Seară de iunie

 - Cine ești tu să îmi trasezi direcția? mă rățoiesc eu la el.

El:-  Sunt regele, președintele și șeful tău direct.

Eu:-  Și de ce adică eu trebuie să dorm la perete și tu la margine? Poate am chef să merg la baie noaptea, poate vreau să ies la o țigară, poate să mă plimb pe afară, sub ploaia de stele?

El: - Nu poți dormi la margine, eu nu pot dormi la perete, dormi în magazie! N- am coteț, că te- aș trimite acolo, să faci pe cocoșul cu alții sleș altele.

Eu: - Nu pot pe jos?

El: - Nu, pentru că pot să cad peste tine.

Eu:-  Adică ai ditamai patul, dormi singur în el și cazi peste mine?

El:-  Da, se poate. S- a mai întâmplat.

Eu, curios: - Cu mulți?

El:-  Așa și așa.

Eu:- Câți? Zi un număr. Peste 5?

El: - Nu, adaugă și niște zerouri.

Eu:- Peste 20?

El: - Am zis niște, nu unul.

Eu: - Peste 101?

El: - Măi, nu mai știi ce înseamnă niște?

Eu: - Poate 1010?

El:-  Pe aproape.

Mă reped la el și încep să- l smotocesc. Capcăunule! Măgarule! Nehalitule! Nesătulule! Eu al câtelea sunt? Al 1011?

El își așează pijamaua frumos pe lângă corp, își răsucește ața la nasturele care începe să atârne: Ei, nici chiar așa!

Eu: - Adică ? Crezi că sunt tâmpit? Că nu mai știu să număr?

El: - Nu prea. 

Eu:-  Vrei să ne batem?

El: - Nu, n- am chef. Dacă poți dormi în dreptul ușii, te las să dormi pe jos. Dar trebuie să te trezești înaintea mea, altfel dă menajera peste tine când îmi aduce cafeaua. 

Eu:-  Și aici al câtelea sunt? Peste câți a mai dat menajera când îți aducea cafeaua?

El: - Peste câțiva.

Eu:-  Și au pățit ceva?

El: - A căzut peste ei.

Eu: - Cine? Cafeaua sau menajera?

El:- Ambele. 

Eu: - Și s- au simțit bine?

El: - Nu știu cum a fost pentru ei, pentru mine nu a fost bine. Nu mi s- a adus cafeaua la timp, m- au trezit înainte de vreme și într- un mod violent. A trebuit să o concediez imediat pe ea, iar pe el l- am abandonat.

Eu:- Ai cucuie, vânătai, cicatrice de la căzăturile menajerelor în dreptul ușii?

El:- Am câteva.

Eu:- Pot să le văd?

El:- Să vedem dacă meriți.

Mă enervez și plec de pe pat. Încep să mă plimb printre rafturile bibliotecii.

El pițigăiat:- Ai citit toate cărtile astea? Nu, numai pe unele. Și ai de gând să le citești pe toate? Da. Când? În această viață? Nu, după ce pleci tu.

Eu:- Așa, deci, ești politicos cu toantele.

Mă așez lângă el. Îl iau de umeri încurajator. Lasă, nu toate femeile sunt așa. Unele sunt mai rău.

El: - Așa e. Cele mai multe nu observă biblioteca. 

Râd. Începe și el să râdă. 

Eu:- Hai să ne uităm la un film. 

El:- Da, hai!

Ne uităm la un film asiatic. 

Apare o scenă de sex. Îmi zice: - Dacă deschizi gura, îți tai limba!

Nu deschid gura. Mîngâi ciucurașul pernuței de mătase de sub cap ca un obsedat pervers până mă trezesc cu câteva firișoare de ață în mână. Le ascund sub cearceaf să nu se prindă imediat că i- am jumulit perna. E prea cubică atmosfera asta dintre noi doi și actorul principal din film, nu vreau să fiu acuzat că am atentat fix eu la ea.

 Îmi zice: - Mai zi și tu ceva. Eu am văzut filmul de zeci de ori.

