Îngrijorări depășite

 

Dorel, mie:- Draga mea, cum stai cu îngrijorările industriale și cu îngrijorările agricole?
eu:- Mă întreb dacă depresia la cai are legătură cu iarba? Trece vara, trece iarba verde, apare fânul. În fân își fac adăpost buburuze, caii mănâncă fân cu buburuze și în loc să fie depresivi,  sunt ostensivi.
Mr Brasil:- Optimist! Ostensivi de genul:- Uite aici un om, uite aici un stăpân, uite un actual posesor de fân și un viitor posesor de iarbă?
eu:- Cam da.
Dorel:- Așa sunt caii de când e lumea. Sunt un fel de căței, da' mai mari.
Mr Brasil:- Cățeii nu mănâncă iarbă și nici nu prea au voie zahar. E ceva cu afectarea sistemul nervos.
Dorel:- Acu' zi de îngrijorările industriale!
eu:- Păi fii atent! Dacă industria a apărut în secolul 19 și acum suntem în secolul 21, nu ar trebui aniversată? De exemplu: 200 de ani de la apariția primului aparat de fotografiat sau 150 de ani de la zeppelin sau 100 de ani de la avion? Bine, cifrele sunt aproximative, vroiam să accentuez faptul că filmul Aviatorul cu Di Caprio ar merita văzut. Eventual în loc de Total Eclipse, are mai puțin pârjol interior și mai mult exterior. 
Dorel:- Așa te uiți la ăla cu Nikki Lauda. Da' vezi că ăștia de-a 12 a sparg parole.
eu:- Nu mă mai uit cu ei la niciun film. Pregătire pentru bac și Fabrica de tricotaje! Filosofie, între doi nasturi smulși.
Mr Brasil:- Smulși de la bluze sau de la pantaloni?
Dorel:- Ha! Hai! Ce bună întrebare!
eu:- Smulși de la fețele de pernă, na! De la fețele depășite moral.
Mr Brasil:- Asta e un vers dintr-o manea? Fetele moderne cu fețe fețe sau Fețe moderne cu fete de fete?
eu:- Ce plictisiți sunteți! Mă duc să mă uit la un serial!
Mr Brasil:- Nu se zice plictisiți, se zice plictisitori.
eu:- Așa se zice? Nu mi-am dat seama.
Dorel:- Da, așa se zice. Eu știu, că am mai multă normalitate decât tine. Când ești plictisit ești normal, când ești plictisitor vrei să te ia cineva aproape, să îți șoptească niște poeme de amor și, când te ia somnul, să fugă de lângă tine la Mr Brasil în dormitor. Nu e așa, Mio Cico?
Mr Brasil:- Nu! Cum se scrie corect? oscilococcinum sau oscilo-cocinum?
eu:- Ca prima.
Mr Brasil, lui Dorel:- -Hai, șterge-o la farmacie că închide. Până atunci eu fac o cafea.
Dorel:- O cafea se face în 5 minute, nu într-o oră cât e dus întors la farmacie.
Mr Brasil:- Așa crezi tu că se pune problema? 5 minute la peste 50 de ani e mai mult decât o oră la 25 de ani. Hai, hai, fugi! Am de scos femeia din halul de plictiseală în care a băgat-o agricultura și industria secolului 20.
Dorel:- Bine. Din ușă: Câte  pastile să iau?
Mr Brasil:- Câte trebuie.
Dorel:- Adică după câți bani am, nu?
Mr Brasil:- Vezi că știi? Fugi! Mie:- Hai să îmi ții de urât la cafea și să depășim împreună îngrijorările alea din economia secolului 20.
eu:- Da. Vin!

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 6

 

   În acest capitol scurt este descrisă nunta, mai exact miezul ei. Kitty și Levin s-au căsătorit, în sfârșit, conform tradiției, în biserica ortodoxă. Au primit binecuvântarea preotului să aibă o viață lungă, să fie fericiți și roditori de prunci mulți. Niciunul dintre cei doi nu prea știe exact ce înseamnă această urare, care amintește de celebre cupluri din Biblie, dar ambii sunt fermecători unul pentru altul și nespus de radioși. După ce se termină nunta, trăsura cu mirii pleacă la țară, la conacul lui Levin.

