Două călătorii

 Mr Brasil: - Mai poți să te urci in copaci? 

eu:- Eu știu? E ceva timp de când nu m- am mai suit...

Mr Brasil:- Vrei să vin cu scara?
eu:- Nu. Încerc. Dar de ce? Nu mai sunt fructe.
Mr Brasil:- Hai! Urcă- te repede! Vine Dorel!
Ochesc o creangă răzleață crescută lateral din trunchi, suficient de groasă și încep să mă care. Ajung în răscrucea crengilor principale.
Mr Brasil:- Când e în dreptul copacului, incepi să scuturi frunzele.
Mă conformez. Cad, vorba lui Eminescu, tot felul de frunze și mai mari și mai mici. Înaintez spre vârf, unde spre ramuri mai pline. Cei doi vorbesc sub copac, eu ii dau înainte cu scuturatul frunzelor pentru atmosfera de basm.
Dorel intră în casă.
Mr Brasil:- Acum poți să cobori. Vrei să aduc scara?
eu;- Nu, mă descurc.
Mă dau jos cu grijă sa nu mă julesc, reușesc cu numai două zgârieturi superficiale.
In pragul ușii mă izbesc de Dorel, care târâie unul după altul două trolege pline.
eu:- Unde te duci?
Dorel:- America! Las Vegas!
eu:- Cum? De ce? De ce așa departe?
Cât stai?
Dorel:- Vreo două săptămâni sau două luni. Nu știu exact, voi vedea cum mă simt.
eu:- De ce pleci?
Dorel:- Mă mărit! Îmi arată un inel pe inelar și  diamantul  în culorile curcubeului în timp ce își rotește mâna peste frunzele căzute și apusul fulminant.
eu:- Mr Brasil știe?
Dorel:- Tu ce crezi? Cine mi- a dat bani de avion? Cine mi- a cumpărat smokingul de ginerică? Hai că mă așteaptă taxiul și pierd și avionul.
Rămân blocată pe alee. Când se trântește poarta, mă dezmeticesc. Alerg după el, tardiv, taxiul plecase. Îi zic mai mult pentru mine:- Casă de piatră! Să fii fericit!
Mă întorc în casă.  Încui ușa și mă gândesc câteva secunde pe întuneric: - Vai de mine? Ce fac? Trebuie să intru pe pilot automat! Cum să fac? Așa! Albastru! Albastrul vindecă  suferința din dragoste. Oare are Dorel ceva albastru? Aprind lumina și văd ușa camerei lui Dorel deschisă. Mă îndrept acolo. Înăuntru, Mr Brasil un fața șifonierului lui Dorel . Ușile toate deschise.
eu:- Știai? Da. Știai, mi- a spus că i- ai dat bani de avion. E scump până in America. Ce faci aici? Cu cine se însoară?
Mr Brasil:- Cu unul, un american, îl cheamă Tobias.
eu:- Ăsta nu e nume evreiesc? De fapt, ce mai contează! America e plină de evrei.
Mr Brasil:- E nume evreiesc, dar băiatul e creștin. Nu mai fii și tu așa xenofobă.
eu:- Nu sunt. Îmi place Tobias, e unul din personajele mele preferate din Biblie.
Mr Brasil:-  Vrei ceva de aici?
eu:- Mă gândeam să caut o bluză albastră pentru tine.
Mr Brasil:- Ce crezi că sunt nebun? Vrei să îi iau tot șifonierul la purtat? Am să o fac, poate am să o fac, dar nu începând de azi. Cât îți ia să îți faci bagajul?
eu:- Plecam și noi pe urmele lui?
Mr Brasil:-  Ce, am înnebunit? Cu tine? Nu! Mergem la munte. Mi- am luat concediu două săptămâni. Suni și tu mâine și zici că ești bolnavă, îți fac eu rost de concediu medical. Mergem la munte și ne simțim bine. Mă duc să fac o cafea. Ia-ți exclusiv haine groase, e zăpadă deja.
Mă duc în camera mea. Stau un minut pe pat cu ochii în gol. Mă gândesc numai la Dorel. Oare acea urcare în copac ne va schimba tuturor destinele, nu doar lui?
Deschid geamantanul și încep să îmi fac bagajul. Mr Brasil e deja în curte.
eu:- Cu ce mergem?
Mr Brasil:- Aș fi vrut cu trenul, dar mergem cu mașina. Dacă ne înzăpezit, cerem ajutor.
Plecăm. Mr Brasil pune muzică de jazz. Tac. Nu știu dacă e potrivit să vorbesc. Poate și el are nevoie de minutul acela de reculegere.
Mr Brasil:- Știi cât îi dau acestei nunți?
eu:- Un multiplu de doi. 2 la a treia?
Mr Brasil:- Nu. Doi la unu. În două săptămâni stăm toți trei iar la ziarul de dimineață în bucătărie, și Dorel pe scaunel trăgând din trabucuri puturoase și împuinându- ne capul cu  peisaje.
eu:- Îmi place de tine, ești optimist!.
Mr Brasil:- Ăsta e pesimism, nu optimism. Optimism era dacă eu mă însuram mâine cu el.
eu, in șoaptă, :- Da....
Mr Brasil:- Când ai făcut ultima oară sex?
eu, luată pe sus de întrebare:- Nu îți zic!
Mr Brasil:- Zi! Oricum știu, dar vreau să aud din gura ta.
eu:-  De când azi ziua și anul au ajuns egale.
Mr Brasil:- Ce nebunie!
eu:- Intervalul?
El:- Nu. Egalitatea asta genială.
eu:- De ce mă întrebi?
Mr Brasil:- Doar nu de control. Mă descurc mai bine decât tine la matematică, mai bine decât tine la orice limbă străină, mai bine decât tine la dans  Așa e?
eu, sinceră:- Așa e.
Ajungem cu puțin înainte de miezul nopții. Facem foc în toate cele 3 sobe ale cabanei și stăm două ore povestind cum a apărut Dorel în viețile noastre și ce nebună a fost ziua aia. Mr Brasil se întoarce brusc cu spatele la mine câteva secunde și plânge cu hohote. Nu știu ce să fac. Mă ridic și ies încet din cameră. Bântui prin bucătărie o vreme, apoi mă înfășor într- o pătură și adorm pe canapea.  Până la urmă eu sunt bărbatul care își înșeală natura, nu el.
Afară ninge cu fulgi mărunți și sticloși.

