvare?

sau

-A început să îți placă să te dai în bărci?

sau:

- Vrei să ți- o trimit pe Nana Mouskouri să îți cante Amor del ombre?

Anna: Nu e nevoie, mi l- a cântat toată Moscova în capitolul 6.

și altele de genul.....

Anna Karenina, partea a doua, Capitolul 9

   

Foc am venit să arunc pe pământ... (Iisus Hristos)

Prima dată m-am gândit să păstrez imaginea pentru listarea noului meu orar, pe urmă mi s- a părut mai potrivită pentru a descrie mintea unui soț înșelat în așteptările lui. 

                           ☘️🍀❤️☘️🍀

    Tot capitolul descrie o scenă de familie condimentată cu puțină gelozie, atât cât poate să simtă fiecare dintre parteneri. Alecsei Alexandrovici nu își poate permite să simtă prea multă din motive sociale și politice. E la modă să îți ascunzi pasiunile, fie bune, fie rele.
Anna nu are nicio problemă cu gelozia, ci cu somnul. Cască de nu știu câte ori și îi și zice explicit lui Alecsei, ba  Hai in dormitor! , ba Mi- e somn!
Alecsei nu înțelege, așa cum nu înțeleg nici nevestele bețivilor că nu are rost să parlamentezi când omului îi este doar somn.
Alecsei duce o luptă. Anna nu.
Alecsei e  în plină bătălie, Anna e relaxată  și vrea să se retragă din lupta lui Alecsei.
Până la urmă Anna își dă seama că nu are nicio șansă să doarmă decât dacă îl adoarme mai întâi pe Alecsei, altfel o să o tolocănească toată seara cu:  cât este de puțin gelos și nu vrea să fie mai mult că este degradant pentru obiectul geloziei.
Capitolul se încheie când, pe fondul sforăielilor lui Alecsei, Anna începe să se gândească la Vronski cu bucurie.
În acea noapte a încheiat capitolul Alecsei .  Karenin a  înțeles imediat, dar nu a fost convins decât când Anna l- a trimis să doarmă.

Anna Karenina, capitolul 8, partea a doua

In the dark 

 

Capitolul ne prezintă mintea lui Karenin.

E interesant pentru că

e un capitol de psihologie, 

iar psihologia ne vorbește despre

mintea normală, 

adică majoritară. 

Deasemenea, este

un capitol de sociologie,

aflam în el prejudecăți tipice și desprfamilia secolului 19 din Rusia imperială.  

Karenin este singur acasă,

Anna nu a venit încă. Este clar gelos. 

În primul rând, Vronski

este mai tânăr și mai frumos. 

Este de asemenea, mânios,

are mult de lucru la minister, 

încurcăturile amoroase ale nevestei

îi abat atenția 

spre chestiuni non-politice.

Acum ar trebui, după părerea

experților, 

să își dea pantalonii si jiletca jos și să aplice

cunoștintele dobândite prin îndelungat

studiu din 

Cele 500 de umbre ale lui Gray.

Din păcate pentru el,

Alecsei Alexandrovici

 nu este un personaj contemporan

nici cu Gray și

 începem să ne dam seama treptat,

nici cu Anna și Vronski, 

ci numai cu el.

Se uită la noul lui portret și îl vede cu

niște coarne de cerb. 

Bine, asta am băgat-o de la mine,

e drept că sunt doar niște cornițe. 

Portretul lui Karenin devine astfel

mai puțin atrăgător pentru el.

Începe să se plimbe prin casă

între budoarul lui 

și dormitorul soției sau invers,

nu mai contează, 

își face în gând o listă cu dorințe:

cum o să îi zică Annei că 

e periculos pentru toată societatea,

inclusiv pentru familia tradițională

ca ea să umble în tovărășia lui Vronski. 

Face multe drumuri, mai cu frică,

mai cu dârzenie, 

observă că Anna  are niște chestii,

bibelouri, scrisori,

ugativă, poate și ștampile,

începe să asude,

 e în pericol funcția de la minister

din cauza ei, 

ar putea fi chiar,

prin combinație cu Vronski,

destul de pilos, 

ba chiar mai pilos pe langa țar, 

ministressă într-o zi….