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 5

 

      Nu insist mult pe acest capitol. Știți că numele rusești sunt complicate, ca niște familii de cuvinte, cu derivatele lor, de exemplu pe Anna Karenina o cheamă și Anna Arkadievna și Anna Oblonski. La nuntă sunt toți moscoviții nobili și înstăriți. Unii mai apropiați de miri, cum ar fi surorile lui Kitty, alții mai îndepărtați, cum ar fi oameni care nu îi cunosc pe miri și îi judecă numai după comportamentul din acest moment al ceremoniei sau după aparențele chipului, tenului, hainelor. Trei chestii mă îngrijorează:
1. De ce la nuntă nu a fost invitată Varenka, prietena de la sanatoriu a lui Kitty, cea care a sfătuit-o să se mărite.
2. De ce Levin nu a făcut un efort emoțional și nu i-a invitat și pe Nikolai și pe Cibisova, cu siguranță gâsea și Nikolai un papion alb și un frac nou să nu își facă fratele de râs, iar Cibisova apărea și ea la brațul lui într-o rochie frumoasă de dantelă sau catifea, cu mănuși lungi și părul coafat după ultima modă.
3. Multe alte doamne din biserică își amintesc propriile nunți, iar Dolly care plânge, își amintește dragostea ei pentru infidelul de Stiva și mai ales nunta Annei Karenina, care, emoționată, il astepta pe Aleksei Aleksandrovici cu flori de portocal în păr. Și uite că acum divorțează...
În rest, deși e liturghie și e o ceremonie referitoare la destinele altora, mai mulți din biserică se cuplează în vederea propriei nunti, alții pun căpăstru și  înfrânează căluțul pasiunilor fie în amintirea unei iubiri care a fost și e în ceruri, fie pentru că au convingeri ale solitudinii. Se mai discută despre faptul că lui Kitty i-a alunecat cununa împărătească pe-o parte din cauza cocului, despre averea uriașă a lui Levin, despre faptul că mirii nu vor pleca în străinătate, ci la Vila de la țară a lui Levin. În sfârșit, capitolul surprinde atmosfera de rumoare, de importanță socială a nunții. Adică, e  ceea ce sociologii etichetează cam așa: Biserica este un grup social,  moscovit, romantic și clasic totodată și de secol 19, în acest spațiu literar din categoria romanului fluviu. Și în secolul 21 e la fel, de unde caracterul ei anistoric.

Sau cum ar zice Immanuel Kant, moda se schimbă, bârfele rămân aceleași. 

Aaa, e și o superstiție pe care am aflat-o de la Tolstoi: cică abia după ce ești cavaler de onoare la 10 nunți începi să riști neînsurătoarea. :)

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 3

 

