Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 2

 

Pregătiri de nuntă

 
  Este vorba despre nunta lui Levin cu Kitty, nu a Annei cu Vronski. Serghei Ivanovici, Katavasov și Cirikov sunt prietenii lui Levin. Primul e fratele lui, al doilea un profesor și al treilea, tovarășul de vânătoare al lui Levin. Conform tradiției, mirele nu trebuie să plece din aceeași casă cu mireasa, cei doi trebuie să vină din locuințe diferite. Levin petrece noaptea la hotel, dimineața la fel și la prânz se distrează cu cei trei de mai sus. Se întâlnește cu Stiva și Dolly,  Stiva îi dă să pupe o icoană a Maicii Domnului, să facă o închinăciune și gata, a primit binecuvântarea pentru căsătorie. Nunta este spre seară, după 6.30.
   Acest ultim prânz de burlac al lui Levin este foarte diferit de petrecerile burlacilor din filmele americane. Nicio  femeie ușoară nu iese dintr-un tort de bezea și frișcă, niciun dans la bară al unor fete veșnic tinere nu il face pe bărbat să le strecoare jumătate din avere în bikini, niciun bal mascat, unde femeile se deghizează în bărbați și viceversa, iar dimineața mirele nu mai vrea să fie căsătorit la Moscova, ci în Las Vegas.
Nu, petrecerea burlacilor lui Levin este o discuție presărată un pic cu alcool despre nebunia căsătoriei și despre cele două ursoaice încă vii care ar trebui vânate, poate vine iarna polara și soții nu au ce pune pe ei după noaptea nunții. Dialogurile sunt amuzante, foarte cuminți, politicoase și copilărești. Levin este fericit și se vede acest lucru. Cei trei convivi empatizează cu el, sunt veseli și îl fac să se simtă bine. Însă după plecarea lui, probabil tot geniul rău sare din Meditațiile lui Descartes și Levin începe să se îndoiască de iubirea lui Kitty, să își amintească de Vronski și chiar să gândească meschin că poate Kitty se mărită cu el ca să nu rămână fata bătrână. Chinul lui este atât de mare încât fuge acasă la Kitty să o întrebe. O găsește împreună cu servitoarea împărțind rochiile în două categorii: cele pe care le va păstra și cele pe care le va dărui altora. După ce servitoarea iese, Levin începe să o obosească pe Kitty cu îndoielile lui, Kitty care , vorba prințesei Șcerbațki, mana ei, e și mai slabă și mai nemâncată decât înainte. Kitty începe să plânge, îi aduce argumente logice și emoționale că merită să fie iubit și prețuit de ea, Levin iese din balamucul primelor 4 Meditații și capitolul se termină cu bine. Toți cei implicați în pregătirile de nuntă se armonizează între ei, gata de o ceremonie frumoasă urmată de o petrecere și mai frumoasă pentru că acești doi oamenii care se căsătoresc chiar se iubesc

Anarhie

 

