Dorel:- Vreau un an de anarhie!
eu:- Nu ești așa în fiecare an?
Mr Brasil:- Abia ai venit de la munte, unde l-ai răsplătit pe Petronel că a luat bacul, a devenit major și este student unde și-a dorit? Au? Nu-i așa, ia spune, anarhistul lui tata?
Dorel:- Am zis un an, nu o lună.
Mr Brasil:- Ai potrivit ceasurile din casă? Ai pus la toate baterii? Ai tras pendula să nu mai cânte cocoșul din 45 în 45 de minute?
Dorel:- Nu. Ce, e treaba mea?
Mr Brasil:- Da a cui crezi că este? A mea? A ei? Știi cât e ora?
Dorel:- Vă uitați și voi pe telefon, cum face toată planeta.
Mr Brasil:- Hai, uită-te pe telefon și zi!
Dorel scoate telefonul:- Nu mai am baterie...
Mr Brasil:- Vezi? Tehnologia nu merge doar înainte, ci și înapoi. Hai, mai mare anarhie decât este cea a ceasurilor din casa asta nu îți pot oferi. Vrei să fie ora 4 dimineața, mergi în camera ei, vrei să fie 6 după amiază, stai cu mine la o cioacă, vrei ora 12 de două ori pe zi, stai și tu oleacă în curte, asculți graurii, acuși pleacă în țările calde, vrei ora 3, treci prin baie, faci un duș, îți mai smulgi o sprânceană, dai cu mopul pe unde ai lăsat apă după ce te- ai epilat, vrei ora 7 jumate, mergi în bucătărie, pui apă în filtru pentru cafea, prăjești niște ouă, vrei să fii liber de orice univers temporal, te duci în debara și exersezi întoarcerea pe dreapta. Mai mult de atât îți folosești imaginația, sau tehnologia aia careia îi pică bateria fix când îți pune omul o întrebare de pe vremea lui Platon și Aristotel.
eu:- Poate oleacă de mai încoace...
Mr Brasil:- Lasă- mă cu vrăjeala! Ceasurile sunt de când lumea. Iar întrebările de tipul:- Cât e ceasul și mai vechi.
Dorel:- Mă duc să fac un duș. Am o întâlnire după amiază.
eu:- Ce, e deja 3?!
Dorel:- Nu, dar până termini tu prânzul să mâncăm și intri în baie, se face 3.
eu:-De ce ai spus că dușurile se fac la 3?
Mr Brasil:- Numai nebunii și ăștia care sunt plecați la mare fac dușuri la 3.
eu:- Daaaa! Sunt de acord! Deși eu rezist pe plajă și în plină amiază. Trag un pui de somn în intervalul 2-4.
Mr Brasil:- Corectează-te, te rog. Trăgeai! Când aveai 16, 18, 22, 25, 29 de ani. După 30 de ani femeia nu mai este lăsată de capul ei la plajă în intervalul 2-4. Trei mari scriitori ai lumii au sesizat: Balzac, Flaubert și Tolstoi. După 30 de ani, lângă femeia singură în fața mării apar soții, cu sau fără soții, apar copiii, ai tăi sau de aiurea, apar adolescenții cu sau fără slipi, apar studenții care s-au rătăcit în drum spre Vamă sau Costinești și tu ești singurul vorbitor de engleză, apar bătrânii care au fost uitați de familie sub un copac și nu au la ei nici poșeta cu pensia, nici telefonul mobil ca să sune după ajutor. Numărul maxim de minute pe care îl mai poți dormi după 30 de ani este de 10 minute.
eu:- E ca în învățământ. Atât e pauza. Până ajungi în cancelarie să ocupi un loc și să pui capul pe masă sau să bei o cafea, mai trec vreo 2.
Dorel:- Și până ajungi înapoi la școală sau clasă, mai trec 3.
eu:- Da, mai rămân 5 minute de somn buștean. Nu ai timp să ajungi în REM și să mai culegi de acolo un farmacon să îți vindeci făptura.
Mr Brasil:- Parcă ziceai că la tine la școală pauza e de 5 minute.
eu:- Așa a fost în Covid și anul trecut, dar din motive legate de navetă. Poate anul acesta va fi mai bine.
Dorel:- Pot să îți dai un sfat? Nu mai cârcoti deciziile pe care le iau țăranii navetiști. Veșnicia s-a născut la sat, nu la oraș.
eu:- Aoleu! Am de copiat 35 de poezii de Blaga!
Mr Brasil:- Vezi că în două zile începi școala. Treci la muncă, poate Dorel își permite să trăiască în anarhie, dar tu ai de menținut democrația. Nu vrea el să schimbe bateriile, îi iau galoanele și ți le dau ție. Pui baterii peste tot în casă și gata!
Dorel:- Nu, lasă le schimb eu după ce vin din oraș.
Mr Brasil:- Nu! Le schimba ea! Tu te ocupi de pendulă. Ori dresezi cocoșul din ea să cânte Cu-cu!, ori pui telefonul în ea cu niște șlagăre italienești din anii 60. A început să îmi placă orchestrația.