și asta am băgat de la mine, 

dar daca ar trăi în zilele noastre,

n-ar fi exclus să îi treacă 

astfel de gânduri prin cap.

Capitolul se termină când

Anna ajunge acasă și 

el decide să stea de vorba cu ea,

să fie pedagogic adică. 

Mă gândesc la o chestie, fără legătură cu ce am scris, cel puțin nu direct. Personajele tragice mor fie la sfârșit, fie pe traseu 

pentru ca scriitorul le construiește perfect.  Ai scos o trăsătură dintr-un personaj tragic, pui la loc alta altfel personajul nu mai e tragic, ci devine comic. Este un mecanism, îi trebuie baterii, societate, familie, nevasta, copii, trebuie sprijinit. 

De accea in comedii personajele abia isi incep viata prin casatorie.

Anna Karenina, partea a doua, capitolul 7

 

Sfârșitul capitolului 6 este odată cu

întrarea lui Vronski. 

Traversează întreaga sală degajat și

full de potențe. 

Capitolul 7 începe prin intrarea Annei. 

La fel ca și Vronski, și ea traversează

sala, sub privirile tuturor.

 Însă, atenție! nici unul nu prezintă

lenjerie intimă a la Versace. 

Au contraire, 

Anna are pe ea tot harnașamentul,

inclusiv trăsura 

cu soțul și vizitiul rebegit de frig, 

chinuindu- se să- și convingă caii să mai 

reziste în iarna moscovită sau

petersburgheză, nu prea m- am prins. 

Capitolul este complicat și interesant. 

Tolstoi descrie unele scene teatral,

pe altele cinematografic. 

Undeva există o măsuță cu ceai.

E locul unde înfrigurații se refugiază 

să- și stăpânească emoțiile. 

Altundeva există o măsuță liberă.

Acolo ajung, 

după câteva piruete prin fața tuturor,

Anna și Vronski, față în față. 

Sunt amândoi în plin zbor astral. 

Anna îi reproșează că suferința

reală a lui Kitty îi are pe el drept cauză.

Vronski ii reproșează că haosul

din viața lui o are pe ea drept efect. 

Amândoi râd. 

Ceilalți încep să- și piardă

din importanță. 

Apoi, tot felul de propoziții

despre cuvântul iubire

 când ca subiect, când ca predicat, 

când adjectiv, când complement. 

Pe la sfârșitul acestei lungi fraze în care

cei doi 

se mănâncă din ochi unul pe altul

ca două animale, sub ochi

mulțimii de spectatori complet

neputincioși, 

apare Alecsei Alexandrovici, soțul Annei

să o ia acasă. 

Forța iubirii îl proiectează în trăsură, 

nu știu dacă lângă vizitiu,

pe capră sau cuibărit în fundul trăsurii.

 Pleacă singur acasă, Anna mai rămâne.

 I se promite lui Vronski subformă de prietenie, dar fiindcă el tot 

îi trage când cu lipsa, când cu surplusul,

îi strânge mâna. 

 Vronski se desparte de ea

înnebunit de fericire.

 Își sărută palma de mai multe ori. 

Mi s- a părut interesantă o diferență 

pe care societatea acelor timpuri o face

între căsătoria din dragoste 

și cea aranjată (pe criterii economice

și sociale). 

Pe cea aranjată o numesc rațională,

pe cealaltă nebunie curată. 

Aici Anna are o părere pascaliană,

pe care Vronski o întipărește adânc 

pe toate sinapsele și axonii:

rațiunile inimii sunt altele!

 E interesant și modul cum

o descrie Tolstoi pe Anna în acest capitol,

  gingășia si sfiala ei,

lupta cu tot ce este considerat normal

 în mintea ei și a tuturor

oamenilor cuminți și religioși 

(mai ales că tocmai fusese la

prințesa aceea pravoslavnică și ipocrită,

mult apreciată de Alecsei Alecsandrovici).

Aici nu știu cine e mai lipsit de caracter,

Anna, Vrosnki, Tolstoi,

 eu, ca cititor,

ideea de personaj secundar,

omul fără principii 

sau omul cu principii care se bat

cap în cap. 

În orice caz, capitolul este extraordinar 

cel puțin din punct de vedere teatral.