Intrarea în biserică

     Capitolul este oarecum amuzant dacă îl citești după ce ai văzut un film cu Stan și Bran sau cu Chaplin. Dacă nu, este interesant pentru cine s-a căsătorit cel puțin o dată în viață. Este amuzant pentru că în el apare o scenă comică, Tolstoi ne spune că dintre cele 3 ceremonii fundamentale ale vieții unui om, botezul și cununia pot fi ușor confundate în sensul  regresului spre un stadiu al inocenței, când bărbații erau copii și alergau de colo colo prin casă numai în bluziță și chiloței, iar fetițele se îmbrăcau în prințese și încercau să stea nemișcate ca niște păpuși.
    Levin e înnebunit din cauză că hainele lui de nuntă au plecat fără el, al doilea rând de haine de nuntă sunt incomplete (fără pantaloni și frac) și sunt deja șifonate de la atâta învârteală în jurul sinelui propriu, iar al treilea rând salvator de haine este imposibil de procurat fiindcă toate magazinele sunt închise duminica în Moscova secolului 19.
Până la urmă, servitorul vine cu hainele potrivite și Levin pleacă spre casa lui Kitty.
Kitty, îmbrăcată deja, stă nemișcată pe un scaun și îl așteaptă. Îl așteaptă ceva timp.
În biserică e full de nuntași. Același preot care îl spovedise pe Levin, când erau numai două babe și diaconul de față, slujește acum la altar pentru nuntă. Nuntașii sunt emoționați și emoția lor crește pe măsură ce timpul trece. Mirii vor întârzia, e clar, nu știu cât, cam o oră, poate mai mult, două. În orice caz, lumea stă cuminte și așteaptă.
Ceremonia începe și la un moment dat se petrece o scenă amuzantă cu verighetele cei doi miri fac schimb de inele, sunt mai multe etape pe tema asta. Oricine s-ar fi zăpăcit, nu doar ei doi. Îi ajută Stiva și ies din încurcătură. Emoție maximă și niciun fotograf, niciun tip care să filmeze cuplul, să înregistreze minut cu minut fiecare slow motion  în care cerul coboară pe pământ și pământul urcă spre cer. E ca o călătorie în timp, nu știu câți ar supraviețui fără wiifi. Dacă ar fi azi nunta, tot ce face preotul cu  cei doi, s-ar vedea pe un ecran mare pus în mijlocul  bisericii, cum am văzut eu la Notre-Dame.
Scriu despre nuntă și data viitoare, nu e terminată aici

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 2

 

Pregătiri de nuntă

 
  Este vorba despre nunta lui Levin cu Kitty, nu a Annei cu Vronski. Serghei Ivanovici, Katavasov și Cirikov sunt prietenii lui Levin. Primul e fratele lui, al doilea un profesor și al treilea, tovarășul de vânătoare al lui Levin. Conform tradiției, mirele nu trebuie să plece din aceeași casă cu mireasa, cei doi trebuie să vină din locuințe diferite. Levin petrece noaptea la hotel, dimineața la fel și la prânz se distrează cu cei trei de mai sus. Se întâlnește cu Stiva și Dolly,  Stiva îi dă să pupe o icoană a Maicii Domnului, să facă o închinăciune și gata, a primit binecuvântarea pentru căsătorie. Nunta este spre seară, după 6.30.
   Acest ultim prânz de burlac al lui Levin este foarte diferit de petrecerile burlacilor din filmele americane. Nicio  femeie ușoară nu iese dintr-un tort de bezea și frișcă, niciun dans la bară al unor fete veșnic tinere nu il face pe bărbat să le strecoare jumătate din avere în bikini, niciun bal mascat, unde femeile se deghizează în bărbați și viceversa, iar dimineața mirele nu mai vrea să fie căsătorit la Moscova, ci în Las Vegas.
Nu, petrecerea burlacilor lui Levin este o discuție presărată un pic cu alcool despre nebunia căsătoriei și despre cele două ursoaice încă vii care ar trebui vânate, poate vine iarna polara și soții nu au ce pune pe ei după noaptea nunții. Dialogurile sunt amuzante, foarte cuminți, politicoase și copilărești. Levin este fericit și se vede acest lucru. Cei trei convivi empatizează cu el, sunt veseli și îl fac să se simtă bine. Însă după plecarea lui, probabil tot geniul rău sare din Meditațiile lui Descartes și Levin începe să se îndoiască de iubirea lui Kitty, să își amintească de Vronski și chiar să gândească meschin că poate Kitty se mărită cu el ca să nu rămână fata bătrână. Chinul lui este atât de mare încât fuge acasă la Kitty să o întrebe. O găsește împreună cu servitoarea împărțind rochiile în două categorii: cele pe care le va păstra și cele pe care le va dărui altora. După ce servitoarea iese, Levin începe să o obosească pe Kitty cu îndoielile lui, Kitty care , vorba prințesei Șcerbațki, mana ei, e și mai slabă și mai nemâncată decât înainte. Kitty începe să plânge, îi aduce argumente logice și emoționale că merită să fie iubit și prețuit de ea, Levin iese din balamucul primelor 4 Meditații și capitolul se termină cu bine. Toți cei implicați în pregătirile de nuntă se armonizează între ei, gata de o ceremonie frumoasă urmată de o petrecere și mai frumoasă pentru că acești doi oamenii care se căsătoresc chiar se iubesc