Eu: - Ce să zic? N- ai spus să nu deschid gura?

El: - Numai la scena aia, nu la tot filmul.

Eu: - Aaa!

Se termină filmul. Mă ridic și mă îndrept. Am stat ceva timp culcat.

Se uită după mine cum mă dezmorțesc, pe urmă sare din pat și se repede la geam.

 Îl deschide larg:- A înflorit cireșul!!!

Stăm amândoi sprijiniți de pervaz și ne uităm la explozia de alb și roz din fața noastră. Aerul parfumat îi zburlește părul lung și moale ca o aripă.

la mare in august

 

Balansoar

 

    Un filosof și un om de știință se dădeau pe un balansoar, bineînțeles în Orășelul copiilor. Toată lumea știe că nu există balansoare pentru oamenii mari.
Filosoful ajunge la pământ, își înfige tălpile în solidul material și îl lasă în aer pe omul de știință, mai mult decât este convențional. La început, savantul se bucură, pe urmă se simte disconfortabil. Distanța e mare și nu poate sări, forța îi e prea mică și nu- și poate reveni. 

Savantul:- Lasă- mă jos!

Filosoful:- Convinge- mă că ești spiritual!
Omul de știință:- Sunt, merg duminică de duminică la mine- n parohie.
Filosoful :- Ăsta e simț comun. Convinge- mă acum că ai și inimă! 

Savantul:- Știi că sunt normal.
Filosoful:- Asta i- o spui nevestei, nu mie! Eu îți cunosc natura de animal, nu tu!
Omul de știință:- Vreau să fiu și eu material, nu doar tu.
Filosoful:- Ești cam eterat pentru un savant actual, asta e îmbucurător. Filosoful îndoi puțin genunchii. - Ai mai câștigat zece centimetri în înălțime. 
Savantul:- Știi că te iubesc.
Filosoful:- Asta așa e. Dar ai și încredere în viitor?
Savantul:- Nu. Sunt inteligent.
Filosoful renunță la cei zece centimetri și Savantul țipă ușor, din nou în aer.  

Savantul: - De ce faci asta? Din sărăcie spirituală sau din bogăție materială? 

Filosoful:- Crezi că sărăcia spirituală vine la pachet cu bogăția materială?
Savantul:- Așa zice nevasta- mea, când mă pregătesc în oglindă pentru serviciu.
Omul de știință:- Știi că nu putem face schimb de locuri, ne putem lovi.

Savantul: - Pe lângă faptul că e tot aia.

Filosoful: - Așa te vreau, optimist! Am știut de la început că ai geniu!
Filosoful aduce balansoarul la nivel de echilibru, stau amândoi cu tălpile pe pământ și se leagănă încetișor.
El:- Ce zici de faza asta nebună a lui Nietzsche cum că savanții sunt pesimiști prin natura lor? Dacă nu- i distrezi cu o tragedie, ajung pe mâna lui Freud, sau mai rău, a lui Jung?
Savantul:- Nietzsche zice asta?
Filosofil- Da. El.
Savantul:- Interesant. Deci optimismul istoriei vine din natura pesimistă a actorilor ei?
Filosoful:- Da, așa se pare.
În părculeț apare o femeie cu un copil. E încă întuneric. Ajung lângă balansoar. 

Copilul:- Mamă, aici vreau!
Mama:- Hai să te dau întâi în leagăn!
Copilul:- Nuu! Aici vreeeaaauu!
Savantul dă să zică ceva, dar Filosoful coboară repede, cedând locul copilului.
Se iau de braț și pornesc pe alee
Savantul:- M- ai cam dat cu fundul de pământ!
Filosoful:- Pentru că nu ai coborât în același timp cu mine.
Savantul:- Îmi luase ochii mama.
Filosoful, supărat:- Și nu înțelegi nici relațiile de putere. Într- un părculeț, Copilul e autoritatea!
Merg ce merg ce merg în tăcere pe alee, savantul se înmoaie primul:- Hai să ne sărutăm! Nu mai e nimeni primprejur!
Filosoful îl prinde de mijloc pe savant, îi dă două limbi clasice și una exotică, care îl topește complet pe savant, cheamă un taxi și pleacă amândoi undeva prin lume, după o tărie cărămizie. Stele puzderie, aer rarefiat de toamnă, frunzele aurii foșnesc sub pașii trecătorilor matinali. Coșurile sobelor torc fuior după fuior. Părculețul încă doarme sub moleșeala cenușie a zorilor.

