Scena 6

Luna în ceaţă

-Auzi, Dorel? Crezi că luna merge singură sau pămîntul merge şi cară şi luna după el?
-Păi merg amîndoi, da luna e mai rapidă.
- De unde ştii?
- Uite, vezi. Noi stăm aici de juma de oră şi ne conofăim să punem două genţi în portbagaj şi luna deja a parcurs o bucată de cer. Era la bordul maşinii şi acum e în urma ei.
- Asta înseamnă ca noi, deşi încă ne îmbarcăm, suntem deja pe drum.
- Da, ai dreptate, am trecut de Fabrica de zahăr. Pînă acolo e drumul cel mai lung. Hai, urcă! Vine partea frumoasă, pădurea.
- Îmi place cînd ninge. E aşa, ca o exteriorizare. Natura se exteriorizează.
- Ea se exteriorizează mereu.
- Nu, cînd ninge e mai mult. E ca o simpatie pentru destinele oamenilor. Ceva de genul, nu sunteţi singuri, şi eu ning, nu numai voi…..
-Oare de ce au ăştia casele roz? Nu e cam ţipător?
- E optimist. Ca naplanul roz. E ca o dorinţă.
-Serbetul e optimist, spuma de căpşuni, şampania. Dar casele?
- Poate stă unul căruia îi place şampania….
-Da. Mi-ar prinde bine şi mie o şampanie.
- Pe frigul asta? Aşteaptă să ajungem.
-Dă mai tare, îmi place melodia:
„ luna în ceaţă, sus în vîrf de brazi
nostalgia mea în defazaj
Na na nah… azi îţi spun să cazi
În braţele mele ……………...aaaaa”
……………………………………
- Auzi, Mendoz?
- Îhî.
- Crezi ca luna ajunge înaintea noastră? Sau merge o dată cu noi?
- Depinde cît de proşti suntem. Ea e foarte deşteaptă. Nu face umbră pămîntului degeaba….chiar cînd e în ceaţă.
- Mă cam enervează! Îmi vine să ţin cu pămîntul.
- Normal. Toată lumea ţine cu pămîntul.
- Mergem toată noaptea?
- Da. Să prindem răsăritul. Să vezi ce cer roz!