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 22

      Acest capitol continuă ceea ce s a întâmplat în capitolul anterior este tot despreeksei Aleksandrovici care este vizitat de contesa Lidia Ivanovna și care încearcă să l consoleze cu multe propoziții din, presupun, protestantism Tolstoi nu folosește acest cuvânt protestantism, ci spune despre noua doctrină care circula în Moscova și avea  adrepți și face comparație între sentimentele lui Aleksei de creștin ortodox și noile sentimente ale lui Aleksei de creștin după noua doctrină. Lidia Ivanova îi promite lui Alexei că se va ocupa de ceea ce nu reușește să rezolve el, îl sfătuiește să caute iubirea lui Hristos și să trăiască religia creștină așa ca o experiență în care tot ceea ce săvârșește omul este de fapt dovada prezenței lui Dumnezeu în el și îi lasă să se confeseze. Aleksei începe să i spună că se descurcă greu cu gospodăria, cu facturile, cu toate chestiile pe care probabil că o parte din ele le preluase de la  Anna Karenina,  nu mai zice de factura pentru panglici și pălărie, culmea tupeului, dar cu un lacrimi în ochi povestește că s- a rușinat foarte mult de faptul că fiul său, Serioja, cu o zi înainte, la masă, fără să- i zică nimic s- a uitat într-un fel la el, cerându -i parcă să îi clarifice situația familiei. Lidia Ivanovna îi promite lui Aleksei că ea va fi cea care va prelua educația lui Serioja și se și duce la Serioja în cameră și îi spune că Anna a murit, mama lui a murit.  Foarte inteligentă decizie a Lidiei Ivanovna!  Apoi se apucă de facturi, de chestii trestii și o face în așa fel încât mai mult îl încurcă pe Aleksei Aleksandrovici. Până la urmă valetul lui Aleksei este cel care descâlcește lucrurile. Capitolul se termină cu menționarea faptului că Aleksei a devenit practicant al noii doctrine și e foarte mulțumit cu el însuși și simte o stare de bine și e împăcat cu toată lumea, nu se mai rușinează de oameni. Lidia Ivanovna de altfel îi și spusese că nu are de ce să- i fie rușine, nu el este cel care păcătuiește, el este sfânt și copilului îi repetă des că tatăl lui este un sfânt și mama lui a murit și să nu se mai gândească la ea. Conform noii doctrine, cât ești viu ești sfânt și după ce nu mai ești, nu mai ești și gata, nu are rost să se mai obosească nimeni gândindu- se la tine.

   Aaa, mai sunt și niște judecăți estetice,  Tolstoi- Aleksei știe că Lidia Ivanovna e o femeie neatractivă, iar criza mistică pe care o are în prezența lui Aleksei o face și mai neatractivă, dar creează totuși în bărbatul incornorat o stare de confort interior.