Sarah Brightman, live in Viena

 

Sore - Dintr-o mie de femei (Official Video)

experiente scolare si extrascolare

am avut de a lungul vietii cateva experiente personale paranormale. vi le enumar  mai jos. sunt sigura ca va veti regasi si voi in rândurile urmatoare, asa incat va sugerez sa nu le puneti la sher ci sa le dati doar copy.



Expresii referitoare la FOC, AER, APA SI PAMANT

1.       A da apa la moara

2.       A lua foc de suparare

3.       A se da cu fundul de pamant

4.       A –i arde fata ca focul

5.       Pe umeri pletele-i curg rau

6.       Faima i  se duse ca vantul si ca gandul

7.       Avea ochii albastri precum azurul cerului

8.       Fata cu ochii verzi ca marea

9.       Cumintenia pamantului de Brancusi

       Avea un aer vesel

1    Se lasa usor dus de val

1    In sufletul lui ardea o flacara

1   Pamantul este a treia planeta de la Soare, iar din ocean a luat fiinta viata- pe o planeta care nu este foarte mare ( in comparatie cu Saturn sau Jupiter sau Marte etc.)

• Dati exemple de situatii care pot pune persoanele umane in stare de suprasolicitare

1.       Munca excesiva

2.       Boala

3.       Moartea cuiva cunoscut

4.       Calatorii in tari indepartate cu mijloace rudimentare

5.       Neputinta de a –si procura resursele materiale elementare

6.       Imposibilitatea de a comunica cu persoane aflate la o distanta foarte apropiata

7.       Incapacitatea de a se aseza undeva din cauza lipsei competentelor de asezare.

8.       Incapacitatea de a munci mai multe ore decat sunt necesare.

9.       Neputinta de a ramane in stare de veghe mai mult decat majoritatea persoanelor normale.

10.   Galagia pe care o fac surzii stresati

11.   Zbieretele orbilor suprasoicitati

12.   Cartirea ametitilor in mod firesc ascultati.

13.   Amenintarea cu moartea a soferilor suparati.

14.   Supraamenintarea supraveghetorilor supradotati.

15.   Scutirea brusca de taxe postale cand se trimit documente persoanle.

16.   Oprirea apei, curentului, gazului, internetului.

17.   Lipsa cataloagelor cand elevii trebuie notati.

18.   Pierderea unei idei principale fix cand se deschide usa de la intrare.

19.   Intreruperea unui discurs important de catre un elev preocupat de un servetel uscat.

20.   Poblema covrigului plan si a celui tridimensional.

21.   Problema gaurii din stratul de ozon combinata cu problema surplusului de dioxid de amidon.

22.   Certurile din famiie.

23.   Bolile copilariei.

24.   Vecinii galagiosi si nesimtiti.

25.   Accidentele de tren/avioane/parasute aflate in misiuni personale.

26.   Curatenia de Paste sau Craciun.

27.   Renovarea locuintei de catre alti factori de decizie decat locatarii ei.

28.   Mutarea saptamanala a elevilor din banci din motive disciplinare.

29.   Vehicularea unor ipoteze nefondate cu privire la starea generala de sanatate a persoanelor normale.

30.   Sexul in grup in tren sau in avion.

31.   Ginul tonic in loc de apa cu clor.

32.   Chioloti numai cu fir.

33.   Veleitati la care nu vreau sa aspir.

34.   Scoaterea unui butoi cu varza cand toata lumea e treaza.

35.   Calcarea pe un picior a propriului rozator.

36.   Craparea ecranului la telefon inainte sa apuc sa apas pe buton.

37.   Cerceii din inox.

38.   Manusile de box.

39.   Flori mortuare in loc de flori de sezon sau aniversare.

