Poveste
de Craciun
 |
| Salvador Dali- Don Quixote |
Povestea
lui Laios face parte dintr-un mit, el se numeste mitul lui Oedip.
Bine, Oedip e numele mitului, dar de fapt personajul zapacit este tatal lui Oedip, regele Laios.
Laios
era insurat cu o femeie tanara si frumoasa, Iocasta, si nu putea avea
copii. Intr-o zi, cineva il sfatui sa se duca la Oracolul din Delphi
sa vada daca e vreo sansa sa se nasca un viitor mostenitor. Oracolul
ii zice ca da, chiar atunci i-a ramas nevasta grea si ca degeaba
tremura de fericire, degeaba se bucura si rade in nestire, copilul
sau se va- nsura cu maica-sa, iar lui, cand va ajunge tinerel nu ii
va cruta viata, ci i-o va lua. Va dati seama sarmanul Laios ce-a
gandit dupa aia! ( bine, eu nu prea cred ca a gandit, dar nu eu sunt
importanta, ci Sofocle, care l-a simtit pe Laois din prima ca este un
nesuferit). Deci, Laios, de frica sa nu moara otravit sau rapus de
lama de cutit, a luat copilul de la mama si l-a predat spre-a fi
crescut de un alt rege dintr-un regat invecinat. (aici am mai
scurtat). In sfarsit, Oedip, feciorul creste si intr-o zi se
rataceste si aude un prelat ( nu i se zicea asa pe vremea aceea, ci
profet) ce-i spune ca in curand al sau parinte batran, batran - nu va
mai fi si ca este indicat sa mearga spre a-l mai vedea in viata
chiar, de se poate,-n acea zi.
Oedip
este uimit, caci el stia ca taica-su era barbat in toata firea si
traia. Dar in sfarsit, nu s-a tocmit, nu s-a opus, a intrebat si a
aflat ca este un fiu infiat al altcuiva, al cui nu este cunoscut
nici mamei si nici tatalui.
Pleca
Oedip si merse ....in sfarsit spune Sofocle ca se-nfipse-n el un alt
soldat care -l certa ca nu se da din calea regelui si il soma sa se
predea. Va dati seama, Oedip scoase indata spada si din doua trei
miscari ii reteza celuilalt teasta si fara prea multa sudoare facu
bucati trei inimioare. Trist, trist e mitul lui Oedip, bine, -i
celebru si-i doar un mit, dar este foarte derutant cum s-a pastrat
nealterat. Concluzia din grai in grai ajunse pana la palat si intr-o
zi un menestrel il povesti. Se zice ca Oedip nu este de fapt un om
adevarat si nici imagine nu e, nu este deci reprezentare. Se zice ca
Oedip este ceva care la greci primea tot felul de prenume, dar numele
era: destinul sau fatalitatea. Si, culmea, Laios, tatal sau e tot asa
ceva. Chiar pe cale ocolita, cand e sa se -ntample ceva, se-ntampla,
orice-ar zice lumea. Despre Iocasta nu am citit, ce stiu este ca a
pornit spre marea inspumata si intr-o clipa de pe-o stanca o pala a
impins-o-n hau.
Am scris
pe scurt acest fragment pentru ca sunt intr-un moment de pauza dupa
gatit. Stiti, inainte de a ma marita eu am primit in dar cumva, ceva.
Zic cumva pentru ca de fapt nimic in viata mea nu este foarte
explicit. Deci, am primit un obiect cu care as putea lucra. Sotului
meu nu ii placea deloc ideea. Obiectul apartinuse bunei, si-i amintea
ceva nasol legat de raposata. Bine, nu chestii sadice sau horror, ci
pur si simplu, nu-i placea ca ma vedea lucrand la masinuta aia. Mult
timp mi-a zis s-o aruncam, sa-i facem vant, s-o-nstrainam, dar eu, ca
un soldat versat, m-am tot incapatanat sa apar darul meu. Si uite
ca-ntr-o zi, chiar la putin timp dupa Anul Nou am aflat ca darul meu,
cam evaziv, asa cum chiar am precizat, nu e al meu, ci al altcuiva
mult mai aporpiat de buna. Ce este foarte interesant este ca abia
astazi sotul meu s-a intristat cand a vazut ca sunt dispusa sa
renunt. Nu vreau, dar daca nu -i al meu? Accea care mi l-a dat, mi-l
cere. Nu am ce face. Trebuie sa i-l dau neaparat.
Deci, la
fel ca in povestea lui Oedip, am ocolit ce-am ocolit si ii final v-am
povestit de ce sunt azi asa pleostit.
Si ca sa
nu ziceti ca sunt zgarcit, mai am doua masini mai mici cu care as
putea lucra, dar nu-mi merge niciuna.
