Toate războiaele sunt absurde

 

Regina în general e matinală. E și azi. 
Mă vrea deștept, perfect machiat și devreme pe afară. Mă supun, ca orice soldat bun.
Nu stau în picioare, e grijulie, îmi oferă un loc.
Se așează în fața mea și îmi zice:

- Am auzit că ești curajos.
Îi zic:- Da, majestate.
Ea:- Ai la tine ceva iarba?
Eu:- Am, să trăiți, dar e slabă. De la ceață.
Ea:- Dă o priză!
Mă supun.
O gustă.
Ea:- Nu e rea. Mai ai?
Eu:- Nu, majestate, asta e rația zilnică.
Ea:- Cum?! Primești așa ceva de la popotă?
Eu:- Da, să trăiți, altfel am fi cedat dușmanului.
Ea:- Avem dușmani?
Eu:- Câtă frunză și iarbă!
Ea:- Vai de mine!!! Ce mă fac?
Eu:- Nimic majestate, pe unii i- ați fumat deja acum.
Râde mai puțin formal. Râsul ei natural este puțin strident, dar nu e neplăcut.
Îmi zice:- Ar trebui să particip și eu la războiul ăsta pe care- l duci.
Eu:- Nu se poate, majestate, trebuie să conduceți țara.
Ea:- Da. Așa ar trebui. Dar unde ne duc toate acestea?
Eu:- Va referiți la bătăliile din platou sau la cele din tablou?
Ea:- Mă refer în general la condiția de soldat.
Eu:- Mulțumesc. E înviorător când șeful statului ia seama și la soldat.
Ea:- Mai ai niște dușmani prin buzunar să îi învingem acum?
Eu:- Câțiva prizonieri care au trecut linia frontului din întâmplare.
Ea:- Îi împărțim pe din două?
Eu:- Da, majestate. Mă caut prin buzunare și dau de câteva paie prin căptușeală.
Începe să se lumineze. Copacii din gradina regală se retrag încet din clarobscur și vin spre vizibil. E un aer plin de mirosul lemnelor arse. Se apropie iarna. Sunt bucuros. Iarna mă surprinde mereu prin inocență. Regina își strânge hlamida pe  lângă trup și se ridică solemn.
- Simt nevoia să fac ceva pentru tine.
Eu:- Cum doriți, majestate.
Ea:- Ai vrea să mă conduci de braț până la palat?
Eu:- Sigur, majestate.
O iau de braț și pornim pe aleea străjuită de arbuștii pitici. Ne clătinam amândoi de la doza dublă. Lumina dimineții ne învăluie treptat ca un roi invizibil de licurici.

E prima dată când merg la brațul unei regine. 

Pe umeri îmi răsar trei trese noi.

Conflicte între personaje

 

     Harap Alb intră în cameră. Într- un colț, Flămânzilă și Setilă se bușeau vârtos. Se băgă între ei să- i despartă, dar se pomeni peste cap cu un os. Și nu cu unul mic, ci ditamai femurul de bizon, pe jumătate ros.
- Liniște, animalelor! strigă Harap Alb. Ce- i cu voi!
Setilă:- A atentat la carnea mea!
Flămânzilă:- Umblă cu vrăjitorii! Zice că sunt însetat după el!
-Nu, urlă Gerilă! A fost invers! Flămânzilă umblă la carne! L- am simțit și eu azi noapte.
Harap Alb, lui Gerilă: - De ce nu te- ai băgat între ei să- i desparți? Am auzit tămbălău de jos!
Gerilă, mânios:- Mă vezi cum tremur?! Ai plătit factura la Termica?
Harap Alb:- A plătit- o Ileana.
Gerilă:- Atunci mai adu un radiator! Nu vezi că sunt răcit? Din cauza ta!
Harap Alb, lui Setilă:- Pune- i termometrul! Și vezi să nu bei mercurul, e periculos!
Gerila:- Avem unul electronic, dă- l pe ăla.
Flămânzilă se uită la ecranul termometrului: - 35 de grade!
Harap Alb:- S-ar putea să aibă covid.
Gerilă, speriat:- De unde știi? Ești doctor?
Harap Alb:- Nu, dar toți care au 35 de grade au covid (lui Setilă):- Fugi după un teraflu, vezi să ajungi cu paharul plin până la el! Tu nu ești bolnav.
Setilă:- Da, să trăiți! Dar să știți că sunt oleacă matol. S- ar putea să întârzii, la mine cărările se dublează.
Harap Alb:- Unde e Păsărilă?
Setilă:- După păsări, un să fie!
Flămânzilă:- Dacă ar aduce și pe aici un curcan, o lișiță! Dar nu, el le prinde, le face felul și le trimite la pădure pe jos. De aia sunt atâtea păsări pierdute prin păduri și poieni! Nu vrei să mă duc eu? Îmi iau și o acadea. Am auzit că au adus din alea interminabile.

Harap Alb: - Du- te tu! Măcar ești treaz.
Setilă:- Dacă treci pe la magazin, ia o sticlă pentru fratele tău însetat.
Flămânzilă:- Bine. Trec.

Harap Alb: - Nu- i mai da să bea! E minor!
Setilă se întoarce cu o navetă de bere fără alcool și cu paharul de teraflu aproape gol.
Gerilă:- Unde e medicamentul meu?
Setilă:- La fund.
Gerilă sare la bătaie. Flămânzilă se oprește din supt și zice:- Am o idee! Sună- l pe Ochilă!
Gerilă îl sună pe Ochilă. Nu răspunde.
Harap Alb:- Vezi pe whup, stă toată ziua cu aia de la G nas în nas.
Gerilă sună, Ochilă răspunde:- Deschide camera să- mi dau seama.
Gerilă deschide camera pe whup.
Setilă- Vezi, mi- a băut tot terafluul.
Ochilă:- Mai sunt două picături. Bea- le repede, sunt concentrate!
Gerilă le bău. Pe urmă, în scurt timp, se făcu sănătos.
Conflictul între Flămânzilă și Setilă continuă încă vreo câteva zile, până când Împăratul Verde luă pensia și făcu un ospăț uriaș care îi mulțumi pe toți.