Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 18

 

O criză existențială

    Nici nu știu cum e mai bine, să povestesc logic, psihologic sau filosofic acest capitol. Este despre Vronski.
Încep psihologic. Este una dintre cele mai interesante analize psihologice ale sufletului unui bărbat.
Nu am cum să nu ader la simpatia lui Freud pentru Tolstoi. Vronski iese din casă, stă în curte și este terminat. Anna îi este fidelă lui Karenin. Anna, pe care el, Vronski, o iubește cu pasiune, al cărui copil l-a adus ieri Anna pe lume, Anna pe care el a vegheat-o în ultimă vreme cât a fost bolnavă, este cu toată ființa ei orientată spre Karenin, iar lui i se adresează cu asprime. Anna, pentru care el a renunțat la comoditatea de burlac, crai, popular, petrecăreț, infatuat, încrezător în sine, nu mai are nicio atracție pentru el. Vronski este nefericit, chiar deprimat. Își acoperă fața cu mâinile și plânge. Vine Karenin, iese în curte, îi ia încetișor palmele de pe ochi și îl întreabă dacă nu vrea să îi cheme o trăsură, nu ca un dușman, ci blând, bun, generos, chiar duios. Vronski nu mai înțelege nimic. Își amintește cum se târa Karenin pe podea în fața patului Annei rugându -o să îl ierte. Este praf emoțional. Îi vin în minte gânduri legate de boală și normalitate:- Uite așa înnebunește omul, uite așa îi vine să se împuște.
Ajunge acasă și încearcă să doarmă, dar nu reușește.
Acum, vă întreb pe voi: Ce ar trebui să facă omul în situația asta, ce ar trebui să facă Vronski?! Să ia o pastilă de somn? Să ia două, 4,6,9 pastile de liniștire a conflictului interior? Să meargă la un psiholog, cu cabinet non-stop, în caz că pe vremea lui exista așa ceva și să i se facă o trepanație, în urma căreia toate amintirile legate de Anna să dispară, să stea toată noaptea la crîșma regimentului cu toți bețivanii care îl bârfesc non stop și să-l bârfească și el pe Karenin până ajunge nu pe o cărare pe canapea, ci pe patru, și se trântește ori pe ea, ori pe blana de tigru din fața ei, fără amintirii, vise și reflecții? Să se ducă la un fel de Cibisova și să recurgă la niste perversiuni de tip cursa lui Frou-Frou cu cravașe și bici până când criza de identitate dispare și apare criza profesională sau financiară?  Nu știu, nici el și nici Tolstoi nu a recurs la niciuna din variantele de mai sus. Așa că Vronski intră pe sistemul logic. Este clar că în mintea lui de soldat normal, există o eroare de sistem. Nu pot fi simultan adevărate toate propozițiile care descriu seara aceasta. Cel puțin una trebuie exclusă din sistem. Și cea pe care el o considera incompatibilă este o propoziție existențială: Vronski există. Spune din nou:- Uite așa înnebunește omul, uite așa se împușcă.
Și așa, dragii babei, ajunge seara aceasta pe tărâmul filosofiei heideggeriene.
Heidegger spune că există trei existențiale ce conturează dispoziția filosofică, metafizică: plictiseala, iubirea și bucuria.
Tolstoi ne spune că în general, Vronski este plictisit. Pe canapea, când se așează, stă cu fața în sus și mâinile sub cap. Plictiseala alungă lumea în maxima distanță și pregătește Daseinul pentru filosofie.
Al doilea existențial este dragostea. Iubirea, pasiunea pentru celălalt  trasează o graniță între îndrăgostiți și lume, iar filosofia devine dialog pe tot felul de teme. Al treilea existențial este bucuria. Bucuria este un sentiment mistic, lumea intră și iese din om așa cum într-un alambic, substanțele se amestecă și se transfigurează în aur pur, pentru că nu omul, trăitor în timp, limitat emoțional și intelectual este cel care face minunea înnoirii, ci Domnul.
Ar fi fost bine ca Vronski să se roage, să aibă încredere în Dumnezeu, să aștepte a doua zi, să se smerească și el puțin, așa fac bărbații îndrăgostiți când femeia lor devine mai importantă decât el, de exemplu când  naște o fetiță. Dar nu, Vronski nu aleargă cu lacrimile șiroind la părintele duhovnic, nu merge nici pe mâna lui Heidegger să bea o bere cu amicii, să îl bârfească oleacă mai cinic pe Karenin, eventual să facă cinste întregului local, nici nu bagă alea 2,4,5,9 pastile de somn care aduc omului normalitatea de om,  nici nu se ascunde în spatele casei și face o nebunie sociologică, cum ar fi, să mestece niște mescalină până începe să cânte Iliada ca Ionul lui Platon, de i se duce buhul. Nu, el mai bagă o dată fraza aia:- Uite așa înnebunește omul, uite așa se împușcă. Și scoate pistolul, îl pune în dreptul inimii și își trage un glonț de tip mucles!
Nu se nimerește cât să moară, dar umple cămașă lui albă de sânge și năclăiește blana tigrului până îl găsesc servitorii și cei trei medici care îl aduc cu greu la viață.
Ce să mai zic!? Din așa balamuc în care l-au băgat Tolstoi, Anna și Karenin, animalul ăsta de bărbat fatal nu putea ieși decât printr-o lovitură de teatru. Sau, cum zic militarii: printr-o stânga-mprejur.

Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 17

 

    Aleksei Aleksandrovici are același nume ca Vronski, pe care îl cheamă și Aleksei.
După cina lui Stiva, Aleksei Alecsandrovici se întoarce acasă. Primește două scrisori, una prin care este anunțat că Stremov, contracandidatul lui a primit postul pe care îl râvnea el. Îl indispune vestea și își spune în minte ceva pe latinește cu sensul Mare îi grădina lui Dumnezeu și mulți îi mai sar gardul!
A doua scrisoare e de la Anna, soția sa care îl anunță că e pe moarte și îl roagă să o viziteze.
    Haosul lui Aleksei se organizează. Cheamă trăsura și pleacă la Petersburg la Anna.
Pe drum îi vin tot felul de gânduri care  pendulează în jurul unei apropiate morți a Annei, care dacă s-ar întâmpla, s-ar rezolva multe, de genul, nu va mai trebui să divorțeze, nu va mai avea probleme cu imaginea lui șifonată, ba chiar ar deveni o imagine perfect călcată, nici cu eventuale dueluri în care el ar fi cel ucis de către amant și altele...
     În casa Annei dă peste Vronski, obosit, nedormit, plâns și chiar plângăcios. Și Anna și Vronski se raportează la Aleksei Aleksandrovici greșit. Îl tratează ca și când el ar fi tătucul iubitor, iertător, înțelegător, milos, afectuos, protector. Eroare! Eroare! Aleksei Aleksandrovici are aceste calități, dar în doze infinitezimale, care abia ajung pe o măsea. Anna născuse cu o zi înainte o fetiță. A fost o naștere grea, care i-a pus în pericol viața, dar începe să își revină. Aleksei constată cu stupoare că nu moare ci, dimpotrivă, e vie, puțin confuză, puțin difuză, având în vedere că e și Vronski acolo, iar fetița e a lui. Îi trec prin minte tot felul de prostii de genul poate Aleksei se va supăra când va vedea copilul și să îl ia mai repede doica de acolo, se îngrijorează că Serioja ar putea răbda de foame chiar dacă e casa plină de servitori și mai e și tac-su prin preajma, uită aproape complet de Vronski și de faptul că prostovanul ăsta fermecător și iubăreț e al ei și are cu el un copil frumos și sănătos. Ideea este că în acest capitol mizerabilul de Aleksei Aleksandrovici beneficiază de maxima grijă și recunoștință a Annei ca și când el ar fi adus pe lume un copilaș. Vronski în loc să fie la popotă cu ofițerii și să se îmbete de fericire că e tată prima dată în viață lui cu una dintre cele mai frumoase femei din Rusia, stă pe un scăunel, cocoșat, cu sufletul urlând la lună și cerșind milă lui Aleksei, care știm deja, nu prea le are cu sentimentele astea muierești

Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 16

 

   Deși dornic să fie cât mai repede soțul lui Kitty,  și azi, și mâine, dacă se poate, Levin fu nevoit să treacă prin toate etapele tradiționale ale pregătirii unei nunți:
1. Anunțurile care trebuiau făcute publice
2. Pregătirea zestrei miresei
3. Împrumutarea unor bani pentru cadouri
4. Comenzi către cofetar, croitor, florăreasă, bijutier
5. Aici ar trebui să scriu : un drum la părintele duhovnic, dar de fapt este doar conștiința lui și judecătorul conștiinței lui, rațiunea practică a lui Kitty, căreia îi dă să-i citească jurnalele, din care, oripilată află că nu este nici cast, nici credincios. Necredința i-o iartă ușor, știe că de fapt este foarte evlavios, că are in inimă iubire, dar prihănirea i se pare îngrozitoare.
Probabil la cei 18,19 ani ai ei era și el neprihănit. Levin este cu cel puțin 5 ani mai mare decât ea. Știu/știm că pierderea neprihănirii ține mai mult de  voința celorlalți pofticioși, decât de sinele propriu.
Levin este fericit, toți oamenii sunt binevoitori și veseli în jurul lui. Soții Șcerbațki se molipsesc de iubire și se sărută de mai multe ori sub ochii lui, iar el devine amabil cu toată lumea și este dispus să facă și concesii ispititoarei guvernante a lui Kitty ( am aflat cine era M-selle Linon) și plecă să îi cumpere bomboane. Frământările lui morale legate de credință și puritate fizică ating tonuri acute când o găsește pe Kitty plânsă, înconjurată de jurnalele lui intime. Își dă seama că a făcut o greșeală când i le-a dat spre lectură, dar de-acum faptul e consumat. Cu umilință speră să îl ierte și să îl iubească toată viața, ceea ce turturica lui îi promite.
Și Kitty îl iubește pe Levin, nu doar el. Îl admiră și impune și celorlalte femei băgăcioase și nesimtite care își permit să facă remarci de genul: Meritai ceva mai bun!, deci le face și pe parașutele cu care interacționează și care îl cunoșteau probabil pe Vronski sau îi cunoșteau trecutul lui Levin de tânăr -conte -crai, să îl respecte și ele.
Capitolul evidențiază faptul că nunta, fiind unul din cele 3 evenimente estențiale ale vieții unui om, nu poate fi un eveniment cu care să umpli un rând de jurnal, (sau de ziar)  ca în societatea modernă, sau ca într-un subiect la Sociologie, (unde ți se cere doar o idee dintr-un text  despre familie), ci este ca în societățile tradiționale, unde trebuie să scrii minimum 200 de cuvinte, ca în variantele de la română (tradiționale și ele).
Sorry, mai fac și comentarii didactice, nimeni nu trebuie să uite nici de unde pleacă și nici unde trebuie să ajungă la finalul unui text scris de Tolstoi.

GPS

 

Dorel:- A treia la dreapta!
eu:- Pe aici?
Mr Brasil:- Îhî!
Dorel:- Acum coboară slowly!
eu:- Până unde?
Mr Brasil:- Până unde începe să se audă.
Dorel:- Acum stai! Dă un pic înapoi!
eu:- Vrei să mă opresc?
Mr Brasil:- Da, dar numai o secundă. Gata. Hai! Pornește !
Dorel:- Poți trece prin sensul giratoriu? Îmi place când mă împinge curba în Me Brasil! Îmi place aftershaveul lui!
eu:- Mai vrei să dau o tură în sensul giratoriu? E liber, pot merge și în sens invers.
Mr Brasil:- Stai! Stai o secundă!
Dorel:- Iar?!
eu:- Aici, în mijlocul sensului giratoriu?
Mr Brasil:- Hai! Pornește! Cu viteză maximă!
eu:- Nu se mai poate. Nu mai pot! Nu mai am benzină!
Dorel:- Și ce facem?
Mr Brasil: - Parcăm și chemăm un taxi.
Dorel:- Pot să iau GPS -ul cu mine?
Mr Brasil:- De ce? E greu de deșurubat.
Dorel:- Vreau să învăț drumul pe dinafară.
eu:- De ce? Nicio experiență nu e identică alteia. Așa zice Heraclit.
Dorel:- Nu cumva Parmenide?
Care dintre ei zicea că nu poți să te scalzi deloc?
eu:- Parmenide. Heraclit zice că poți să te scalzi, dar numai o dată
Dorel:- De ce ? Era scumpă intrarea la piscină?
Mr Brasil:- Cine știe...la ce căldură avea Heraclit în el, orice baie era o schimbare majoră de climă.

Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 15

 

Lacrimi de fericire

    Capitolul are trei evenimente, trei drumuri ale lui Levin prin Moscova spre  familia Șcerbațki, două potențiale și una efectivă. Prima este la 6 dimineața, a doua la 9, a treia la 12, primele două pe jos, a treia cu trăsura. Să fiu sinceră, am fost un pic în ceață vis -a -vis de personajele auxiliare, mă refer la valeți și  Mademoisele Linon. Cine era femeia? Guvernanta lui Kitty, doamna de companie a mamei ei, o alta rudă a lui Kitty .. de asemenea, am constatat că Egor nu era valetul politicianului la care fusese seara Levin la cină, ci un valet al hotelului....
  În cele 3 drumuri, Levin are tot felul de trăiri mistice, întâlnește copiii care pleacă spre școală, se bucură de zborul porumbeilor și de mirosul turtițelor calde, toți oamenii sunt prietenoși și toată Moscova pare că îi cunoaște sufletul, toți sunt amabili și îi zâmbesc. Levin este fericit și fericirea lui culminează când, ajungând acasă la Kitty, aceasta vine spre el învăluită într-o lumină nepământeană, iar cei doi tineri se sărută. Levin are certitudinea că este iubit, prințesa, mama lui Kitty îl sărută și ea pe frunte și foarte mult îl miră faptul că prințul Șcerbațki este iubit și respectat de Kitty. Noi știm deja că prințului îi plăcuse de Levin de la începutul romanului și că îl aprecia, iar faptul că fetei lui îi venise mintea la cap să îl aleagă pe el și nu pe Vronski este o încercare a lui Tolstoi de a ne aminti ceva important în literatură: Niciun personaj nu este degeaba, iar personajele- ancoră, cele care dau lumii ficționale stabilitate, au așteptări și dorințe mai importantă decât ale celor văluratice, cum este Mademoisele Linon, care, frumoasă, eterică, buclată se unduiește prin fața lui Levin până nimerește culisele.
  Am adăugat acest comentariu etic ca să nu mă las copleșită de componenta estetică și religioasă a capitolului, adică să vă las pe voi să fiți copleșiți de ea. Toată lumea, în această dimineață rece de iarnă este frumoasă, veselă, tandră și rezonează cu Levin, totul radiază și este neasemuit de armonios. Și în același timp, toți cei cu care Levin interacționează au ochii strălucitori și umezi de lacrimi. El însuși dă când în râs, când în plâns. Mare comedie e iubirea! Sau mare tragedie!

Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 14

 14 ore cu oameni buni

    Cina de la Stiva se termină. Kitty și prințul Șcerbațki, tatăl său plecară la teatru, Stiva se pregătea să plece în oraș, la club (la balet, de fapt, știm că primadona baletului moscovit era îndrăgostită de el), Dolly rămase cu copiii, iar fratele său, Serghei Ivanovici urma să se îndrepte spre o ședință de partid. Levin stâtu buimac câteva clipe fără Kitty, iubirea începu să i se coacă în suflet ca o pâine dospită și frumos mirositoare. Deveni foarte sensibil la orice remarcă  referitoare  la Kitty, nu îi plăcu nici când Dolly o numi prietenă veche, nici când fratele său spuse că este drăguță. Nu, Kitty nu era nici veche, nici drăguță, era divină, sfântă, minunată și Levin era cel mai fericit om de pe pământ. Se lipi de frate-su și merse cu el la ședința de partid, plictisitoare în orice altă zi a vieții lui, când se citeau procese verbale, iar tovarășii se contrau între ei. Însă în seara asta, lui Levin i se părură toți niște oameni foarte buni. Inclusiv Sviiajski, care îl scotea din sărite înainte, era un om bun și văzându-l confuz, îl invită la cină alături de soție și cumnată. Levin fu atât de bucuros încât în cele 3 ore  cât dura vizita,  sentimentele sale de iubire pentru Kitty nu transformară natura vegetală și animală într-un pământ al abundenței, ca în romanele lui Marquez, ci făcură noaptea de iarnă moscovită să reușească cu greu să îi atingă pârjolul din inima. Cele 14 ore care îl despărțeau de vizita la familia Șcerbațki când o va cere de soție pe Kitty trecură greu și în același timp repede. Până la 6 dimineața când se hotărî să iasă în oraș, stătu în fața ferestrei deschise, contemplă crucea împodobită a bisericii din zare, avu milă de Measkin, cartoforul bețivan al palierului care venea, bolnăvicios și dezechilibrat de la crâșmă, și el un om bun. Nu doar Stiva și Dolly ajunseră la concluzia că această mutare a cinei festive a fost o mutare de geniu, ci și Levin. Capitolul include și o discuție dintre Levin și valetul lui   Sviiajski,  Egor,  care este căsătorit, care s-a căsătorit din dragoste și care și el, un om bun, îl încurajează în direcția familiei. Fratele său însă e de partea libertății amoroase. Încă nu are familie și nu se grăbește, dar îl felicită pe Levin și se bucură de bucuria lui, de blândețea și umanitatea pe care pasiunea o  scoate la iveală din fiecare dintre noi. Cu fiecare om îndrăgostit lumea deșirată, fărâmițată, joarsa asta călcată în picioare de răutate și prostie,  începe din nou, tânără, frumoasă, sănătoasă și bună!

E și o remarcă ironică a lui Tolstoi, iubirea lui Levin și entuziasmul lui devine molipsitor așa cum e căscatul gazdelor politicoase când musafirul nu se îndură să plece de pe capul oamenilor amabili cu zăpăciții.

Anna Karenina Partea a 4 a, Capitolul 13

 

Kitty și Levin pe chat
    Capitolul surprinde o primă tentativă concretă a lui Levin de a o înțelege pe Kitty, nu așa cum e în fantezia lui, ci așa cum e de -adevăratelea. Kitty nu este doar frumoasă, ci și foarte inteligentă, cel puțin emoțional.
    Bărbații discută în continuare despre drepturile femeilor. Dacă o femeie nu se mărită, ea trebuie să continue să trăiască în familia de origine, ajutând părinții și celelalte rude căsătorite, ca un fel de fată-n casă, iar dacă se mărită, trebuie să fie complet devotată soțului și copiilor. Asta e părerea generală. Ideea e că femeile nu trebuie lăsate de capul lor.
În timp ce discuția se apropie periculos de drepturile femeilor căsătorite, discuție la care participă numai bărbații, Levin își pune in aplicare imperativul categoric prin  care Kitty l-a făcut om conștient de umanitatea din om. Vrea să iubească toți oamenii, să fie bun, să aducă pacea pe pământ și să nu își piardă în același timp abilitatea de animal sălbatic, ce trage cu urechea la foșnetul rochiei iubitei prin sufragerie.
     Prințul Șcerbațki și Kitty privesc scena disputei bărbaților și mai ales pe el. Sunt ambii încântați de prezența lui Levin în această societate, în această seară. La un moment dat, cei doi tineri se retrag la o masă de joc și Kitty trece de la cercuri la teoria codurilor. Nu zice ca Euclid: Nu vă atingeți de cercurile mele, ci îi arată lui Levin că numai picăturile pot crea cercuri concentrice cu efect devastator. Mai ales dacă sunt lacrimi. Pentru că Levin și ea își deschid inima unul spre celălalt și își mărturisesc atât tristețea de a rămâne singuri și nefericiți, cât și speranța și mai ales dragostea. Rândurile scrise de Tolstoi sunt nemaipomenit de frumoase și nu am voie să le fac harcea parcea în acest mic comentariu. A doua zi, Levin va veni la familia Șcerbațki și nu numai că o va curta pe Kitty,  ci o va cere de soție. Prințul Șcerbațki urmează să meargă la teatru cu Kitty, așa că pleacă de la cina festivă a lui Stiva.
Cele mai interesante sunt opiniile celor doi tineri despre discuția dintre bărbații care găsesc bucurie în contrazicere cu alți bărbați și cum renunță brusc la opiniile lor pentru a îmbrățișa opinia opusă sau dimpotrivă, o țin pe-a lor și găsesc bucurie în a se menține în poziția Alpha.
Aici Kitty se dovedește extraordinar de simpatică, iar Levin, cerebralul,  extraordinar de empatic. Citiți și voi capitolul cu mai multă răbdare și interes decât mine. Vă va încânta.

Mi-e poftă de bărbatul tău

 

      Dimineață devreme. Ies înfrigurată din cameră, fusese o noapte obositoare. Ore în șir am înșirat într-un caiet ani și evenimente istorice din secolul 16.
Vântul nopții jumulise pomii de frunzele galbene, la care mă uitam cu jind, imaginându-mi că sunt lămâi și portocale.
-Chiar și roșii.
-Și pepeni, îi răspund lui Mr Brasil care, lângă mine îmi întinde o ceașcă.
- Cafea sau ceai? Alege.
eu:- Ar trebui ceai. Ca să dorm.
Mr Brasil:- Ca să te înmoi, nu ca să dorm. Ești încordată ca un băț.
eu:- Da...dar îmi iau o cafea. Și zi și tu, cine n-ar fi încordat? Cine va mătura terasa? Crezi că Dorel, care vrea să plece în excursie?
Mr Brasil:- Dă cumva prima ninsoare? Nu măturăm terasa săptămânile astea. După 25 august.
eu:- Ce bine! Mai avem niște zile de vacanță.
Mr Brasil:- Te-a ajutat Dorel?
eu:- Da. Mi-a dictat, a mai pus întrebări, a mai comentat. A fost mai simplu decât dacă eram singură.
Mr Brasil:- Mergi să dormi. Te uiți la un film despre cine romantice și adormi repede.
eu:- Bine. Îi întind ceașca de cafea și mă întorc în casă. În urma mea, el. Întorc capul, nu mă așteptam să fie chiar în spatele meu, așa aproape. Când să apăs pe clanța ușii dormitorului, Mr Brasil îmi întinde cele două cești goale:- Nu dormi la tine, dormi la Dorel în cameră.
eu:- De ce?
Mr Brasil:- De aia! Mi-e poftă de  bărbatul tău!
eu:- Nu e bărbatul meu.
Mr Brasil:- Asta e clar.
eu:- Și Dorel? Unde o să doarmă?
Mr Brasil:- Cu mine, normal.
Duc ceștile în bucătărie. Mă îndrept spre camera lui Dorel, intru. Patul făcut, așternuturi curate, o cămașă de noapte cu flori roz pe pat. Mă uit contrariată la toată această atmosferă...șablonardă. Trag plapumoiul de pe pat, mă înfășor în el și mă întind în bucătărie pe podea, într-o zonă mai vizibilă, să nu mă calce din greșeală cineva.
Dorm destul
Deschid ochii, sus fereastra, un petic  albastru, senin de cer, crenguțele teiului clătinându-se ușor, câteva frunze în zbor. Lângă mine, înfășurat în sacul de dormit, Dorel.
Se foiește, se trezește. Mă întorc un pic și văd papucii pufoși ai lui Mr Brasil, suntem aproape de masă. Dorel ia un bețișor din sertărașul de jos al dulăpiorului de pânză și începe să îl gâdîle pe picioare pe Mr Brasil.
Mr Brasil:- Gata cu puturoșii! Hai să luăm micul dejun, s-a răcit ceaiul!
Ne ridicăm.
Mr Brasil;- Ai văzut că nu scapi de el?
eu:- Da.
Mr Brasil:- Știi după ce indiciu te-a găsit în bucătărie pe jos?
eu:- Nu.
Mr Brasil:- După miros.
eu:- :)

Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 12

 

      Capitolul este despre divorțul iminent al lui Karenin de Anna. Dolly, sfătuită de Stiva, încearcă să vorbească cu Aleksei Aleksandrovici despre Anna, despre faptul că infidelitatea este o rătăcire și despre iertare. Îl dă ca exemplu pe fratele Annei, pe Stiva, care o înșeală mereu și cu care ea are 6 copii, pe care îl iartă mereu pentru că așa e creștinește. Karenin menționează că e o diferență între Stiva și sora lui, în timp ce Stiva, deși o înșeală, o iubește și pe ea și pe copii, Anna pe el nu îl mai iubește. Îi spune că a încercat să o facă femeie de casă, care își respectă soțul, dar nu a avut cu cine să discute. În plus, Aleksei nu este un bărbat care să se dueleze pentru onoarea soției cu amantul, nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că, în cazul lui, Vronski ar fi cel care îl va ucide, nu ca în cazul lui Vasea Preacinikov, soțul, care s-a luptat în duel cu Vîtski și l-a ucis.
Capitolul se termină când Dolly, după multe argumente, abia-abia reușește să îl sensibilizeze pe Karenin, dar nu ca să o ierte pe Anna i se activează lui Aleksei emoțiile, ci pentru a-și da seama că de el trebuie să îi fie milă. Ultimele fraze sunt sibilinice. Dolly îi spune că e ușor să ierți un om care te urăște, iar Karenin adaugă că este imposibil să ierți un om pe care îl urăști.
Vronski, Anna și Karenin simbolizează cele 3 virtuți creștine, care sunt dovezi ale prezenței Duhului Sfânt: Iubirea, Credința și Nădejdea. Anna are Iubire, dar nu are Speranță, Karenin are Credință, dar nu are Iubire, iar Vronski are și Iubire și Speranță, dar nu are Credință.
Cam asta cu ei trei... 

Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 11

 

      Și istoria care trece în galop prin popoare și națiuni, și dreptul femeii de a fi educată și liberă erau subiecte care de multe ori stăpâniseră clipele de neliniște ale lui Levin și Kitty, dar uite că în seara asta, a cinei festive devin probleme fără importanță, cei doi îndrăgostiți se privesc unul pe altul așa cum Sfântul Apostol Petru l-a privit pe Domnul Iisus când a fost invitat să umble pe mare.
    Turovțîn râdea colorat la glumele prințului Șcerbațki, iar Levin, din gelozie probabil spune că e un om superficial, un om de nimic. Dar Kitty îl ceartă, dezvăluindu-i că atunci când toți copiii lui Dolly au făcut scarlatină, el a stat cu Dolly trei săptămâni și a ajutat-o până când s-a terminat perioada de convalescență. Cu părere de rău, Levin promite să nu mai judece oamenii după aparența unui simplu moment, când dragostea te face să te crezi personajul principal al tuturor pieselor de teatru și să nu lași să fie în sală nici măcar un spectator al comediei în care vei intra de bună voie și legat la ochi.
      Capitolul mai cuprinde și amintirea lui Levin despre apariția  aproape epifanică a lui Kitty în trăsură, apariție care i-a schimbat definitiv destinul. Kitty e drăgălașă, cochetă și amabilă cu oamenii, atât pe interior, cât și în exterior. Își amintește cu un oftat adânc de Varenka și de dreptul femeii de a fi ea însăși când toți din jur sunt atât de nefericiți și totuși atât de  prefăcuți.

      Aaa și am mai aflat că meditația lui Levin înainte de apariția trăsurii cu Kitty a fost de fapt dimineața. O fi fost ora 2...