|
Am început blogul acum 12 ani, în august. Merci, Radu. Unul dintre primele articole se dorea dedicat lui Heidegger, dar din motive lesne de înțeles pe vremea aceea, nu l-am mai terminat. Azi m-am hotărât să adaug acelui articolaș, care nu mai există pe blog, nu știu de ce, poate tot eu l-am șters, poate a ajuns altundeva, o continuare care să îi dea sens și să se instituie ca o rezolvare și ca un început al unor clarificări ulterioare. Conceptul heideggerian care mă interesa atunci era cel de apertură. Am găsit într-o lucrare a lui Heidegger, o conferință ținută de filosof cu prilejul celei de-a 500- a aniversari a datei înființării Universității din Freiburg im Bresgau un fragment interesant. Conferința se intitula Der Satz der Identität ( Principiul Identității).
Scriu mai jos fragmentul care ar face un pic de lumină în conceptul de apertură heideggerian, bineînțeles pentru mine în primul rând:
”Principiul se înfățișează întâi sub forma unui principiu fundamental, care presupune identitatea ca o trăsătură în ființă, adică în fundamentul realității existente. Acest principiu în sensul unei rostiri a devenit pe drum un principiu de felul unui salt care se retrage din ființa ca fundament al realității existente și, astfel, sare în abis. Însă acest abis nu este nici nimicul vid, nici o stare confuză întunecată, ci: dobândirea-conferire a Propriului (dar Er-eignis). În dobândirea-conferire a Propriului(dar Er-eignis) vibrează esența a ceea ce grăiește graiul, care a fost numit odată casa ființei. Principiul Identității spune acum: un salt pe care esența identității îl cere, fiindcă are nevoie de el, dacă co-apartenența omului și a ființei trebuie să ajungă la lumina esenței evenimentului. ”
( Martin Heidegger- Principiul Identității, traducere de Ion Papuc, București, 1991, Editura Crater,
pg. 18)