40.   Vigilenta in timp ce ma urmareste Carol al II lea (in somn).

41.   Perpetuarea speciei.

42.   Inmultirea populatiei.

43.   Momentul potrivit pentru actul II cand piesa are doar unul si acela ocupat cu servetelul umed/uscat.

44.   Cercevelele albe sau gri.

45.   Urechele roze sau maronii.

46.   Evenimente care decid soarta lumii si care nu exista decat in fotografii.

47.   Cinci sute sau mii.

48.   Cand se suna se iese sau se vine?

49.   Etc.etc.

Luptatorii de summo

I°ntr-o zi m-am întâlnit cu Frederic. Era una dn acele întâlniri din categoria serendipity. Eram amândoi gri, el pe dinafară,  eu insigty

mi-a spus, vreau să îți arăt ceva, nu te-am chemat aici degeaba.

Ceva? Ce? M-a mâncat limba, o tipă faină, un cântec, o stea?

O luptă. summo, ca să înțelegi cum stă chestia.

Știam câte ceva despre summo, e adevărat, destul de vag, cu niște grăsani care se tăvăleau și erau îmbracați în ceva? Oare era îmbrăcăminte chestia aia care o aveau pe ei sau putem să zicem că nu era nimica....

Când te uiți la niște luptători de summo îți vin în minte chestii de genul: cum stau oamenii ăștia cu sănătatea, cu colesterolul, cu inima, cum stau cu dragostea? Cum se deplasează? Dacă unul din ei cade pe jos, câți alții trebuie să îl ridice, și alte chestii din astea.

Frederic se uită la mine un pic. El când se uită la mine este mereu șic, dar de data asta nu prea glumea.

-          luptatorii de summo sunt ceva care seamănă cu metafora.  Hai scrie ceva despre metafora de azi din viața ta.  

-          Azi? Azi când scriu nu prea s-a întâmplat mai nimica. Am desenat, am făcut ceva de mâncat, am spălat rufe, le-am înșirat la uscat, m-am ciondănit cu sora-mea (nu pe viu, ci la aparat), am citit ceva din care mai nimic nu am aflat, maică-mea a găsit pe jos niște mușcate cu tot cu rădăcină și în câteva ghivece  le-am plantat, mi s-a dărâmat paravanul de celofan din balcon, care îmi proteja pisica de un vecin belicos și ....mă mir totuși că așa un naylon bine prins cu silicon a căzut deodată tot de  pe marginea de beton....în sfârșit....asta e, pisica mea o vreme numai în casă va sta.  Ei, și în plus am ieșit în oraș să rezolv o chestie financiară (fără succes), am pregătit o fetiță pentru bacul de vineri și am avut un moment scurt când mi s-a părut ca viața mă trage în piept. Am mâncat struguri, am băut ness cu cola, am mâncat piure cu puțin pui, am croșetat trei semne de carte. Cam asta ....a fost ziua, nimic spectaculos. Undeva în lume dramele curg șuvoi și fericirea merge când călare, când pe jos, dar nu aici la noi. La noi a fost, aș putea spune, o zi normală. Eu și Erich am făcut puțină școală în sensul că l-am învățat cum să șteargă praful de pe jos cu apă și un prosop înmuiat.  Membrii familiei mele erau bine toți, gata de culcare și,  deși bate vântul, nu e nici o aversă  sau furtună  letală. Azi m-am gândit să schimb două vorbe cu un câine aflat la ceva distanță în jos, dar nu era frumos, ditamai omul să pară ceva dubios.  Am avut un scurt moment paranoic, dar asta de la o vreme e în fiecare zi, dimineața mai ales, când  mă întreb filosofic dacă alteritățile din jurul meu chiar sunt oameni și sunt vii, m-am uitat la cîțiva copii care se jucau bucuroși.   Deci, dragul meu nu are legatură ziua asta cu metafora și nici cu summo.

