scena 5
43,67

-Cum poţi să stai aşa?
- Adică la 45 de grade?
-Da, cum poţi?
- Face parte din contract. Nu mă angajau ăştia dacă nu puteam. Stau în vitrină cu o mînă în buzunarul de la pantaloni şi prezint gecile de sezon, cîte două geci pe zi, culori diferite.
-Eu n-aş putea. Abia pot sta într-un picior cîteva secunde, poate un minut….
- Pot să te învăţ, dacă vrei. E o chestie de perspectivă, de fapt. Înclinaţia e o chestie de perspectivă.
-……………..
- Trebuie să ţii piciorul stîng mai încordat.
- E la maxim
- Nu e. Am măsurat unghiul. Iese 43,67. Trebuie să fie 45.
- Asta e, nu am să prezint gecile de sezon în viitorii ani.
- Nu se ştie. Exersează. Vezi?
- Ce?
- Acolo pe creangă!
- Cîrpa aia?
- Nu e cîrpă. E naplanul roz. Du-te şi adu-l.
- Ai înnnebunit! E sus. Şi ce să faci cu zdreanţa aia?
-Du-te! Eu nu pot pleca de aici, am tura pîna la 10.
- Bine, mă duc. Dar tot cred că te-ai ţicnit!
- …………….
-Te-ai julit?
-Puţin, la obraz. Nu e mare lucru. Scrie în chineză ceva pe el.
-Nu e chineză, e tibetană.
- Ce scrie?
-„Fukuyama e-n Nirvana. Rîul se dezgheaţă, şi inima mea….” Nu se mai înţelege, s-a şters o literă….
-Ce-o însemna? Poate e o poezie. Un haiku.
-E o dorinţă.
-O rugăminte.
-Auzi, Mendoz, mergem cu maşina sîmbătă undeva?
-Unde?
- Vreau să văd castelul de la Yiniά.
- Mergem. Sîmbătă am liber.