Mă numesc
Antonio şi sunt sicilian. Am cîteva
zile de cînd
sunt în slujba noului meu stăpîn. Stăteam în
piaţeta din Roma cînd a trecut pe lîngă mine şi mi-a spus:
-Merg la Milano.
Vrei să mă însoţeşti? Am nevoie de un servitor. Plătesc 10
florini pe săptămînă.
Sincer sa fiu, în ziua aceea cam duceam lipsă de vreo slujbă şi de dormitul în
hanurile proaste mă cam săturasem, aşa ca m-am învoit pe loc.
- Mergi să iei
bagajele, mi-a spus, sunt la gara Appio.
Acum stau în camera
mea şi mă gîndesc că stăpînul meu a văzut mai mulţi băieţi
în timpul zilei şi că m-a ales pe mine pentru lipiciul meu la
fete. Chiar azi, de faţă cu el a venit o tînără italiancă
bronzată şi mi-a spus:
-Ceao Antonio,
mă mai ţii minte?
M-am uitat o clipă
la ea şi în minte mi s-au amestecat tot felul de nume. Trebuie să
fii fost printr-o speluncă, undeva pe întuneric, pentru că nu îmi
aminteam nimic.
Camerele noastre
sunt sus, aproape de mansardă, faţă în faţă. A mea dă în
grădina din spate, a lui spre munţi.
Dimineaţa, cerul e
albastru ca peruzeaua şi senin. Norii stau suspendaţi pe boltă
fără să se amestece cu cerul, care din spatele lor se zăreşte la
fel de albastru.
