Pentru că este vacanţă, dar poimarţi (care ar trebui revalorizat şi el, altfel mă apucă jalea lungă cît trei zile rele dintr-un ceas) şi săptămîna curăţeniei, iar cei doi cititori ai mei probabil că nu stau pe net, am să scriu un fragmenţel dintr-o Prefaţă de Ionescu numai pentru mine:
"Se vorbeşte mult(...)în jurul nostru despre incomunicabilitate sau despre o criză de limbaj. Această criză de limbaj este cel mai adesea artificială, voluntară. Propaganda a zdruncinat în mod conştient semnificaţia cuvintelor pentru a tulbura spiritele. E o metodă de război modernă. Cînd se spune că albul e negru şi că negrul e alb, este într-adevăr foarte greu să te regăseşti în ele. Constat uneori distrugerea sau deformarea voită a limbajului şi o denunţ; constat şi uzura lui firească; mai constat automatizarea lui, care face ca limbajul să se despartă de viaţă; înţeleg deci că el nu trebuie atît să fie reinventat, cît restabilit. E poate acelaşi lucru, însă este evident că reaua credinţă e lucrul cel mai periculos. Şi-mi dau seama că, de exemplu, am fost foarte naiv cînd mă încăpăţînam să vreau să dovedesc că există activităţi dezinteresate de vreme ce lucrul acesta e ştiut de către oricine a jucat fotbal, cărţi, şah, jocul gîştii etc... Numai că politicienii nu vor ca activitatea teatrală să fie dezinteresată şi gratuită; ei nu suportă ca ea să fie liberă şi să le scape. A zăbovi aşa de multă vreme asupra acestor chestiuni înseamnă deci o cheltuială considerabilă de energie din partea mea. Dar întrucît, la urma urmelor, totul e gratuitate — şi chiar nongratuitatea — să zicem că asta a fost din partea mea încă o activitate gratuită.(...)
Poate că piesele mele de teatru merg ceva mai departe decît propriile mele comentarii despre piesele de teatru; trag nădejde că ele spun mai mult despre ele însele fără voia mea, căci dacă ar trebui să fie epuizate de această polemică, să fie cuprinse în ea în întregime, ele n-ar fi mare lucru.
Însă dacă literatura e un lucru important, dacă ea mai este, în zilele noastre şi pentu viitor, un lucru important, aceasta e o altă problemă neliniştitoare. Lumea nouă ce pare să ni se deschidă, perspectivele de moarte sau, dimpotrivă, de transformare totală a vieţii şi a gîndirii, par că trebuie să conducă la o eră în care acest gen de manifestări va fi pe de-a-ntregul repus în discuţie. Noi nu putem prevedea ce forme va lua poezia, creaţia, arta. În orice caz, încă de pe-acum, literatura e sub nivelul vieţii, expresia artistică e prea slabă, imaginaţia prea săracă pentru a egala cruzimea şi miracolul acestei vieţi, ale morţii, şi prea insuficientă de asemenea pentru a putea da seamă despre ele. Eu am făcut ce-am putut, aşteptînd, aşteptînd... Mi-am petrecut timpul. Însă trebuie să ştii să te desparţi de tine însuţi, de ceilalţi, să priveşti şi să rîzi, cu toate acestea, să rîzi. Sper că teatrul meu are mai mult umor decît polemicile mele. Sper."
Eugen Ionescu, Note şi contranote, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, p.15-16