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 21

 

    Tolstoi se reîntoarce la Aleksei Aleksandrovici, așa cum Anna si Vronski se reîntorc din însorita Italie, cea udată de valuri, în Rusia cea friguroasă.

    Am văzut un film american acum câteva luni și actrița din rolul principal citea Anna Karenina și și- a convins o prietenă care, în așteptarea soțului, gospodărea și se plictisea, să citească și ea cartea. Pe la un sfert din roman, prietena a început la plângă. Dacă Tolstoi a reușit să facă pe cititorii americani să plângă la moartea lui Nikolai și la suferința din dragoste a Annei Karenina, nu știu dacă va reuși să- i facă să plângă și de suferința lui Karenin.

    Aflăm din capitol că Aleksei Aleksandrovici nu s- a căsătorit din dragoste, ci la îndemnul unei rude a Annei, care l- a constrâns într- un mod destul de dur să o ia de nevastă pe femeia cu care se afișa prin lume. L- a constrâns prin amenințarea cu prăbușirea din zborul unei cariere care abia începea și cu plecarea din oraș. Karenin nu a avut încotro, dar Anna, nu cu foarte mult mai mică decât el, fiind o femeie frumoasă și inteligentă, destul de înstărită, nu i- a creat probleme, dimpotrivă. Cariera lui a devenit fulminanată, știm că lucrează în Minister. Însă relația Annei cu Vronski a adus în viața lui un noian de emoții și chiar sentimente cu care nu era obișnuit și nu le planificase. Nu știe ce să facă, nu întelege nimic din viața lui, retrăiește în memorie toate evenimentele ultimului an, își amintește mai ales cât de mult s- a străduit să fie bun cu Anna, că a avut grijă de copilul ei și al lui Vronski cât ea era bolnavă; în sufletul lui se amestecă mânia cu disprețul, neputința, confuzia și o sumă de alte stări care vin toate să alimenteze contradicția dintre legea morală și realitatea imorală. Pune capac acestui zbucium un comisionar care îi cere bani. Anna își cumpărase niște haine înainte de a pleca în Italia și nu le plătise, ci lăsase vorbă că le va plăti Larenin. Totul până la bani! Pe Aleksei îl enervează atât de tare faptul că trebuie să întrețină o femeie care nu mai e a lui încât nu mai e în stare să ia nicio decizie. Până acum a reușit să păcălească lumea, destul de răutăcioasă, făcând corect toate acele acțiuni care țineau de relația cu diferite instituții, dar uite că nu mai poate să interacționeze normal și cu acest vânzător de țoale de firmă. Prințesa Ivanovna, prietena lui pravoslavnică vine și îl găsește prăbușit pe un scaun cu capul în mâini. Îi spune câteva fraze de îmbărbatare tipice pentru un om care nu a lipsit de la lecțiile de catehizare, dar pe Aleksei nu îl ajută. Se teme de precedent, ca orice om care stă de dimineață până seara cu legea în mână. În cele din urmă, doamna Tolstoi- Ivanovna încheie cu niște mângîieri și cu îndemnul de a avea răbdare.

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolele 18, 19, 20

 