Anarhie

 

Dorel:- Vreau un an de anarhie!
eu:- Nu ești așa în fiecare an?
Mr Brasil:- Abia ai venit de la munte, unde l-ai răsplătit pe Petronel că a luat bacul, a devenit major și este student unde și-a dorit? Au? Nu-i așa, ia spune, anarhistul lui tata?
Dorel:- Am zis un an, nu o lună.
Mr Brasil:- Ai potrivit ceasurile din casă? Ai pus la toate baterii? Ai tras pendula să nu mai cânte cocoșul din 45 în 45 de minute?
Dorel:- Nu. Ce, e treaba mea?
Mr Brasil:- Da a cui crezi că este? A mea? A ei? Știi cât e ora?
Dorel:- Vă uitați și voi pe telefon, cum face toată planeta.
Mr Brasil:- Hai, uită-te pe telefon și zi!
Dorel scoate telefonul:- Nu mai am baterie...
Mr Brasil:- Vezi? Tehnologia nu merge doar înainte, ci și înapoi. Hai, mai mare anarhie decât este cea a ceasurilor din casa asta nu îți pot oferi. Vrei să fie ora 4 dimineața, mergi în camera ei, vrei să fie 6 după amiază, stai cu mine la o cioacă, vrei ora 12 de două ori pe zi, stai și tu oleacă în curte, asculți graurii, acuși pleacă în țările calde, vrei ora 3, treci prin baie, faci un duș, îți mai smulgi o sprânceană, dai cu mopul pe unde ai lăsat apă după ce te- ai epilat, vrei ora 7 jumate, mergi în bucătărie, pui apă în filtru pentru cafea, prăjești niște ouă, vrei să fii liber de orice univers temporal, te duci în debara și exersezi întoarcerea pe dreapta. Mai mult de atât îți folosești imaginația, sau tehnologia aia careia îi pică bateria fix când îți pune omul o întrebare de pe vremea lui Platon și Aristotel.
eu:- Poate oleacă de mai încoace...
Mr Brasil:- Lasă- mă cu vrăjeala! Ceasurile sunt de când lumea. Iar întrebările de tipul:- Cât e ceasul și mai vechi.
Dorel:- Mă duc să fac un duș. Am o întâlnire după amiază.
eu:- Ce, e deja 3?!
Dorel:- Nu, dar până termini tu prânzul să mâncăm și intri în baie, se face 3.
eu:-De ce ai spus că dușurile se fac la 3?
Mr Brasil:- Numai nebunii și ăștia care sunt plecați la mare fac dușuri la 3.
eu:- Daaaa! Sunt de acord! Deși eu rezist pe plajă și în plină amiază. Trag un pui de somn în intervalul 2-4.
Mr Brasil:- Corectează-te, te rog. Trăgeai! Când aveai 16, 18, 22, 25, 29 de ani. După 30 de ani femeia nu mai este lăsată de capul ei la plajă în intervalul 2-4. Trei mari scriitori ai lumii au sesizat: Balzac, Flaubert și Tolstoi. După 30 de ani, lângă femeia singură în fața mării apar soții, cu sau fără soții, apar copiii, ai tăi sau de aiurea, apar adolescenții cu sau fără slipi, apar studenții care s-au rătăcit în drum spre Vamă sau Costinești și tu ești singurul vorbitor de engleză, apar bătrânii care au fost uitați de familie sub un copac și nu au la ei nici poșeta cu pensia, nici telefonul mobil ca să sune după ajutor. Numărul maxim de minute pe care îl mai poți dormi după 30 de ani este de 10 minute.
eu:- E ca în învățământ. Atât e pauza. Până ajungi în cancelarie să ocupi un loc și să pui capul pe masă sau să bei o cafea, mai trec vreo 2.
Dorel:- Și până ajungi înapoi la școală sau clasă, mai trec 3.
eu:- Da, mai rămân 5 minute de somn buștean. Nu ai timp să ajungi în REM și să mai culegi de acolo un farmacon să îți vindeci făptura.
Mr Brasil:- Parcă ziceai că la tine la școală pauza e de 5 minute.
eu:- Așa a fost în Covid și anul trecut, dar din motive legate de navetă. Poate anul acesta va fi mai bine.
Dorel:- Pot să îți dai un sfat? Nu mai cârcoti deciziile pe care le iau țăranii navetiști. Veșnicia s-a născut la sat, nu la oraș.
eu:- Aoleu! Am de copiat 35 de poezii de Blaga!
Mr Brasil:- Vezi că în două zile începi școala. Treci la muncă, poate Dorel își permite să trăiască în anarhie, dar tu ai de menținut democrația. Nu vrea el să schimbe bateriile, îi iau galoanele și ți le dau ție. Pui baterii peste tot în casă și gata!
Dorel:- Nu, lasă le schimb eu după ce vin din oraș.
Mr Brasil:- Nu! Le schimba ea! Tu te ocupi de pendulă. Ori dresezi cocoșul din ea să cânte Cu-cu!, ori pui telefonul în ea cu niște șlagăre italienești din anii 60. A început să îmi placă orchestrația.

