♭ ♩♫♪♬♩
În port sosise un vapor. După pavilion, era portughez. Marifoca
se ascunse după un colţ de gheaţă şi privi agitaţia de pe punte. Marinarii erau
îmbrăcaţi în haine colorate şi aveau pe cap căciuli îmblănite. În albul întins, erau ca petele de culoare într-un tablou.
Deodată simţi o strînsoare puternică în jurul trupului şi
o lovitură în corp. Aproape leşină de durere. În jurul ei se ţipa şi se făcu
aproape întuneric. Se lăsă încet să cadă şi cîteva braţe o ridicară şi o cărară o bucată de drum, apoi o înghesuiră într-o cuşcă. Trebuia să stea într-o
singură poziţie, cu capul aplecat şi ghemuită. Pentru o fiinţă rotunjoară ca
Marifoca, nu era tocmai comod.
Lada în care era fu tîrîtă o vreme pe gheaţă, apoi urcată
pe vapor. Într-un colţ, pe punte, stătu zile în şir, multe, poate chiar
săptămîni. Aerul rece
se schimba treptat, pe măsură ce trecea timpul şi încet - încet se simţi în
briza oceanului urme de viaţă străină, de alge şi soare. Într-o zi, ajunseră într-un
port. Cîţiva marinari luară lada în care era Marifoca şi o transportară într-un
cărucior pînă la aeroport. Acolo urcară într-un avion. În cala cu bagaje, Marifoca
zbură la 8000 de metri altitudine şi oricît încercă să compare experienţa cu
ceva anume, nu îi veniră în gînd decît concursurile de patinaj pe care le organiza
în faţa debarcaderului împreună cu colegele de şcoală. Cînd au aterizat,
Marifoca fu scoasă din ladă. În jur totul era verde şi colorat la fel ca
hainele marinarilor pe care îi văzuse în portul îngheţat. Dar trecuse prin atîtea
întîmplări nu tocmai plăcute, încît ceea ce-şi dorea cel mai mult era un
walkman în care să poată asculta ţipetele focilor. Unul dintre îngrijitori,
care ştia mai multe limbi străine, printre care şi marifocheza, aduse într-o
dimineaţă un aparat. De atunci, Marifoca stătea cu căştile la urechi sub
privirile curioase şi pline de păreri ale vizitatorilor. În jur zburau fluturi,
răsărea curcubeul dupa ploaia caldă, vîntul împrăştia frunzele, iar Marifoca
asculta muzica ţinutului arctic.
