Dintr-un magazin de antichităţi grecesc,
căpitanul a cumpărat într-o zi o oglindă. Are margini argintii şi este încrustată cu chipuri de lei. În zadar cauţi în marginea oglinzii vreo frunză,
un strugure, o figură geometrică. Sunt lei, cîte patru pe fiecare latură, care
îl privesc pe privitorul în oglindă cu interes. Nici unul nu doarme.
Mă
opresc în faţa ei şi constat cît de mult ne asemănăm.
Căpitanul ridică ancora în zori. E o
dimineaţă ceţoasă şi linia orizontului este foarte aproape de noi. Stau în
cabină şi scriu scrisori către rude.
Spre seară ajungem într-un port. E un oraşel
italian. Ceaţa s-a risipit puţin, dar nu este încă limpede cerul. Căpitanul vine
în pragul cabinei şi face semn spre
pelerină, mă îmbrac şi plecăm. Eu rătăcesc cu privirea aiurea, peste case şi
străzi, nu văd oameni. Intrăm într-o curte cu porţi deschise. Nu ne aşteaptă
nimeni, nu se aude nici un sunet. Căpitanul deschide brusc o uşă. E semiîntuneric
în încăpere şi intru precaută, deodată se aprinde brusc o lumină, lîngă pereţi,
tolăniţi şi surprinşi, cei 16 lei ne privesc. Mă uit la căpitan, pleoapele lui
devin roşii ca aurora dimineţii, obrazul transparent. Îsi pune gluga pelerinei
pe cap şi devine nevăzut. Eu ies din cameră
repede, înainte ca leii să scoată primul sunet. Apoi
alerg, alerg departe spre port.
