Dorel stă pe scăunel și ciopârțește un teanc de hârtii.
Mă apropii încet de el și îl observ. E o carte de povești germane și englezești.
Îl întreb:- De ce o tai? Poate vei avea copii.
Dorel:- Cine? Eu? Ai greșit adresa.
eu:- Nu cu mine, cu altele.
Dorel:- Cu cine? Cu Muma pădurii? Cu Cotoroanța? Cu Scorpia? Cu Gheonoaia?
Mr Brasil, optimist, oprindu- se din pictat:- Mai sunt femei pe lume. Ai uitat personajele pozitive: Ileana Cosânzeana, Ileana Sânziana, Zâna Zânelor, Albă ca Zăpada și altele, nu stau acum să le enumăr pe toate.
eu:- Plus prințesele, ducesele, reginele din toate operele culte.
Dorel:- Tu ce părere ai, că eu sunt fan Sandra Brown? Nu există! Basta!
eu:- Și ce, eu sunt fan?
Dorel:- Știu eu ce mai citesc femeile de 50 și ceva de ani? Doar nu citesc la fel ca fetele tinere.
Ridic din umeri. De mult n- am mai vorbit despre literatură cu o persoană feminină, indiferent de vârstă. Cred, dacă stau bine să mă gândesc, de vreo 35 de ani.
Mr Brasil:- Deci, de ce tai cartea? Ca să o rescri?
Dorel:- Da. Vreau să scriu Albă ca Zăpada și cei 7 uriași.
Mr Brasil:- Ai dat la căutare pe Google? Poate sunt unii care au scris- o înaintea ta.
eu:- Și eu cred asta. E banal. Dacă nu ești pitic, ești uriaș. Logic.
Mr Brasil:- Poți fi și normal, adică între- între, cam cum suntem noi.
Dorel:- Nu fac copii cu voi!
eu:- Da, nu e recomandat. Ne certăm între noi pe motive stupide, cum ar fi cine să- i ducă la școală. În plus, trebuie carnet de șofer pentru autobuz. Nu- i așa, Mr Brasil?
El:- Eu nu sunt interesat de cei între- între. Deci, nu facem între noi copii! De uriașii lui Dorel parcă parcă m- aș lăsa atras.
eu:- Durează ceva să crească. În plus, trebuie să fie și fete printre ei. Nu poți face copii cu băieți.
Dorel:- Lăsați- mă- n pace! Nu mai scriu despre cei 7 uriași, dar pot să scriu Albă ca Zăpada și cei 7 albi?
Mr Brasil:- De ce? Ești rasist?
Dorel:- Nu, sunt în concurență cu Agatha Christie, ea a scris despre cei 10 negri mititei, eu scriu despre cei 7 albi uriași.
eu:- E un fel de povestire meteo? Rămân înzăpeziți?
Dorel:- Nu înzăpeziți, rămân într- un moment fericit.
Mr Brasil- Vezi că momentele fericite nu sunt cu cifra 8, ci cu 2, maximum 4.
Dorel:- Nici dacă punem o oglindă?
eu:- Dacă punem o oglindă, da. Cititorul vede dublu.
Dorel:- Bine, așa rămâne.
Mr Brasil mă cheamă aproape și îmi spune:- Vezi că mai sunt câteva cărți cu basme în bibliotecă, ia -i- le de sub ochi, sunt greu de recuperat. Și nu îi mai spune niciodată de copii, nu auzi că are deja 7? Câți vrei să îi stea pe cap?
eu:- Sorry, Dorel.
El:- Bine, te- am scuzat.
eu:- De ce albi? Uriași, am înțeles.
Dorel:- Albul mă inspiră. E ca noaptea.
eu:- Poate vrei să zici ca ziua.
Dorel:- Nu, ca absența. Îmi plac absențele.
eu:- Mi- am dat seama, cu întârziere. Sorry!
Dorel:- Lasă, te- am iertat deja. Fă și tu un ceai, sunt plictisit de cicăleală deja.
Vin cu un ceainic mare de ceai aburit. Stăm toți trei cu mâinile pe ceștile cu margini aurite și nu ne vine să bem. Aspirăm parfumul florilor de tei și ne încălzim mâinile. Facem noapte albă, pleonastică, cum zice Dorel.