Dorel:- Vreau un an de anarhie!
eu:- Nu ești așa în fiecare an?
Mr Brasil:- Abia ai venit de la munte, unde l-ai răsplătit pe Petronel că a luat bacul, a devenit major și este student unde și-a dorit? Au? Nu-i așa, ia spune, anarhistul lui tata?
Dorel:- Am zis un an, nu o lună.
Mr Brasil:- Ai potrivit ceasurile din casă? Ai pus la toate baterii? Ai tras pendula să nu mai cânte cocoșul din 45 în 45 de minute?
Dorel:- Nu. Ce, e treaba mea?
Mr Brasil:- Da a cui crezi că este? A mea? A ei? Știi cât e ora?
Dorel:- Vă uitați și voi pe telefon, cum face toată planeta.
Mr Brasil:- Hai, uită-te pe telefon și zi!
Dorel scoate telefonul:- Nu mai am baterie...
Mr Brasil:- Vezi? Tehnologia nu merge doar înainte, ci și înapoi. Hai, mai mare anarhie decât este cea a ceasurilor din casa asta nu îți pot oferi. Vrei să fie ora 4 dimineața, mergi în camera ei, vrei să fie 6 după amiază, stai cu mine la o cioacă, vrei ora 12 de două ori pe zi, stai și tu oleacă în curte, asculți graurii, acuși pleacă în țările calde, vrei ora 3, treci prin baie, faci un duș, îți mai smulgi o sprânceană, dai cu mopul pe unde ai lăsat apă după ce te- ai epilat, vrei ora 7 jumate, mergi în bucătărie, pui apă în filtru pentru cafea, prăjești niște ouă, vrei să fii liber de orice univers temporal, te duci în debara și exersezi întoarcerea pe dreapta. Mai mult de atât îți folosești imaginația, sau tehnologia aia careia îi pică bateria fix când îți pune omul o întrebare de pe vremea lui Platon și Aristotel.
eu:- Poate oleacă de mai încoace...
Mr Brasil:- Lasă- mă cu vrăjeala! Ceasurile sunt de când lumea. Iar întrebările de tipul:- Cât e ceasul și mai vechi.
Dorel:- Mă duc să fac un duș. Am o întâlnire după amiază.
eu:- Ce, e deja 3?!
Dorel:- Nu, dar până termini tu prânzul să mâncăm și intri în baie, se face 3.
eu:-De ce ai spus că dușurile se fac la 3?
Mr Brasil:- Numai nebunii și ăștia care sunt plecați la mare fac dușuri la 3.
eu:- Daaaa! Sunt de acord! Deși eu rezist pe plajă și în plină amiază. Trag un pui de somn în intervalul 2-4.
Mr Brasil:- Corectează-te, te rog. Trăgeai! Când aveai 16, 18, 22, 25, 29 de ani. După 30 de ani femeia nu mai este lăsată de capul ei la plajă în intervalul 2-4. Trei mari scriitori ai lumii au sesizat: Balzac, Flaubert și Tolstoi. După 30 de ani, lângă femeia singură în fața mării apar soții, cu sau fără soții, apar copiii, ai tăi sau de aiurea, apar adolescenții cu sau fără slipi, apar studenții care s-au rătăcit în drum spre Vamă sau Costinești și tu ești singurul vorbitor de engleză, apar bătrânii care au fost uitați de familie sub un copac și nu au la ei nici poșeta cu pensia, nici telefonul mobil ca să sune după ajutor. Numărul maxim de minute pe care îl mai poți dormi după 30 de ani este de 10 minute.
eu:- E ca în învățământ. Atât e pauza. Până ajungi în cancelarie să ocupi un loc și să pui capul pe masă sau să bei o cafea, mai trec vreo 2.
Dorel:- Și până ajungi înapoi la școală sau clasă, mai trec 3.
eu:- Da, mai rămân 5 minute de somn buștean. Nu ai timp să ajungi în REM și să mai culegi de acolo un farmacon să îți vindeci făptura.
Mr Brasil:- Parcă ziceai că la tine la școală pauza e de 5 minute.
eu:- Așa a fost în Covid și anul trecut, dar din motive legate de navetă. Poate anul acesta va fi mai bine.
Dorel:- Pot să îți dai un sfat? Nu mai cârcoti deciziile pe care le iau țăranii navetiști. Veșnicia s-a născut la sat, nu la oraș.
eu:- Aoleu! Am de copiat 35 de poezii de Blaga!
Mr Brasil:- Vezi că în două zile începi școala. Treci la muncă, poate Dorel își permite să trăiască în anarhie, dar tu ai de menținut democrația. Nu vrea el să schimbe bateriile, îi iau galoanele și ți le dau ție. Pui baterii peste tot în casă și gata!
Dorel:- Nu, lasă le schimb eu după ce vin din oraș.
Mr Brasil:- Nu! Le schimba ea! Tu te ocupi de pendulă. Ori dresezi cocoșul din ea să cânte Cu-cu!, ori pui telefonul în ea cu niște șlagăre italienești din anii 60. A început să îmi placă orchestrația.

