Este o săptămînă de cînd am schimbat ruta călătoriei noastre. Este din ce în ce mai frig. După zilele de arşită terbilă, totul este schimbat pe vapor. Sunt ţurţuri peste tot. Marinarii şi-au lăsat plete şi barbă. Barba le creşte foarte repede, de pildă, la cafeaua de dimineaţă nu au nici un fir pe faţă şi dintr-o dată, dacă îi prinde subiectul, se acoperă foarte încet cu puf şi cînd se ridică de pe scaune, au barbă în toată regula. Nu ştiu care este cauza acestui fenomen, poate curenţii de aer, poate cîmpurile magnetice, care aici sunt mult mai puternice.
Eu mă bucur de vremea rece pentru că am un urson lung cu care mă mîndresc. Cerul este senin încă, dar barometrul din ochii căpitanului anunţă nori plumburii şi vînt tăios. Căpitanul uneori face plonjări în oceanul rece şi se bălăceşte ca un delfin. Stăm toţi cu sufletul la gură, dar el apare mereu vesel din valuri. Marinarii se înghesuie pe holuri să îi aducă papucii, halatul, ceaiul şi ziarele. Un timp nu am înţeles scufundările căpitanului şi am crezut că este vorba despre sirene. În apropiere de Groenlanda locuiesc sirene polare. Se spune că sunt irezistibile. După întîlnirea cu ele, ochii căpitanului meu au în loc de iris, hyacint. Sirenele i-au dăruit căpitanului pietre de lapslazzuli care, dacă sunt ţinute sub limbă cîteva minute, te fac sa cînţi cu cîteva tonuri mai sus şi cîteva mai jos, după dorinţă.