     Încep cu două chestii care ar trebui să mă ajute să scriu despre aceste 3 capitole.  În timpul facultății am avut ca lectură obligatorie Moartea lui Ivan Ilici. Am citit- o repede, dar m- am apucat greu de ea. Înainte de facultate, citind eseuri de Eliade am găsit la un moment dat două meditații ale filosofului:.1. pentru cei neinițiați, moartea este mereu a celorlalți.
2.  Oamenilor nu le este frică de moarte, ci de morți.
În aceste 3 capitole, Tolstoi se chinuie să- l ucidă pe Nikolai. Pentru Ivan Ilici i-a trebuit o nuvelă de mai mari dimensiuni.
Capitolele sunt scrise din perspectiva lui Levin, care știm, din spovedania dinaintea nunții e cam voltairian. Cu Dumnezeu se cunoaște, dar nu prea se salută. Capitolele sunt greu de povestit pentru că în ele sunt redate mai mult emoții și sentimente, mai ales religioase, și mai puțin evenimente. Voi scrie despre evenimente:
1. În camera unde Nikolai agonizează, sub coordonarea lui Kitty se face curățenie. Participă toată lumea la ea, Levin se cam fofilează, e disperat de imaginea bolnavului, de mirosurile neplăcute, de murdărie, de suferință la care nu știe ce reacții să aibă și ce cuvinte să spună.
2. Kitty îl convinge pe Nikolai să se spovedească și împărtășească, ceea ce acesta, deși socialist convins, face, dovadă faptul că educația lui din copilărie e mai puternică decât ideologiile care umbla deja prin Europa cu coada pe sus.
3. După ce medicul anunță că în trei zile Nikolai va muri, toată lumea într-  un fel așteaptă. Însă Nikolai mai trăiește o săptămână. E o situație cumplită pentru Levin, în care iubirea frățească se amestecă demonic cu meschinăria gândurilor din fiecare oră dăruită de Dumnezeu bolnavului.
4. Către sfârșitul săptămânii, Kitty se îmbolnăvește, nu îl mai vizitează pe Nikolai, de care acesta devenise dependent. Levin este cel care stă mai mult cu el, nătâng și neputincios.
5. Nikolai  moare fericit, lucid și cu  câțiva oameni care îl iubesc aproape.
6. Medicul care îl îngrijise în ultima vreme o consultă și pe Kitty și anunță că boala ei nu este o boală, ci un prilej de bucurie, Kitty e însărcinată.
Sunt multe rânduri în care Levin meditează despre diferența dintre natura feminină și cea masculină în situații limită. E chiar și ceva amuzant, la un moment dat parcă îi ceartă pe toți filosofii și scriiitoriii pe care i- a studiat că nu l- au învățat cum să se descurce într- o situație ca asta și concluzionează că Agafia Mihailovna și Kitty  sunt infinit mai deștepte.
Îl anunță și le celălalt frate, Serghei despre suferința lui Nikolai, dar acesta nu reușește să ajungă. Știm că părinți nu au.
Sunt capitolele triste, scrise realist și paideic moralizator. Fiecare om trece la un moment dat prin experiența lui Levin și e bine că e așa, altfel am fi toți niște Serghei.

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 17

 

Vizita la Nikolai

     Remarcile pe care le face Tolstoi prin intermediul lui Levin vis-a-vis de construcția nouă și paragina veche sau construcția nouă părăginită, curățenie și murdărie sau cum ar zice Pristanda: curat murdar, sărăcie și prosperitate, sunt uimitor de actuale! Nu știu dacă e inspirat de cultura greacă, cu siguranță însă din cea latină. Există în toți oamenii, și în ruși deasemenea, un mod latinesc de a se opune ciocanului maselor care sunt distructive prin simpla existență, dar când dai nas în nas cu indivizii din ele șocul prezenței umanității, care lipsește analiștilor economici și politici-  este atât de mare, încât acest concept de massă, care a făcut istorie mai ales în socialisme, aproape că trebuie să fie gândit religios.
     Hotelul unde Levin și Kitty trebuie să se cazeze a fost nu de mult nou, dar acum e mizerabil. Mizerabil și în sensul lui Hugo și în sensul lui Marx. În el sunt cazați oameni care sunt și nobili și decăzuți. E cam greu să dai doar de nobili sau doar de decăzuți. Cum ar zice un austriac celebru, fin de siecle, sfârșitul imperiilor, sfârșitul aristocrației se anunță prin faptul că săracii nu mai înțeleg ideea de vals, nici admirativ, nici imitativ, ci doar conspirativ.
Nikolai e foarte bolnav, slăbit de suferință, are tuberculoză. Maria Nikolaevna îl îngrijește, dar boala lui a ajuns la stadiul în care un medic și medicamente ar fi mai de folos decât o femeie care îi e devotată și îl iubește.
    Levin constată cu mânie:
1. Că hotelul de curând nou a ajuns în ultimul hal de mizerie din cauza celor cazați. Nu îi convine că a venit Kitty cu el și trebuie să locuiască aici deoarece e singurul hotel din reședința de gubernie. 
2. Că deși e așa de mizerabil, totuși camere se găsesc greu, iar cele mai bune sunt ocupate de persoane cu rang nobiliar mai înalt decât al lui. Dar pentru că nu stau mult, există o rază de nădejde.
3. Maria Nikolaevna e un fel de țap ispășitor în opinia lui. Mizeria din camera lui Nikolai ar trebui rezolvată de ea, nu se gândește deloc ce presupune îngrijirea unui bărbat suferind 24 de ore și care nu se poate ridica din pat. O pune la treabă, până când se întoarce din oraș, camera să fie lună!
4. E nervos că e cu el Kitty, prințesă tânără, frumoasă, fragilă, periculos de neinițiată în suferință. I se pare că are o povară în plus.
Îl vizitează întâi el pe Nikolai, care e atât de slăbit și de bolnav încât lui Levin nu îi ese doar milă, ci și frică. Acest bărbat, fratele său, se luptă cu moartea cu niște resurse pe care numai un creștin autentic le înțelege: fără prezența lumii nevăzute, nicio secundă nu se poate trăi în această condiție.
     Spre surprinderea lui, Kitty este foarte normală în această situație. Își face simțită prezența în locuința lui Nikolai  și a Mariei Nikolaevna ca și când ar fi camera lui Levin. Strălucește și bucură privirea necăjiților. Se raportează la ei ca la niște rude, nu îi e rușine de ei, nu se fofilează. Știm că i- a cunoscut pe vremea când a fost în stațiunea din străinătate pentru a se vindeca de iubirea pentru Vronski, pe vremea când Nikolai, deși sărac, era mai puțin bolnav și se vedea că acești doi nefericiți de azi s- au iubit sincer și profund.
    Capitolul se termină cu tendința că și în viitorul apropiat, Tolstoi va mai aduce în prim plan personajele lui.

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 16

 

Scrisori optimiste și pesimiste

     O primă victorie a lui Kitty asupra Agafiei Mihailovna, un prim război conjugal, o victorie de netăgăduit a ideii de cuplu sau mai exact al sentimentului de iubire între soți și două scrisori, una optimistă și una pesimistă.

   Cam așa ar prezenta capitolul un scriitor ca Michel Zevaco, Paul Feval, Victor Hugo sau Jules Verne. Tolstoi nu are în acest roman un scurt rezumat la începutul capitolelor în caz că ai temă pentru vacanță să faci fișe de lectură.

   Kitty și Levin au primit daruri de nuntă printre altele și un samovar cu ceșcuțe de argint. Lui Kitty îi face plăcere să le folosească și un prim musafir al ei este Agafia Mihailovna, o femeie înțeleaptă și bună care l- a slujit cu credință pe Levin de... cine știe, poate i- a fost și doică și guvernantă.... până la căsătorie. Preluând Kitty frâiele gospodăriei, Agafia Mihailovna s- a luptat o vreme cu inutilitatea existenței omului scutit de responsabilități, dar Kitty cu drăgălășenia, frumusețea și diplomația ei în relațiile interfeminine a învins. Agafia o iubește pe Kitty ca o mamă, bunică, mătușă, mamă.
   Levin a primit o scrisoare de la iubita fratelui său, Nikolai Dimitrievici, Maria Nikolaevna, o scrisoare stângace, scrisă cu multe greșeli gramaticale, prin care această femeie sălbăticită prin dispreț și sărăcie îi povestește că Nikolai e foarte bolnav. A încercat să se angajeze, dar s- a certat cu patronul și a fost dat afară. De femeia pe care a cules- o dintr- un bordel s- a despărțit înainte de angajare, a alungat- o fără prea multe replici. După părăsirea slujbei, a primit- o înapoi. Amândoi trăiesc în mizerie, iar Nikolai e foarte bolnav. Levin decide să plece la Moscova la el.
     Kitty a primit o scrisoare de la Dolly în care îi povestește despre un bal al copiiilor în care fetița cea mare, Tania a purtat o rochiță de marchiză. Lui Kitty imaginea îi produce o mare voioșie. Însă când îl vede pe Levin tulburat și aude și motivul, se hotărăște ferm să îl însoțească la Moscova, la Nikolai. De aici începe cearta lor. Levin vrea să o ferească de interacțiunea cu iubita lui Nikolai, Kitty e supărată că Levin o judecă disprețuitor, ca pe o femeie care a devenit deja scai pe bărbat după numai trei luni de la nuntă, uitând disperarea lui de cu tot atâta timp înainte, dorul și pasiunea care îl măcina în absența ei. Amândoi sunt insistenți, Levin să meargă singur, Kitty să îl însoțească. Prima cedează Agafia Mihailovna, care pleacă din cameră, a doua Kitty,  care începe să plângă în hohote și nu se oprește decât după ce Tolstoi descrie scena împăcării cu o gingășie și într- un hal de duioșie la care nu numai personajele nu rezistă, dar nici milioanele de actori, regizori și simpli cititori/ spectatori de peste decenii... Și secole. Consolarea parașutei lui Nikolai căreia îi va muri iubitul e o nimica toată pe lângă consolarea lui Kitty. Capitolul se încheie când tâmpitul de Levin dă iar peste neuronul care îi zbârnâie în memorie că  Maria Nikolaevna nu e altceva decât  o târfă

Cum se face o cercetare sociologică - povestire în 4 părți

Partea întâi, ipoteza de cercetare 

Intră Mr Brasil în sufragerie. 

Aș vrea să precizez că sufrageria, spre deosebire de cea din romanele Agathei Christie, este și bibliotecă. La Agatha Christie, biblioteca este locul crimei, atrage obsedații. Sunt de acord cu ideea că orice bibliotecă atrage obsedații, dar pentru literatură, nu pentru cuțite, pistoale, puști de vânătoare, prafuri și clondire înșelătoare. De aceea Agatha Christie este o autoare faină, pentru că a mers mult mai departe cu imaginația decât un simplu cititor. 

