Felul doi

   Intră Dorel peste mine în timp ce îmi încheiam bluza de pijama. Trag un răcnet de se zdrăngăne toate geamurile.

Pleacă repede în sufragerie, unde Mr Brasil butona telefonul cu o viteză mai ceva

 decât lumina. 

Dorel:- Ce avem la felul doi? Vreau să știu, dacă nu îmi comand pizza. 

Mr Brasil:- Nu știu, întreab-o pe ea.

Intru în sufragerie și îi chem la masă. Ne așezăm. Mr Brasil vine în spatele meu:

- Am auzit că faci pe mironosița cu Dorel.

Dorel:- Da, ai auzit bine. Noroc că aveam căștile pe urechi, altfel îmi spărgea timpanul 

Mr Brasil, mie:- Întoarce oleacă fața. 

Îi întorc și obrazul celălalt.

El:- Se vede că le ai cu felul doi!

eu:- De ce zici asta? Ai gustat cumva pe furiș?

Mr Brasil:- Eu nu gust pe furiș, o fac de față cu toată lumea.

Dorel devine atent.

Mr Brasil îmi prinde fața cu ambele mâini și îmi linge o sprânceană:- Da, e bun! Ai făcut piure fix cum îmi place mie.

Dorel:- De unde știi? Ți- a șoptit o rândunea?

Mr Brasil:- Nu, i- a sărit o picătură pe sprânceană.

eu:- Ha! Deci ăsta- mi ești! Era să îmi stea inima în loc ...de....

Dorel:- De? Zi-ne! De...

Mr Brasil:- Nu e treabă ta franceza! Bagă nasul în castron, că ți se răcește supa!

Beauty

 

    Îl găsesc pe Mr Brasil în fața măsuței de toaletă de la mine din cameră. Are pupitrul plin de clondire, cutii și cutiuțe cu tot felul de pomezi, altele decât ale mele, plus ale mele. Îl întreb:
- Ce faci aici?
El:- Încerc să ascund cât mai bine că sunt broasca râioasă a acestei case.
eu:- Nu ești. Ești un domn bine, charmant și elegant. Știi că fiecare dintre noi îți suntem fani.
El:- Nu-i adevărat. Oglinda nu minte. Mă așez pe un scăunel lângă el. Ne uităm amândoi la imaginea din oglindă. Deodată se ridică și iese. Mă uit în oglindă și mă gândesc la el. Intră Dorel:

- Ce-i cu Mr Brasil? De ce plânge?
eu: - Nu știu exact. Poate din cauză că nu-ți mai place de el.
Dorel:- Mie? Cine ți-a spus așa o prostie?
eu:- Nimeni.
Dorel:- Atunci? Aaaa!!! Ce rimel fain! Nu mi-l dai mie?
eu:- Nu-i al meu, e al lui Mr Brasil. Cere-i-l lui.
Dorel se așează pe scaun, unde cu câteva minute în urmă stătuse Mr Brasil.
eu:- Ce urâtă și bătrână sunt eu în comparație cu tine! Are dreptate Mr Brasil, uitatul în oglindă nu e motiv de bucurie.
Dorel:- Tu parcă erai profă de filosofie. Nu știi că uitatul în oglindă este o scurtă lecție și de psihologie. Pentru că unii din marii filosofi au fost și psihologi.
eu:- La ce te referi? Că trebuie să redevin conștientă de genul meu?
Dorel:- Aiurea! Când te uiți în oglindă se întâmplă două chestii:- Iei o gură de memorie și îți dai seama că nu ești altul.
eu:- Pentru bărbați e mai folositor poate, dar pentru femei, n-aș prea crede.
Dorel:- Mai ales pentru femei e folositor. Ia zi, cu cine semeni acum mai mult, cu mine sau cu Mr Brasil?
eu:- Nu-mi dau seama.
Dorel:- Ești șmecheră, nu? Nu vrei să mă supăr, nu vrei să dau fuga în magazie după topor și fierăstrău și să mai încropesc un scăunel.
eu:- De ce?
Dorel:- Ca să mă așez lângă Mr Brasil și să dau și eu apă la șoareci.
eu:- Nu vreau asta.
Dorel:- Ba vrei, dar nu ești conștientă. Îți spun eu cu cine semeni mai mult:- cu Mr Brasil.
Mă uit în oglindă din nou:  sunt, ca de obicei, obosită și îmbătrânită. Lângă mine, Dorel, fermecător.
- Are dreptate Mr Brasil, oglinda nu minte. Mă ridic să ies. Dorel mă trage de mânecă:- Vrei să vorbești tu cu Mr Brasil să îmi lase mie rimelul roz cu dungulițe azurii?
eu:- Bine.
Dorel:- Vrei acum?
eu:- Nu chiar, mai întâi trec pe la magazie să caut toporul, fierăstrăul și niște șuruburi cu piulițe, poate încropesc eu al doilea scăunel.