Momeala tristeții
Prinde și tu un pește cu momeala tristeții, îmi spuse
Pescarul cel Mare
Cum să fac asta, l-am intrebat, se poate cu râme sau cu
niște păsat?
Pescarul dădu din cap, nu, ce -i asta, te-ai alienat? Te-am
trimis să scormonești în noroi sau la depănușat?
Momeala tristeții tale e ascunsă sub pat.
Și atunci să vezi chestie, am ținut cont de acest sfat. Sub
patul din mintea mea era o poză rămasă
de pe vremea când citeam zile întregi culcat și nimeni nu mă trimitea să pun
brânza în frigider fix când mă gândeam la ceva, sau să iau telecomanda din fața
cuiva care pe lângă mine doar când trecea imediat se enerva ; și asta dintr-un motiv simplu de tot, pe
vremea aia nu aveam nici brânză, nici telecomandă, nici frigider și nici nu
intra în camera mea cineva dacă eu nu-i îngăduiam asta. În plus, culmea e că
atunci aveam un pat, unde puteam sta și citi pînă mă săturam de stat. Acum viața mea e plină de sens, am un pat, e
drept că mai mult la figurat, un frigider, telecomandă și cineva care îmi spune
de dimineață până seara că nu gândesc, nu trăiesc, nu exist. Să fie viața mea?
Să fie moartea mea? Să fie tristețea mea? Să fie momeala mea?
Prea multa meditație,
spuse Pescarul cel Mare văzând ce repede mă dau de-a dura, vroiam să îți
spun să desenezi și tu ceva cu albul asta de colea și să îl pui apoi
pe blog să vadă și soră-mea.
Despre ce să fie desenul, îl intrebai pe maestru, și să-l
pun în plic?
Despre răcoare, o barcă, o apă, ceva pescadoare, oleacă de
soare, poți să faci și un palmier pitic, și undeva departe să se vadă că lumea
are o limită vizibilă nu că se sfârșeste în nimic.
Atunci eu am început să fac așa cum îmi spunea, am luat o
bucată de hârtie un pic mai grea, hârtie
de împachetat, cumpărată de pe un site al artiștilor, nu din aia de aruncat după ce ai terminat de mâncat, am căutat
câteva culori cu tentă de alb, aveam, că am tot strâns chestii din
astea și, după ce am tăiat și măsurat
hârtia, am făcut o schiță cu un creion fin, am folosit o gumă de șters din plin,
apoi peste tot ce am conturat cu alb am colorat. Și uite ce a rezultat: