Nici un om în această pădure
Nici pietre în cale, totul neted
Din frunzişuri se desprind libelule
Roze aripi, lungi ca nişte plete
Duse sunt zilele cu zîmbete, zilele gureşe
În tainiţa sufletului se zdruncină uşile
Sus, pe un stîlp stă un pui de barză
Jos, pe cărare, un pui de pisică
Lumea e totuşi frumoasă şi albă
Ca un izvor săltăreţ trece un mînz
Cine culege fructele coapte din cale?
Zîna corcoduşelor sau un şir de furnici?
Lîngă mine, nevăzut, îngerul vine
Şi-mi culege din păr paie uscate
Afară se-adună nori de furtună
Se umplu din nou izvoare secate.