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 1

Pregătiri de nuntă

    Capitolul cu care începe partea a 5 a este un capitol despre educație religioasă în confesiunea ortodoxă, dar este valabil și pentru cea catolică, probabil și pentru cea protestantă. Culmea, cel care îl aduce pe Levin la biserică este Stiva. Stiva este un alter-ego al lui Tolstoi, un bărbat nobil cu mulți copii, un bărbat cu multe amante, dar, spre deosebire de personajul Stiva, înzestrat de Tolstoi cu blândețe și vocea de culoarea migdalei, caracterul lui Tolstoi este mai curând ca al lui Karenin, mânios, nervos și chiar periculos pentru femei, caracter cu care Tolstoi s-a luptat toată viața să și- l... mătăsească. Stiva îi atrage atenția lui Levin că fără spovedanie și împărtășanie nu va putea obține certificatul de creștin practicant, nu doar botezat, necesar căsătoriei. Levin își amintește că vârsta la care a fost în conexiune maximă cu Dumnezeu a fost vârstă de 16-17 ani, după care a rărit-o cu biserica până la a deveni nihilist, un termen la modă pe vremea aceea, menit să descrie lipsa de interes a contemporanilor față de valorile religiei, adică ceea ce azi se cheamă secularizare. Levin este, deși stă la țară, un tânăr al timpului său, preocupat de tot felul de teorii și inepții. Este cam speriat de spovedanie, dar Stiva îi spune că preotul este un bătrânel de treabă, care nu- l va măcelari și că nu prea are încotro. Ține post câteva zile 2 sau 4, se duce pe nemâncate la biserică și în afară de vreo două babe și diacon în biserică nu e nimeni. Întâi diaconul, un tinerel, îi citește rugăciunile anterioare spovedaniei, Levin nici nu prea înțelege cuvintele, e și cam orb, nu doar surd, nu vede că există și preotul care se uită la el, se gândește numai la Kitty, la mâinile ei, mai cască gura la închinăciunile diaconului, își amintește cum s-a îndrăgostit de Kitty, mai vede că diaconul are ceva antrenament la sală, fiindcă pe sub haină i se vede un spate armonios fizic, sau poate niște aripi, în sfârșit, după ce își plătește suma adiacentă acestui serviciu, merge să se spovedească. Aici, e ceva interesant. În loc să aibă loc o înșiruire a păcatelor necunoscute cititorilor ale lui Levin, are loc o piesă de teatru cu numele Meditationes de prima philosophia a lui Descartes, cu tot cu scrisoarea adresată Sfintei Inchiziții pentru a scăpa de cenzură, de punerea la index a lui Galilei și de arderea pe rug a lui Giordano Bruno. Levin, la toate întrebările părintelui legate de existența lui Dumnezeu, a Creației, a Lumii de dincolo, a lui însuși, răspunde cu Dubito! Dubito!
Părintele la un moment dat îl ia în balon: Dubito, Dubito, dar Ergo Cogito unde este? Ce ai să le răspunzi copiilor tăi când îți vor pune întrebări din astea încuietoare? Tot Dubito? Levin își zice în gând că mai e până acolo și găsește el o teorie explicativă pentru niște mucoși...
Părintele îi mai atrage o dată atenția că a pus laba pe o fată frumoasă a unui om credincios, prințul Șcerbațki, care nu trebuie disprețuit, și să aibă grijă cum își croiește haina aceasta cu care intră în familie, că dacă nu nimerește măsura potrivită și în privința omului interior, croiala lui nu va fi una fără urlete și răcnete. Bine nu îi zice așa dur, e un preot diplomatic, sfătos și foarte blând.  Ideea e că acest dialog m-a făcut să mă gândesc la geniul rău al lui Descartes care își face de cap și după 300 de ani cu aceleași argumente și uite că lumea îi pică în plasă.
Părintele îi citește și rugăciunile de după spovedanie, îi dă certificatul și îi spune să se roage, Dumnezeu bagă omului mințile în cap în toate privințele.
De la spovedanie Levin pleacă relaxat, se întâlnește cu Kitty și Stiva și își compară sufletul cu un cățeluș care a fost învățat să sară printre-un cerc și este așa de bucuros că îi vine să facă într- una giumbușlucuri spre bucuria stăpânilor. Adică mai pe limba unui post...Socrate, a devenit din sceptic, cinic.
În restul capitolului sunt dialoguri și întâmplări despre organizarea nunții, zestrea mare și zestrea mică, data nunții, sugestii despre unde pot merge mirii și evidențierea calităților de gospodină a lui Kitty, deocamdată doar intenționată. Ambii îndrăgostiți se hotărăsc să locuiască la țară, pe moșia lui Levin. Cam atât scriu, v-am plictisit destul cu filosofia.
Să fiu sinceră mă așteptam ca Levin să fie un pic mai puțin non-religios, mai puțin superficial, mai puțin derutat în privința a ceea ce i se întâmplă și i s- ar putea întâmpla. Totuși iubirea e o virtute greu de înțeles, ca și smerenia

Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 23

 

    Acesta este ultimul capitol al părții a 4 a și în el se întâmplă ceea de toți cititorii așteptau/ așteaptă de la Tolstoi  încă de acum câteva zeci de pagini. Anna și Vronski în sfârșit se reîntâlnesc. Se iubesc la nebunie și hotărăsc să plece numai ei doi în Italia pentru ca Anna să își revină complet cu sănătatea, cu sau fără divorț, cu sau fără custodia lui Serioja. Deocamdată pleacă fără acestea două dorințe de normalitate civilă.
Să povestesc cum de s- a putut întâmpla așa ceva. S-a putut întâmpla simplu, brusc și fără niciun raționament justificativ al lui Tolstoi. Vronski este vizitat la spital de soția fratelui său, Varia, care îl îngrijește, îi schimbă pansamentele și îl mai și dăscălește. Glonțul care a trecut pe lângă inimă l-a lăsat în viață, l- a făcut să fie respectuos față de Aleksei Aleksandrovici, să fie de acord cu decizia Annei de a-și păstra familia, să fie de acord cu transferul în Tașkent, să ofteze mâhnit când află că Anna nu vrea să îl primească. Dar tot acest glonț l-a făcut să își dea seama că mai are o șansă. Când Karenin îi trimite o scrisoare că poate să vină să își ia la revedere de la Anna, Vronski își pune toate aripile posibile, la picioare, mâini, după urechi, la sprâncene, pe piept, pe spate și zboară la Anna. O sărută, o îmbrățișează, plâng amândoi de fericire, o cercetează și când vede că e cam palidă, se hotărăște brusc să o scoată din atmosfera sumbră a prezenței și absenței perspectivei lui Karenin, în care stătea închisă de câteva luni, și să o ducă în Italia soarelui blând și plajelor prietenoase.