Lizei îi place pădurea
Arbori roşcovani ca ardeii
Galbeni ca spicul de grîu
Pămîntul negru ca singuratea cea singură
La marginea muntelui stă Liza
Poartă rochii lungi de prinţesă
Păru-n suviţe de cositor
Un inel transparent
Mărgele pe glezne.
Liza caută în cutia de poştă o scrisoare
De la duhul pădurii cu cizme roşii şi mănuşi
vineţii
În zorii ceţoşi Liza îşi pictează obrazul cu
carmin
Părul îl unge cu mir
Din ramuri cad frunzele-n grabă
Şi plutesc în jurul ei ca lumina pe inox.
