Şareta goni peste drum şi pietre săriră în iarbă
Sub copite, pămîntul se-ncinge ca fierul
De două ori potcoviţi, caii trag după ei mingea de foc a
lumii
În coamă au clinchet, în urechi flori de lînă
Drum şerpuit, murmur prin sălcii,
azuriu
Doi fluturi roşii scutură praf peste iarbă-
sămînţă de maci timpurii
Albă, amintirea luceşte ca gheaţa.
Şi totuşi e zi.
Pe cer trec vulturi, nepăsători sunt greierii –n cîmp.