Aleksei Aleksandrovici are același nume ca Vronski, pe care îl cheamă și Aleksei.
După cina lui Stiva, Aleksei Alecsandrovici se întoarce acasă. Primește două scrisori, una prin care este anunțat că Stremov, contracandidatul lui a primit postul pe care îl râvnea el. Îl indispune vestea și își spune în minte ceva pe latinește cu sensul Mare îi grădina lui Dumnezeu și mulți îi mai sar gardul!
A doua scrisoare e de la Anna, soția sa care îl anunță că e pe moarte și îl roagă să o viziteze.
Haosul lui Aleksei se organizează. Cheamă trăsura și pleacă la Petersburg la Anna.
Pe drum îi vin tot felul de gânduri care pendulează în jurul unei apropiate morți a Annei, care dacă s-ar întâmpla, s-ar rezolva multe, de genul, nu va mai trebui să divorțeze, nu va mai avea probleme cu imaginea lui șifonată, ba chiar ar deveni o imagine perfect călcată, nici cu eventuale dueluri în care el ar fi cel ucis de către amant și altele...
În casa Annei dă peste Vronski, obosit, nedormit, plâns și chiar plângăcios. Și Anna și Vronski se raportează la Aleksei Aleksandrovici greșit. Îl tratează ca și când el ar fi tătucul iubitor, iertător, înțelegător, milos, afectuos, protector. Eroare! Eroare! Aleksei Aleksandrovici are aceste calități, dar în doze infinitezimale, care abia ajung pe o măsea. Anna născuse cu o zi înainte o fetiță. A fost o naștere grea, care i-a pus în pericol viața, dar începe să își revină. Aleksei constată cu stupoare că nu moare ci, dimpotrivă, e vie, puțin confuză, puțin difuză, având în vedere că e și Vronski acolo, iar fetița e a lui. Îi trec prin minte tot felul de prostii de genul poate Aleksei se va supăra când va vedea copilul și să îl ia mai repede doica de acolo, se îngrijorează că Serioja ar putea răbda de foame chiar dacă e casa plină de servitori și mai e și tac-su prin preajma, uită aproape complet de Vronski și de faptul că prostovanul ăsta fermecător și iubăreț e al ei și are cu el un copil frumos și sănătos. Ideea este că în acest capitol mizerabilul de Aleksei Aleksandrovici beneficiază de maxima grijă și recunoștință a Annei ca și când el ar fi adus pe lume un copilaș. Vronski în loc să fie la popotă cu ofițerii și să se îmbete de fericire că e tată prima dată în viață lui cu una dintre cele mai frumoase femei din Rusia, stă pe un scăunel, cocoșat, cu sufletul urlând la lună și cerșind milă lui Aleksei, care știm deja, nu prea le are cu sentimentele astea muierești