Eu și Dorel stăteam în două din cele trei fotolii (ca să nu se creadă că stăteam în unul) și citeam amândoi același roman. Întâi am cronometrat viteza, aici eu stăteam mai bine ca el, apoi am stabilit că el ține mai bine minte ce era scris pe pagina anterioară decât mine, deci, stă mai bine cu memoria imediată. Pe urmă am hotărât să ne întipărim corect în cap numele personajelor. Amândoi eram cam vraiște aici, mai ales că vreo 3 dintre ele aveau prenume la fel. Până la urmă ne- am descâlcit, unul era bărbat și două erau femei, dar de naționalități și vârste diferite. 

Mr Brasil: - Vă mai etichetați dizabilitățile mult? Am de făcut o cercetare sociologică.

Dorel: - Daa! Mi- a plăcut Sociologia în liceu, deși mai mult mi- a plăcut Religia.

eu: - Hai că ne băgăm. Eu și așa nu prea le am cu cercetările sociologice, mai învăț câte ceva.

Mr Brasil: - Ei nu le ai, le ai fix cât trebuie. 

Dorel:- Acum începem?

Mr Brasil: - Da. Luați câte un teanc de foi și răspundeți la următoarele întrebări. Nu stau cu voi, am de pus leuștean la saramură, de scos varza veche din butoaie și de pus varză nouă, de preparat niște găluște cu prune și de răsfoit revista Oferta de Crăciun. Și de scris mesaje, azi e Sfântul Dumitru. Până când termin, studiați și răspundeți. 

Dorel:- Hai, zi!

Mr Brasil: - Și când terminați, în caz că terminați înaintea mea, veniți și mă ajutati! 

eu: - Bine, dar dacă vrei, te ajutăm acum și facem cercetarea după ce ne liniștim toți trei.

Mr Brasil: - Mă lași cu liniștirea!! E cercetare sociologică, nu psihologică. De când sunt mulțimile de tineri liniștite? Nu știi serialul: Tânăr și neliniștit? Ai un tânăr în preajmă, ai două opțiuni: ori rămâi cu mințile- n cap și total liniștit, ori îți zboară toate pe toate ferestrele și devii tânăr și neliniștit.

Dorel: - Toate înseamnă …? 

eu: - Toate înseamnă așa: gânduri, concepte, noțiuni, idei meschine, brașoave despre democrație și toleranță, cursuri despre feminism, antropologie în biologie, ultimele reviste de psihologie, un roman laureat cu Nobel, început de șase ori… 

Dorel: - Aaa, credeam că te referi la țoale, perne, pături, șosete, pantofi, prosoapele de baie, eșarfe, inele, curele, cercei…

eu: - Teste, simulări, planificări, dosare, ecusoane, cravate de pionier….

Mr Brasil: - Timpu! Timpul zboară cel mai iute pe fereastră. Hai! Treceți la treabă și lăsați- vă de înșirat prostii!

eu și Dorel, spășiți: - Da.

Mr Brasil:- Cercetarea are trei întrebări fundamentale și 5 întrebări derivate. 

Unu: Ce specii de viețuitoare din arealul unui liceu sunt pe cale de dispariție? Aici faceți un tabel cu 12 linii de la 1-12 și scrieți anii. 

eu: - Ce ani?

Mr Brasil: - Cum ce ani? Când ai fost clasa întâi? 

eu: - În 1978.

Mr Brasil:  Acolo unde scrie număr curent 1 scrii: 1978, unde scrie număr curent doi scrii 1979, 1980-3 etc. până la 12

Dorel: - Și eu? 

Mr Brasil : - Tu scrii invers: 2026- 1, 2025- 2, 2024- 3 etc, până la 12. Vedeți că trec la întrebarea doi:

Ce specii de animale în pericol de dispariție se pot aciua în arealul unui liceu?

eu: -Te referi la un liceu în construcție?

Mr Brasil: -În construcție, în deconstrucție, cine mai știe! De exemplu, când Aristotel lucra la Metafizica, crezi că mai era cineva interesat de Academie? Nu! Toți vroiau la Lyceum.

Dorel: - Aici ce facem? Tot tabel? 

Mr Brasil: - Nu! Aici lucrați pe nivele: nivelul 1, mansarda. Scrieți ce specii de animale pot dăuna dacă se urcă la mansardă. Pe urmă, holurile, apoi laboratoarele, clasele și acareturile la sfârșit.

eu: -Și beciul? 

