A fost odată ca niciodată un tînăr shogun. Uneori îşi petrecea seara cu servitorul său, care îi spunea povestiri pescăreşti. Rîul liniştit, spunea servitorul, este asemenea vieţii omului. Din cînd în cînd un peşte vine din adîncuri, trece aproape de suprafaţă şi apa se tulbură. În ea apar cercuri, unde, mici vîrtejuri. Sare cîte unul de bucurie sau teamă foarte sus şi apa rîului se încordează după el. Cînd adie vîntul, cînd cad picături de ploaie o vezi cum se înviorează, e jucăuşă. Dacă apa este prea lină, sau prea rapidă, se pregăteşte furtuna. Cînd este furtună, stăpîne, pescarul trebuie să plece acasă, atunci peştii nu mai cred în momeli. Tînărul shogun îl asculta zîmbitor şi uneori adormea legănat de undele visului precum peştii de apele rîului Barά.
Tînărul shogun se trezi într-o dimineaţă devreme şi plecă spre oraşelul aflat la o oarecare distanţă de casa sa. Aici se hotărî să petreacă ziua în compania lui Frederic. Nu îşi dorea să înveţe ceva de la el, deşi ar fi avut foarte multe de învăţat pentru că Frederic, eheei... nici nu aveţi idee....
În pavilion era o atmosferă însufleţită, poeţii, pictorii şi muzicienii erau ca la ei acasă în camera lui Frederic.
Cu puţin înainte de a intra în curte văzu în faţa casei lui o tufă mare de trandafiri sălbatici. Mai exact, un rug cu flori roşii scînteietoare. Frederic, care în acele timpuri purta flori la urechi, îl invită pe tînărul nostru să facă la fel. Cu Frederic ziua trecu uşor ca o adiere. Au privit norii şi cireşele coapte printre crengi şi shogunul s-a simţit din nou ca un peştişor purtat de curenţii rîului spre mare.
Seara, la fereastră, zări mişcare dincolo de tufă, dar florile erau dese şi nu îşi dădu seama dacă o femeie sau un bărbat se uită printre frunze spre el. Întinse mîna printre crengi şi, zgîrîiat pînă la coate îi atinse părul. Era catifelat şi ud, ca după baie.
A doua zi, dincolo de tufa de trandafiri, Shi-do zări un lac. Pe apa lui pluteau raţe sălbatice şi peisajul era tipic pentru un lac, cu sălcii şi papură. Pe malul lacului stătea servitorul lui pescuind şi cugetînd despre rolul trestiilor pe lume. Alături de el, o tînără femeie îi încîlcea plutele şi meşina de pescuit. Ea arunca în apă fiecare peşte pe care pescarul îl punea în coş.
Soarele se ridicase sus şi ardea cu putere. Lacul era foarte aproape, dacă treceai de tufa de trandafiri puteai să simţi deja răcoarea apei. Femeia avea o voce veselă. Intra din cînd în cînd în apă şi îl stropea pe servitor.
Frederic îşi suflecă pantalonii şi îl chemă în apă, aşa, îmbrăcat. Shi-do simţi la tălpi bancurile de peşti gîdîlîndu-l. Printre florile tufei de trandafiri, în amurg Shi-do zări fulgerînd libelulele ca nişte comete.
Se lăsa noaptea. Shi-do îşi luă rămas bun de la Frederic şi plecă. Bătea un vînt rece şi lacul îngheţase atît de tare, încît Shi-zu mai mult aluneca decît mergea.