-          Ba are, zise Frederic.  Da nu-ți dai tu seama .

 va urma

ieri am avut o viziune

      Ieri am avut o viziune despre lume, pe bune. Eram în parc şi mă plimbam cu gândul la bac, lacul era bineînţeles secat, dar bacul meu avea legătură cu un fier de călcat, aşa că nu mă deranja că-n fundul lacului se oglindea cerul de vinerea. Cum încercam să mă orientez la cine să mai visez, am văzut pe bancă o figură cunoscută dintr-o scriitură care avea cumva legătură cu mine, nu ştiu exact cum să spun, îmi semăna a clăbuc de săpun ceea ce vedeam, ca un ocean pictat de un profesionist pe-un geam. Adică, pe limba de acasă, am văzut un tip şi o tipă care nu era grasă şi care avea părul lung prins într-un coc destul de frumos. Tipul purta ochelari, dar asta în ziua de azi nu mai e ceva rar, iar tipa părea plictisită şi când am apărut m-a urmărit într-un fel care mi-a dat de înţeles că şi-a găsit, în sfârşit, un ţel. M-am gândit dacă sunt eu într-un trecut ceţos sau tot eu într-un viitor luminos, apoi am realizat că totul se petrecea la pătrat, adică era vorba despre o putere care îmi cere să nu judec pripit ceea ce nici bine n-am zărit. Mi-am dat jos ochelarii de soare, deja se făcuse răcoare, am luat de mână copilul şi am urcat în maşină, apoi am plecat la un magazin unde primul lucru la care m-am uitat a fost bineînţeles, cum deja ştiţi, un fier de călcat.

Cu Frederic în galeria din hol

 
 Soarele se reflecta în fereastra de sus, era cam pe la apus cînd Frederic mi-a spus un cuvânt compus din două silabe cu cifre romane, cifre năzdrăvane. Suntem într-un roman obiectiv sau într-unul subiectiv, m-am întrebat calculând debusolat ca bătrânul surmenat dintr-un text primul cotat de citit la sindicat.
Frederic mi-a arătat că un text subiectiv are o viziune despre lume  care pleacă de obicei de la ţuica de prune. În acelaşi timp, un motiv poate conţine ceva obiectiv, de exemplu o pasă capricioasă pe un câmp cu melasa.
Frederic a zis, nu-i nimic, eu nu-s nici pitic, nici baron, ci sunt om, aşa că, atunci când calul cel alb vine, mergem amândoi, tu ştii o piscină, eu sunt bun la latină.
M-am gândit cu stupoare că e vorba de o floare cu denumire ciudată, care creşte pe o coadă de vertebrată, dar Frederic nu glumea, chiar despre un tren îmi vorbea care duce, ce tare, direct către ......
a. soare                            
b. mare      
c. alte popoare    
d. Cetăţile Ponoare  
e. debusolare      
f. ardoare            
g. o ocnă de sare?        
h. un semn de mirare          

Lămpiţa cu gaz

Început de iarnă polară. Întuneric. Frederic vine lîngă mine şi îmi spune:

- E ca şi cum ai merge printr-un tunel, nimic neobişnuit la prima vedere.  Orice obiect luminos se vede imediat. Uită-te bine la mine, mă vezi?

Mă uit la el, acelaşi Frederic.

- Uită-te mai bine.

Mă uit. Ochii cenuşii, obrajii roşii, fruntea înaltă.

- Ştii ce înseamnă asta? Oricît ar fi de întuneric, tot mai este undeva o lămpiţă cu gaz.

Merg în urma lui.

Găina lui Frederic

Într-o zi, Frederic mi-a explicat cum e să fii găină. A mers cu mine în spatele casei, unde era un teren liber şi mi-a zis. Încearcă să urci. Eu mă uitam mirată în jur, nici urmă de scară, deal sau vreun scăunel. Am ridicat din umeri. Frederic a insistat. Hai, primul pas. Eram complet nedumerită. Atunci am văzut un ciob de oglindă. În el mi se vedea părul ciufulit. Închipuieşte-ţi că eşti o găină, zise Frederic. Cum urcă o găină?