Mr Brasil: N- ai ce căuta în beci! De beciuri se ocupă Jung și eventual… Ion Creangă, că nu- mi mai amintesc cum îl cheamă pe prietenul lui George.

Dorele: -Care George? Michael ? 

Mr Brasil: -Nu, Dumezil. 

Dorel: - Aaa, păi Eliade?

eu: - Eliade e cu mansardele, nu cu beciurile. Și după ce enumerăm speciile care se pot refugia, ce mai trebuie să facem?

Mr Brasil: - Să le încadrați în genuri: de exemplu: șoarece. Nu scrii ca tot păgânul: rozatoare de talie mică, scrii direct genul: de bibliotecă.

Dorel, mie: - Adică vrea să spună că șoarecele este dăunător dacă s- ar refugia în bibliotecă, dar dacă este într- o clasă, laborator sau pe hol este o simplă rozătoare, așa- l știe toată lumea, nu trebuie făcută o cercetare specială pe tema încadrării într- un gen.

Mr Brasil: - Ești cel mai isteț și frumos și cuminte băiat!

eu, cam invidioasă pe tandrețea lui Mr Brasil: - Daaa, vezi să nu fie cuminte!

Dorel: - Adică nu m- am purtat politicos cu tine?

eu: - Ba da, dar ești enervant când se dă Mr Brasil la tine.

Dorel: - Păi atunci nu eu sunt non- cuminte, ci el!

eu:-  Mr Brasil este perfect, așa că tu ești, nu el!

Mr BrasiL: - Ați terminat ? A treia întrebare este: Cum scăpăm de speciile dăunătoare?

Dorel: - Eu sunt pentru soluția lui Heraclit: Dăm foc la iarba uscată.

eu: - Vezi că soluția era a lui Thales. Sau a lui Democrit și Leucipp…

Mr Brasil: - Ha! Ha! De unde luăm iarbă uscată? 

eu: -  Păi din curtea liceului.

Dorel: - Nu are sens, dăunătorii care nu au apucat să se refugieze în Liceu, abia atunci vor veni cu nemiluita. Liceul va avea și mai mulți, mai multe specii pe cale de dispariție și e posibil să nu fi apucat să îi trecem în tabel. În loc să ajutăm să își termine Mr Brasil propria cercetare, ajungem noi să mergem din cercetare în cercetare.

eu: - Atunci nu ne mai rămân decât două soluții: iarba uscată de pe holuri și iarba uscată din băi.

Mr Brasil: - Perfect! Alte idei?

eu: - Punem afișe în zonele unde distrugătorii sunt, mă refer la criteriul inteligenței lui Bergson, ca specii de tip faber, mai apropiate de om, de exemplu vulpile, maimuțele și elefanții. Se uită pe afiș și văd că arealul lor este unul complet diferit și pleacă fiecare unde se va simți mult mai bine. Le punem undeva unde să le poată vedea: în pod, la mansardă, adică, în dreptul ferestrelor, pe pomi, pe garduri, pe ziduri chiar. Decât cu zidurile mâncate de dăunători, mai bine un grafitti sănătos. În plus, vulpile, maimuțele și elefanții recunosc uneltele fabricate de om și le și pot folosi în mod civilizat.

Dorel: - Hai, măi! Chiar așa! Ce crezi că întelege o vulpe din mesajul de pe un desktop: Vedeți că trebuie să intrați pe browserul Mozzila, nu pe Opera! ? Că mai există și alte vulpi pe lume? Că nu e singură? Că se poate imperechea la o adică cu un vulpoi virtual? Ca Opera nu e pentru animalele de talie mică?

eu: - Am citit pe google, cică și aimalele pot înțelege limbajul oamenilor.

Dorel: - Te- ai dilit? Ia să nu mai citești ce scriu ăștia pe google! E vorba de limbajul oral, nu de cel scris. Până ai să ajungi tu să inserezi un clip audio într- o coală A4 e cale lungă! Nu merge, asta cu afișele nu merge! Mai am o idee! Putem scăpa de dăunători nu doar prin foc, ci și prin apă. 

Așteptăm să vină primăvara, se dezgheață acoperișul, începe apa să curgă prin burlan și noi punem niște globuri de Crăciun care au fost abandonate de elevi prin clase când a început Săptămâna Verde și- i lăsăm să cadă unul câte unul prin burlane. Dăunătorii se sperie, ori mor pe loc, ori fug spre zone unde este mai multă liniște. 

eu: - Cam nepractică soluția.

