Cina a ajuns la supă. Capitolul este despre educație în general și despre educația femeilor în special. Cu toate argumentele aduse de Simone de Beauvoir, această problemă a rămas pe ici colo ca pe vremea lui Tolstoi. La discuție participă numai bărbații, Stiva, Aleksei Aleksandrovci, Pesțov, filosoful Serghei Ivanovici, și prințul Șcerbațki, care se dovedește cel mai amuzant dintre toți.
Întâi se sfârșește argumentarea despre rusificarea polonezelor, Aleksei susține argumentul densității populației. Când ești un popor numeros, cucerești orice.
De aici se ajunge la ideea educației. Cine trebuie să o facă, guvernul sau alte instituții necentralizate. De la faptul că guvernul ține cu fetele și vrea să le educe se aduc argumente în două direcții: care tip de educație e mai bună, cea clasică( științe sociale, limbi străine, istorie) sau cea reală, a științelor naturale, astronomie, botanică, zoologie (de fizică, matematică, logică, chimie nu se amintește), în schimb se fac niste remarci referitoare la geografie: Rinul a devenit francez și popoarele se străduiesc de milenii să se asimileze unul pe altul. În orice caz, aproape toți sunt de părere că fără educație clasică ești pierdut, mai ales că cea reală e mincinoasă. Mai e și problema nifilistului....scuze a nihilismului care ba e periculos, ba n-are niciun efect. După învârtirea asta în jurul trunchiului arborelui cunoașterii, consupierii vorbesc dacă fetele care au fuste lungi și minte scurtă și vor aceleași drepturi ca bărbații pot, sunt capabile să facă același lucru ca ei. Sunt toți de acord că educația din familie este esențială, ea te ajuta să rămâi femeie cu orizonturi de femeie, sublunare, temporale și tridimensionale, adică tradiționale, în timp ce părăsirea familiei, cum a făcut curva de Cibisova te face să fii femeia care îi atrage pe bărbați în orizontul ei și acolo se rătăcesc toți. Aleksei Aleksandrovici crede că femeile sunt cam proaste de la natură și că dacă vor drepturi ca bărbații nu au decât să aibă îndatoriri, și zice asta după ce și-a tras pe el un frac, iar papionul și cămașa de un alb angelic, așa cum făcea ori de câte ori la masă erau femei. Probabil pentru că albul este culoarea care respinge cel mai mult lumina, nu pentru că se considera un pinguin. Prințul pune câteva probleme interesante legate de bani: dacă ești doică primești bani când ești femeie, în timp ce dacă ești doică și ești bărbat nu ești plătit, pentru că nu există precedente care să devină legi pe piața muncii. Se discută și despre alăptarea copiilor și se spune că un englez și-a alăptat copilul pe un vapor. O fi fost vorba de un pirat.... Și fraza ar fi trebuit tradusă așa: un pirat care avea un bebeluș a ajuns în situația să captureze un vapor unde erau femei ca să aibă și copilul lui o șansă. Una peste alta, mârlanii cu burțile pline și cu capul amețit de vin roșu ajung să se sperie oleacă de fustele femeilor. Și nu de ele, ci de ce ar putea fi sub fuste, ar putea fi niște legi, niște reguli, regulamente, niște dosare, mape ale catedrei, comisiilor, profesorului de serviciu. Cum să ții în chiloți atâta vraf de documente numai ca să salvezi sistemul de educație și egalitatea de șanse? Mai bine porți pantaloni. Și eu m-aș speria în locul lor.
Am mai sărit peste pasaje, le citiți și voi, fiecare frază este interesantă și ar fi trebuit menționată. Nu fac asta acum și nici altădată.