Ar trebui să am aripi, m-am gîndit. Degeaba, o găină nu poate zbura, o găină doar cotcodăceşte şi aleargă prin toată curtea crezînd că o să zboare.

Ar trebui să cotcodăcesc, să alerg prin curte, să dau din coate?

Frederic a privit în sus, începuse să bată vîntul. Şi-a strîns haina lîngă trup. Prin manşetele şi gulerul rotund fluturau uşoare penele. 

binoclul lui Frederic

Ia să vedem noi ce-i pe aici, zise Frederic oprindu-se în dreptul unui afiş. Concert cu Mylene Farmer. Ia spune, de cînd n-ai mai fost la un concert? Eu nu mai ţineam minte, ani buni, ----ultimul pe care mi-l aminteam fusese cu Maroon 5 şi atunci îl rătăcisem pe Frederic prin sală. “Diabolique mon ange”, ce spui? Frederic avea locuri la lojă şi binocluri pentru amîndoi. Mylene Farmer întîrzia. Prin sală alerga  camerista vedetei cu lista rezultatelor de la simulare precum libertatea  în comuna din Paris. Notele erau numărul locurilor din sală. 2,10 însemna locul 21, 8,55 locul 85 şi tot aşa. Era o învălmăşeala de nedescris pentru că pe unele locuri erau mai mulţi deodată, pe altele nici unul.

- Vezi, de asta e importantă simularea la bac, îmi zise Frederic cu zîmbetul lui înţelept.

Cu binoclul lui se vedea pînă  departe. Vedeai pînă în Egipt, Sfinxul era ca la doi paşi, oamenii mici ca nişte şiruri de furnici, stelele din alfa centaurul erau violete şi Frederic..... 

Frederic şi Vulpea de iarnă

Într-o dimineaţă de iarnă, prefăcută cînd în toamnă, cînd în primăvară, cu cer cînd înnorat cînd înstelat, orionat chiar, Frederic se întîlni cu Benedetto Croce. El îi expuse o chestie artistică:

- "Un pictor pictează o vulpe, pur şi simplu pentru a picta un fragment din natura animală. Nicidecum (cu sensul de ): acesta e un "simbol", fiindcă pictorul "foloseşte linii şi culori ca să exprime altceva decât linii şi culori".
- " Dumneata crezi că eu sunt o vulpe(zice animalul pictat), dar fii atent, căci greşeşti: eu nu sunt de fapt decît un cuier: în mine pictorul a vrut să etaleze tot felul de gradaţii de gri, alb, galben şi roşu".

( Benedetto Croce- Estetica - Istorie)

p3

Din însemnările lui Frederic, scrise pe susanul covrigilor:

♥ Covrigii sunt un exemplu pentru maya. Vederea şi gustul pot fi înşelate, dar consistenţa?

♡ Unele filme, cum este Chungking Express, seamănă cu două bucăţi de catifea bleumarin. Copiii foarte mici ar putea învăţa cu ajutorul lor ce înseamnă dragostea.

♤ Doi oameni pot fi foarte asemănători, la mers, statură, îngîndurare. Unul se poate să nu te cunoască şi altul să te cunoască. Şi nici unul dintre ei să nu te vadă. Acesta este un exemplu de perspectivă liniară cu două puncte de fugă. 

♠ Literatura s-a născut într-o zi cînd un băiat a strigat: lupul, lupul şi nu era nici un lup în spatele său. El însuşi avea o şapcă cu o mască de lup. Îl trimisese maică-sa dis de dimineaţă să ducă gunoiul. 

♣În funcţie de vîrstă, călătorii dintr-o staţie de autobuz privesc în direcţii diferite ale şoselei. (☚☛).Un copil va privi după colţul refugiului. 

a.m.

