I°ntr-o zi m-am întâlnit cu Frederic. Era una dn acele întâlniri din categoria serendipity. Eram amândoi gri, el pe dinafară, eu insigty
mi-a spus, vreau să îți arăt ceva, nu te-am chemat aici
degeaba.
Ceva? Ce? M-a mâncat limba, o tipă faină, un cântec, o stea?
O luptă. summo, ca să înțelegi cum stă chestia.
Știam câte ceva despre summo, e adevărat, destul de vag, cu
niște grăsani care se tăvăleau și erau îmbracați în ceva? Oare era îmbrăcăminte
chestia aia care o aveau pe ei sau putem să zicem că nu era nimica....
Când te uiți la niște luptători de summo îți vin în minte
chestii de genul: cum stau oamenii ăștia cu sănătatea, cu colesterolul, cu
inima, cum stau cu dragostea? Cum se deplasează? Dacă unul din ei cade pe jos, câți
alții trebuie să îl ridice, și alte chestii din astea.
Frederic se uită la mine un pic. El când se uită la mine
este mereu șic, dar de data asta nu prea glumea.
-
luptatorii de summo sunt ceva care seamănă cu
metafora. Hai scrie ceva despre metafora
de azi din viața ta.
-
Azi? Azi când scriu nu prea s-a întâmplat mai
nimica. Am desenat, am făcut ceva de mâncat, am spălat rufe, le-am înșirat la
uscat, m-am ciondănit cu sora-mea (nu pe viu, ci la aparat), am citit ceva din care mai
nimic nu am aflat, maică-mea a găsit pe jos niște mușcate cu tot cu rădăcină și
în câteva ghivece le-am plantat, mi s-a
dărâmat paravanul de celofan din balcon, care îmi proteja pisica de un vecin belicos
și ....mă mir totuși că așa un naylon bine prins cu silicon a căzut deodată tot
de pe marginea de beton....în sfârșit....asta
e, pisica mea o vreme numai în casă va sta. Ei, și în plus am ieșit în oraș să rezolv o
chestie financiară (fără succes), am pregătit o fetiță pentru bacul de vineri
și am avut un moment scurt când mi s-a părut ca viața mă trage în piept. Am mâncat
struguri, am băut ness cu cola, am mâncat piure cu puțin pui, am croșetat trei
semne de carte. Cam asta ....a fost ziua, nimic spectaculos. Undeva în lume
dramele curg șuvoi și fericirea merge când călare, când pe jos, dar nu aici la
noi. La noi a fost, aș putea spune, o zi normală. Eu și Erich am făcut puțină
școală în sensul că l-am învățat cum să șteargă praful de pe jos cu apă și un
prosop înmuiat. Membrii familiei mele
erau bine toți, gata de culcare și, deși
bate vântul, nu e nici o aversă sau
furtună letală. Azi m-am gândit să schimb
două vorbe cu un câine aflat la ceva distanță în jos, dar nu era frumos, ditamai omul să pară ceva dubios. Am avut un scurt moment paranoic, dar asta de
la o vreme e în fiecare zi, dimineața mai ales, când mă întreb filosofic dacă alteritățile din
jurul meu chiar sunt oameni și sunt vii, m-am uitat la cîțiva copii care se
jucau bucuroși. Deci, dragul meu nu are legatură ziua asta cu
metafora și nici cu summo.
-
Ba are, zise Frederic. Da nu-ți dai tu seama .
va urma
