Am reușit să mai văd o bucată de film.
Aurora, tipa trezită de Jim din somnul criogenic e tot mai nefericită și atunci el, după nu știu câte măsurători și calcule, îi sădește un pom, cred că stejar, în mijlocul "sufrageriei". Normal că îi place, normal că e fericită, normal că i se mai înmoaie inima plină de amărăciune, dar nu durează mult fericirea ei pentru că apare un al treilea pasager, de data asta nu un călător obișnuit, ci unul din staff. Este un negru, mai în vârstă decât ei, trezit cu 88 de ani înainte de vreme, care îi ceartă că au plantat copaci prin încăperea managerială, dar aflând adevărul, se îmbunează. Toți trei încearcă să fie optimiști, să găsească soluții pentru fie întoarcerea pe Pământ, fie pentru recriogenare. Tipul negru are acces la interioare cu informații suplimentare și identifică tot felul de erori în sistem, care, dat fiind costul pipărat al voiajului, nu ar fi trebuit să existe. În plus, apar probleme de sănătate. Negrul are vreo 600 și ceva de erori în sistemul lui de sănătate. Pe scurt, computerul- medic îl avertizează că nu mai are mult de trăit.
Într-o zi în care negrul se odihnea, Jim lenevea, iar Aurora se bălăcea, apare o eroare gravitațională, iar cei trei sunt câteva minute sau secunde sau... ani, avându-se în vedere că merg cu o viteză de 1/2 din c, suspendați de pe harta vieții. E nasol. Eu personal nu am crezut că își vor mai reveni, cel puțin ea, dar nu, își revin și își dau seama că nu va fi o călătorie lipsită de riscuri. Adică, a început să fie cam ca pe Pământ, în viața obișnuită a oamenilor, care se deplasează cu viteze newtoniene.
Mai scriu...
IV.
Nava spațială cu care călătoresc cei trei pasageri treji și cei 4997 de pasageri adormiți este lovită de meteoriți, situație banală pentru orice navetă spațială, universul e plin de supernove; dar de data aceasta avaria produsă este foarte gravă. În primul rând se blochează ușa de la intrare, deci nu se mai poate ieși. În al doilea rând apare o reacție chimică în reactorul principal care creează o supraexplozie. Computerele funcționează alandala și nu mai răspund la comenzi, Jim se blochează în lift, iar Aurora e pe cale să se prăjească întâi la foc mic apoi instant, dacă nava va exploda. Singura soluție este să iasă Jim în spațiu și să încerce sa deblocheze ușa, pe dinafara ei. Ceea ce și face. E o scenă lungă de suspans, el reușește, dar i se termina oxigenul și moare. Când Aurora vine priponită după el, nu mai are semne vitale. Însă toată naveta se reprogramează, funcționează totul perfect și îl introduce pe Jim într-un fel de tomograf. Acolo, la început i se spune ca nu își va mai reveni, ea plânge puțin dar își aduce aminte că are brățara negrului (murise între timp), care îi permite să comunice de la egal la egal cu computerul-medic. Cu aceasta ocazie reușește să îl repună în funcțiune pe Jim. Arthur-androidul, care se defectase, este recondiționat și, după tot acest balamuc și microcosmic și macrocosmic Jim îi propune să adoarmă cu ajutorul capsulei negrului, prevăzută și cu această opțiune, dar ea alege să rămână alături de Jim pe navetă tot restul vieții. Jim o cere de nevastă. Va rămâne trează, va scrie, se va bucura de viață. După cei 88 de ani de călătorie interstelară, pasagerii, după ce se trezesc din criogenie, întră direct în lumea lui Jim și a Aurorei, o lume cu vegetație luxuriantă și atmosferă de perpetuă vacanță. Nu mai știu dacă mai au vreo șansă cu Homestead II sau sunt nevoiți să rătăcească la nesfârșit prin spatiu într-o lume-surogat...trebuie să îl mai văd o dată la un moment dat...
Deci, filmul se termină cu un happy- end motivațional. Ea și-a terminat romanul, el a avut-o alături până la sfârșit.
Nu au avut copii și nici nepoți în caz că vreți să știți. Și nici alte animale de companie în afară
de miniaspiratoarele alea.