Dimineţile cînd trebuie să călătoreşti cu trenul au un aer special. Mirosul canapelelor din compartimente, praful din gară, aşteptarea ca un aer stătut, încins şi uscat şi, bineînţeles, o anumită febrilitate a călătorilor, foarte puţin atenţi la cei din jur. Peronul atinge limita dintre posibil şi actual odată cu intrarea trenului în gară. Timpul se taie în felii, ca un tort redesfăcut din straturi, de la frişcă spre blat.

Mă trezesc devreme şi plec la gară să îl aştept pe Frederic. Încă nu sunt oameni pe străzi, răzleţ trece cîte o maşină. Un oraş uriaş doar pentru mine. Blocurile şi casele, ziduri calde, prietenoase ca nişte verişoare. Pe gazonul de lîngă gară, doi cîini se joacă. Un corb croncăne nervos în concurenţă cu crainica.

Pe peron, o orchestră de pensionari. Vorbesc şoptit. Îşi ţin cu afecţiune şi atenţie instrumentele. Asteaptă o solistă de operă. Lîngă mine, o femeie strănută. Pensionarii îi spun în cor “Sănătate!”

Cu Frederic la shopping

Îl ştiţi pe Frederic, îl încîntă fel de fel de lucruri şi asta nu pentru că ar fi un spirit uşuratic, dimpotrivă. Frederic este de obicei grav, aşa de grav încît în preajma lui lumea capătă armonii de violoncel. Într-o dimineaţă, Frederic a venit la mine şi mi-a spus că unul dintre lucrurile preferate este shoppingul.

 În mall răsuna “Il giorno onomastico” a lui Salieri. Etajul trei era pustiu, nici un vizitator, nici un cumpărător.

Vînzătoarele plictisite priveau absente culoarul pe care trecea Frederic cu gîndul în altă parte. Frederic dirija orchestra nevăzută a Filarmonicii din Berlin şi admonestă cu bagheta vînzătoarea de la raionul de cosmetice pentru o notă ştearsă. Femeia se ridică repede de pe scaun speriată, lăsă celularul din mînă  şi îl salută pe Frederic cu un gest mecanic. Frederic trecu pe lîngă ea nemulţumit. În spatele lui, năvăliră pe culoar puzderie de clienţi  vorbăreţi care, de agitaţi ce erau se mai şi ciocneau unii de alţii. 

Afară se înserase. Pe cerul albastru ultramarin pluteau norii albi ca nişte îmbrăţişări cu efect. Deasupra mea un nor cu chipul lui Copernic îşi ţuguie buzele, îşi privi apoi barba şi se transformă în Kepler. 

Cum am ajuns prietenă cu o firimitură

Era sfîrşitul balului. Servitorii strîngeau farfuriile cu resturi şi paharele goale obosiţi şi pe jumătate ameţiţi. Bonetele cu broderii le căzuseră pe frunte femeilor şi părul se desfăcuse din cocuri. Luminile aprinse îşi pierdeau treptat puterea odată cu răsăritul soarelui, aruncînd peste pereţi lungi ceţoase umbre ca de fantome.

Într-un colţ stătea Frederic. Întrase în grabă cu pălăria lui ţuguiată  de vînătoare cu o pană lungă pînă la umăr. I-a întins bucătăresei un fazan şi i-a spus să facă cu el ceva, care să-i scoată din mahmureală pe oaspeţi la prînz, apoi a privit în jurul său, căutînd un loc care ar putea deveni spaţiul său personal. Mai exact, Frederic căuta un gol, o absenţă, un loc fără nici o prezenţă, un loc unde să nu fie nici vînător nici vînat, dacă este posibil aşa ceva. Adică un fel de cabină sau de culise. Un loc unde să fie el şi sinele său. Forfota servitorilor era exact ce-i trebuia.......................................................................................  