Mr Brasil: - Și cam neteoretică. Nu am timp acum să- ți explic chestii de termodinamică și mecanică clasică, sau de geometrie neeuclidiană, însă de Arhimede ai auzit. Orice corp scufundat într- un lichid devine mai ușor și mai puțin zgomtos. Deci, eu vă  las, vă mai gândiți, unde nu știți căutați pe net și când obosiți, treceți la scos sâmburii din prune, să mâncăm și noi diseară ceva bun. 

noi doi: Bineee. 

Dorel, mie: - Hai! Eu am ECDL la XLS, eu mă ocup de tabel!

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 15

Tolstoi, un scriitor romantic și un economist modern
   Încep cu aceeași întrebare retorică, dar adaptată pentru bacul la literatură: Cât Eminescu este în Tolstoi și cât Tolstoi este în Eminescu? Sau cât Maiorescu?

  Capitolul descrie câteva ore dintr- o după amiază în sufrageria lui Levin. Kitty stă pe o canapea de piele, acceași veche canapea (voi scrie altădată despre statul pe o veche canapea de piele) și brodează o imagine englezească. Nu știu exact ce înseamnă, mă gândesc că e o imagine cu culori calde, ca o acuarelă, cu copii cu bonete cu danteluță, așezați față în față și întinzându- se unul spre altul într-un sărut, înconjurați de flori, un cățel, o pisicuță, poate și vrăbiuțe... cum mi-a arătat odată Raluca.
Levin scrie la birou, lucrează la tratatul lui despre modernizarea agriculturii în Rusia.
Încep cu Levin. Așa face de fapt și Tolstoi. Știm din capitolele mai îndepărtate că Levin, care este un moșier înstărit, a constat cât de săraci sunt mujicii și cât de greu se lucrează în agricultură. Opiniile lui sunt următoare:
1. Agricultura ar trebui să fie domeniul principal al economiei Rusiei și nu industria sau transporturile sau domeniul financiar.
2. Oamenii ar trebui să aibă o proprietate funciară, ar trebui ca statul să împroprietărească pe toți mujicii. (Cam așa gândise și Iliescu în anii 90. Din nefericire, la noi efectul a fost subțierea industriei până la a fi vândută pe doi lei.)
2. Investițiile cu finanțare externă ar trebui direcționate înspre agricultură în mai mare măsură decât în domeniile mai sus amintite: industrie, bănci, căi ferate, care dezvoltă orașele și golesc satele de forță de muncă, usucă pământul și- l sălbăticesc, și, mai rău, creează așa numitele de Maiorescu forme fără fond cu care nici săteanul și nici orășeanul nu prea știu ce să facă.
4. Statul ar trebui să preia mai serios problema agriculturii, mai ales că Rusia are atât de multe câmpii și atât de mănoase.
O parte din aceste idei au prins contur de mult în mintea lui, a scris despre ele, verifică notițele și își dă seama că nu sunt aiureli, e și în mână are chef de scris, încropește câteva fraze coerente. De aici începe Floare albastră.
Kitty și Levin sunt fericiți unul cu altul, se iubesc și nu le vine să facă nimic altceva decât să stea unul lângă altul.  Gândurile celor doi se fugăresc și se împletesc pe tema fidelității, respectului, geloziei, bunătății fiecăruia și atracției. Kitty e fericită când Levin nu se îndepărtează de ea, Levin e fericit când Kitty alungă toți eventualii admiratori.
După conștientizarea reciprocă a existenței magiei conjugale, fiecare dintre ei își delimitează teritoriul. Kitty e judecată greșit de Levin cum că ar fi o ființă simplă, care prin căsătorie nici nu mai citește, nici nu mai cântă la pian, nici la Moscova nu prea îi mai arde să meargă, cu alte cuvinte căsnicia aceasta de 3 luni a prostit-o. Levin e judecat greșit de Kitty că este exagerat de fragil emoțional și oarecum...social, orice făptură străină de ea poate deveni amenințătoare sau, cine știe, atractivă...
În minte, fără să știe Kitty, ci doar trădătorul de Tolstoi și noi care căscăm gura la el, Levin începe să își facă un gard în jur, dar nu unul de stuf ca la Costinești, ci un gard din beton armat. Vrea să o educe pe Kitty să îi lase calitățile de savant să înflorească și să rodească chiar în căsnicie, prin acest Tratat despre agricultura modernă. Kitty nu știe ce are în cap Levin, dar își desfășoară și ea ghemul propriei vieți alături de Levin: va avea copii și îi va crește, va îngriji gospodăria, vor fi zile și nopți solicitante, iar aceste câteva ore de armonie, de comunicare afectivă aproape perfectă vor fi mai rare, mai scurte, mai zgomotoase...
  Cum ar zice Eminescu: Totuși este trist în lume...