Pe masă în urma lui a rămas o firimitură şi paharul gol din care Frederic nu a băut nimic, dar pe care l-a privit o clipă cu simpatie. Între Frederic şi mine a rămas firimitura, ca o fiinţă de basm transformată de o zînă într-o chemare. Mi-a ţinut companie acest ecou toată seara.

p2

 Din scrisorile pe care Frederic le-a închis în sticle de pepsi-cola şi le-a aruncat în mare:

Japonezele merg cu paşi mărunţi, ca patinatorii începători.  

În unele dimineţi, toate lucrurile sunt gri, şi copacii şi copiii. Mai ales copiii. Ei devin din ce în ce mai rari, unii sunt chiar invizibili. Merg spre şcoala la fel de somnoroşi şi visători ca în zilele colorate, doar că se ascund în griul aurorei ca într-un manşon din blană. Cîinii  treziţi latră la ei răguşit ca dintr-o cutie de tinichea.

Cele trei graţii îmbrăţişează un om de zăpadă care se topeşte sub o  ploaie neaşteptată pentru aşa un anotimp.

p1

A fost odată, într-o ţară îndepărtată, o mare. Din mare se înălţa o stîncă în care se afla o peşteră. În ea locuia, în nopţile răcoroase de vară, Frederic. Ziua, plaja cu nisipul fin şi auriu era plină de turişti, care veneau din ţinuturi sălbăticite de atîta civilizaţie să regăsească urmele mitice ale argonauţilor şi ale lui Frederic.  Apa mării era caldă şi mulţi delfini veneau aproape de ţărm şi îi studiau curioşi pe necunoscuţii, mereu alţii.

Turiştii adormeau osteniţi de călătorie pe plajă şi cînd se trezeau erau de-ai locului, de parcă întreaga viaţă o petrecuseră pe ţărm. Nimeni nu stătea prea mult pe plajă, o zi şi uneori o noapte, apoi făceau cale întoarsă, încrezători şi plini de amintiri.

Frederic locuia în peştera din stîncă şi uneori pielea lui Frederic împrumuta reflexele stîncii, era cînd neagră, cînd ruginie după momentul zilei sau al anotimpului, după blîndeţea sau furtunile valurilor. Într-o dimineaţă, cînd soarele tocmai  îşi aruncase în mare cămaşa de noapte roşie, m-am întîlnit cu Frederic. Venise desculţ pînă la ţărm, s-a lăsat puţin atins de cîteva volănaşe subţiri, şi-a plimbat privirea peste marea cuminte şi s-a întors spre stînca sa. Pentru universul meu, întîlnirea cu el a fost ca o propoziţie cu subiect şi predicat într-o încîlceală de atribute. 

Cu Frederic pe pod

Frederic mergea ca de obicei optimist printre tarabele vînzătorilor de legume tîrzii. Gogoşari, morcovi, conopidă...în sfirşit, piaţa era plină de vînzători. La o tarabă stătea plin de sine Statu-Palmă-Barbă-Cot şi-l ocăra pe Prîslea cel voinic ba că nu e suficient de iute, ba că nu e destul de voinic şi altele de genul asta pe care doar cineva cu numele Statu le poate scorni din gelozie. Prîslea vindea merele ieftin, iar Statu-Palmă-Barbă-Cot - scump. Normal că îl prefera toată lumea pe Prîslea. În plus, Prîslea vorbea politicos, aşa cum vorbea Kant despre modă:

«este de preferat să fii întotdeauna un smintit în modă decât un smintit în afara modei».

Eu veneam din direcţia opusă la volanul camionului meu cu legume şi m-am trezit pe acelaşi pod cu Frederic. El conducea o maşinărie de epocă. Am ajuns amîndoi la mijlocul podului. Era imposibil să mai dăm înapoi. Frederic a întors capul şi podul s-a scurtat în spatele său pănă a ajuns la picior. Frederic a făcut un viraj scurt la dreapta şi mi-a dat voie să trec. În faţa lui, podul a redevenit lung, iar eu optimistă. De atunci locul unde noi ne-am întîlnit se numeşte Podul de piatră din piaţă.