Anna Karenina, Partea a 5 a, Capitolul 1

Pregătiri de nuntă

    Capitolul cu care începe partea a 5 a este un capitol despre educație religioasă în confesiunea ortodoxă, dar este valabil și pentru cea catolică, probabil și pentru cea protestantă. Culmea, cel care îl aduce pe Levin la biserică este Stiva. Stiva este un alter-ego al lui Tolstoi, un bărbat nobil cu mulți copii, un bărbat cu multe amante, dar, spre deosebire de personajul Stiva, înzestrat de Tolstoi cu blândețe și vocea de culoarea migdalei, caracterul lui Tolstoi este mai curând ca al lui Karenin, mânios, nervos și chiar periculos pentru femei, caracter cu care Tolstoi s-a luptat toată viața să și- l... mătăsească. Stiva îi atrage atenția lui Levin că fără spovedanie și împărtășanie nu va putea obține certificatul de creștin practicant, nu doar botezat, necesar căsătoriei. Levin își amintește că vârsta la care a fost în conexiune maximă cu Dumnezeu a fost vârstă de 16-17 ani, după care a rărit-o cu biserica până la a deveni nihilist, un termen la modă pe vremea aceea, menit să descrie lipsa de interes a contemporanilor față de valorile religiei, adică ceea ce azi se cheamă secularizare. Levin este, deși stă la țară, un tânăr al timpului său, preocupat de tot felul de teorii și inepții. Este cam speriat de spovedanie, dar Stiva îi spune că preotul este un bătrânel de treabă, care nu- l va măcelari și că nu prea are încotro. Ține post câteva zile 2 sau 4, se duce pe nemâncate la biserică și în afară de vreo două babe și diacon în biserică nu e nimeni. Întâi diaconul, un tinerel, îi citește rugăciunile anterioare spovedaniei, Levin nici nu prea înțelege cuvintele, e și cam orb, nu doar surd, nu vede că există și preotul care se uită la el, se gândește numai la Kitty, la mâinile ei, mai cască gura la închinăciunile diaconului, își amintește cum s-a îndrăgostit de Kitty, mai vede că diaconul are ceva antrenament la sală, fiindcă pe sub haină i se vede un spate armonios fizic, sau poate niște aripi, în sfârșit, după ce își plătește suma adiacentă acestui serviciu, merge să se spovedească. Aici, e ceva interesant. În loc să aibă loc o înșiruire a păcatelor necunoscute cititorilor ale lui Levin, are loc o piesă de teatru cu numele Meditationes de prima philosophia a lui Descartes, cu tot cu scrisoarea adresată Sfintei Inchiziții pentru a scăpa de cenzură, de punerea la index a lui Galilei și de arderea pe rug a lui Giordano Bruno. Levin, la toate întrebările părintelui legate de existența lui Dumnezeu, a Creației, a Lumii de dincolo, a lui însuși, răspunde cu Dubito! Dubito!
Părintele la un moment dat îl ia în balon: Dubito, Dubito, dar Ergo Cogito unde este? Ce ai să le răspunzi copiilor tăi când îți vor pune întrebări din astea încuietoare? Tot Dubito? Levin își zice în gând că mai e până acolo și găsește el o teorie explicativă pentru niște mucoși...
Părintele îi mai atrage o dată atenția că a pus laba pe o fată frumoasă a unui om credincios, prințul Șcerbațki, care nu trebuie disprețuit, și să aibă grijă cum își croiește haina aceasta cu care intră în familie, că dacă nu nimerește măsura potrivită și în privința omului interior, croiala lui nu va fi una fără urlete și răcnete. Bine nu îi zice așa dur, e un preot diplomatic, sfătos și foarte blând.  Ideea e că acest dialog m-a făcut să mă gândesc la geniul rău al lui Descartes care își face de cap și după 300 de ani cu aceleași argumente și uite că lumea îi pică în plasă.
Părintele îi citește și rugăciunile de după spovedanie, îi dă certificatul și îi spune să se roage, Dumnezeu bagă omului mințile în cap în toate privințele.
De la spovedanie Levin pleacă relaxat, se întâlnește cu Kitty și Stiva și își compară sufletul cu un cățeluș care a fost învățat să sară printre-un cerc și este așa de bucuros că îi vine să facă într- una giumbușlucuri spre bucuria stăpânilor. Adică mai pe limba unui post...Socrate, a devenit din sceptic, cinic.
În restul capitolului sunt dialoguri și întâmplări despre organizarea nunții, zestrea mare și zestrea mică, data nunții, sugestii despre unde pot merge mirii și evidențierea calităților de gospodină a lui Kitty, deocamdată doar intenționată. Ambii îndrăgostiți se hotărăsc să locuiască la țară, pe moșia lui Levin. Cam atât scriu, v-am plictisit destul cu filosofia.
Să fiu sinceră mă așteptam ca Levin să fie un pic mai puțin non-religios, mai puțin superficial, mai puțin derutat în privința a ceea ce i se întâmplă și i s- ar putea întâmpla. Totuși iubirea e o virtute greu de înțeles, ca și smerenia

Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 23

 

    Acesta este ultimul capitol al părții a 4 a și în el se întâmplă ceea de toți cititorii așteptau/ așteaptă de la Tolstoi  încă de acum câteva zeci de pagini. Anna și Vronski în sfârșit se reîntâlnesc. Se iubesc la nebunie și hotărăsc să plece numai ei doi în Italia pentru ca Anna să își revină complet cu sănătatea, cu sau fără divorț, cu sau fără custodia lui Serioja. Deocamdată pleacă fără acestea două dorințe de normalitate civilă.
Să povestesc cum de s- a putut întâmpla așa ceva. S-a putut întâmpla simplu, brusc și fără niciun raționament justificativ al lui Tolstoi. Vronski este vizitat la spital de soția fratelui său, Varia, care îl îngrijește, îi schimbă pansamentele și îl mai și dăscălește. Glonțul care a trecut pe lângă inimă l-a lăsat în viață, l- a făcut să fie respectuos față de Aleksei Aleksandrovici, să fie de acord cu decizia Annei de a-și păstra familia, să fie de acord cu transferul în Tașkent, să ofteze mâhnit când află că Anna nu vrea să îl primească. Dar tot acest glonț l-a făcut să își dea seama că mai are o șansă. Când Karenin îi trimite o scrisoare că poate să vină să își ia la revedere de la Anna, Vronski își pune toate aripile posibile, la picioare, mâini, după urechi, la sprâncene, pe piept, pe spate și zboară la Anna. O sărută, o îmbrățișează, plâng amândoi de fericire, o cercetează și când vede că e cam palidă, se hotărăște brusc să o scoată din atmosfera sumbră a prezenței și absenței perspectivei lui Karenin, în care stătea închisă de câteva luni, și să o ducă în Italia soarelui blând și plajelor prietenoase. 

Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 22

 

    Acest capitol conține o situație căreia numai Immanuel Kant i-ar da de capăt, sau cei doi bărbați din sufrageria vilei unde locuiește familia Karenin, dacă l-ar studia cu creionul în mână pe Immanuel Kant.

    Siva are o discuție cu Aleksei Aleksandrovici, soțul Annei Karenina. Ambii bărbați sunt niște egoiști înfumurați. Stiva a fost făcut șambelan al țarului Rusiei și deja gândește ca un țar. Karenin are o funcție foarte înaltă în Parlament și deja se simte președinte, în sensul că dacă ai un fotoliu prezidențial în sufragerie, ai putea la o adică să conduci și tu o țară. Deci, acești doi virtuali țar și conducător de țară stau de vorbă despre Anna. Nu vorbesc ca doi diplomați, cu mâinile la vedere pe masă, ci vorbesc ca doi negociatori care trebuie să scoată niște ostatici dintr-o situație de terorism, așa încât ostaticii să fie liberi, iar teroriștii prinși, închiși sau, la nevoie, împușcați. Își pun în joc întreaga personalitate dobândită recent (Karenin) sau bătucită de infidelitate, libertinaj și multipla paternitate (Stiva). Sunt emoționați, emotivi și plini de emoționalitate. Nu zic și de emotioiconi, deși scrisoarea lui Karenin scrisă din timiditate, ne trimite cu gândul la asta. Sunt așa pentru cine nu-i cunoaște. Stiva încearcă să îl convingă pe Aleksei să îi dea divorțul Annei, care, după divorț, dacă va mai simți pentru el ceva, se vor putea recăsători în deplină libertate. În secolul 19, divorțul nu se putea acorda decât dacă soțul era vinovat. Sau dacă soția era prinsă în flagrant intim cu amantul. Karenin știe că țarul acordă divorțul, știe că va trebui să îl convingă de vinovăția sa și asta e o chestie mai umilitoare decât acceptarea amantlâcului nevestei. Are argumente logice pentru imposibilitate, are argumente logice pentru lipsa lui de onestitate. Ceea ce lui Stiva i se pare facil, lui Aleksei i se pare de nesuportat. Ideea e că, după această vizită presărată cu vocea de culoarea migdalei a lui Stiva, situația rămâne tot în coadă de pește. Vizita lui Stiva este cumplită pentru o terță persoană din înalta societate sau pentru un psihiatru contemporan, nu zic psiholog, fiindcă psihologia cu povestirea viselor ca și cale spre normalitate încă nu era recunoscută oficial. Zic cumplită pentru că se varsă șiroaie de lacrimi, se pronunță numele Domnului Dumnezeu, mai mult în deșert e adevărat, și multe fraze conțin cuvântul imposibilitate. Cum ar zice Immanuel Kant, și intelectul are o limită, de rațiune, sensibilitate, facultatea de reprezentare sau de judecare estetică și teleologică nu mai zic. Astea de mai jos sunt absorbite de datorie, iar astea de mai sus de antinomie. Nu am timp să le ordonez acum, o faceți voi dacă aveți poftă.

Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 21

 

   Capitolul are 3 personaje: Betsy, Stiva, Anna.
      Stiva, fratele Annei vine de la Moscova la Petersburg, la Anna. Vine cu două motive: 1. să își vadă sora, despre care se vorbește deja că este nefericită.
2. Să îi mulțumească lui Karenin pentru că a fost avansat în ierarhia socială, Karenin având o funcție politică mai înaltă, de semnătura lui a depins această avansare.
  O găsește pe Anna terminată, plânsă, surescitată, lipsită de speranță, se gândește într-una că numai moartea poate rezolva situația ei.
E catastrofică atitudinea ei față de viitor alături de Karenin. Stiva își pune în joc tot farmecul personal în acest capitol, de la sărutarea mâinii prințesei Betsy, de la glumele fără perdea cu care încearcă să îi insufle o perspectivă optimistă pentru Anna, până la vocea lui de culoarea nu a măslinii, cum îi spunea Lorca lui Dali, ci de culoarea migdalei, alinătoare și vindecătoare. Stiva o sfătuiește pe Anna să divorțeze, se oferă să discute cu Aleksei acest lucru, o face să îi revină un pic culoarea în obraji și strălucirea în ochi, este conștient că nu va fi ușor, pentru că Aleksei e catâr, iar ea nu știe diferența dintre fericire și suferință. Aceasta diferență o dă iubirea cu trup și suflet pentru un om. Îi explică bătrânește că ea s-a căsătorit cu un bărbat cu 20 de ani mai mare și că nu a fost încă de la început îndrăgostită de el, că s-a îndrăgostit pentru prima dată de Vronski și că pe unii (cum sunt nobilii Oblonski) nu îi poți păcăli cu cana de cucută spunându-le că e cel mai parfumat și sănătos vin.

Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 20

 

    Scriu tot pe puncte pentru că acest capitol nu are evenimente, ci doar nemulțumiri personale și prejudecăți sociale, un fel de idolas tribus, cum ar zice Bacon.
1. Betsy a plecat. Anna îi spune lui Karenin că știe afecțiunea sinceră pe care Betsy i-o poartă. Nu e spărgătoare de parole, nu e distrugătoare de familii bine închegate, nu vrea să despartă pe nimeni de nimeni. Aleksei vorbește cu Betsy în franțuzește, iar cu Anna în rusește.
2. Anna are sentimente și emoții negative în prezența lui. E speriată, e nemulțumită de faptul că i-a interzis să își hrănească ea fetiță și a preferat o doică, un străin. Când vede că Aleksei este habarnist în privința vieții, dă poruncă servitorilor să îi aducă fetița flămândă și răcită.
3. Tot Anna își reprimă cu greutate repulsia fizică față de Karenin. Rămânând căsătorită cu el, va trebui să îi accepte și trupul, nu doar caracterul ușor influențabil, capricios și dependent. Îi e dor de Vronski, asta e clar.
4. Karenin e vai de capul lui. Îi plac copiii, îi place fetița, îi e drag de Serioja și nu vrea să se îndepărteze nici fizic, nici afectiv de ei. Observă tristețea Annei care derivă din conflictul interior, observă că Anna și-a călcat pe inimă refuzând vizita lui Vronski, inițial e de acord cu ea și o felicită pentru decizia de a se îndepărta de el, dar câteva minute mai târziu îi spune, văzând-o atât de neliniștită și de tristă:- Dacă nu se poate altfel, să vină. Numai gândul că aceste două luni de confort emoțional în sânul familiei se vor termina îl umple și pe el de neliniștite și oarecum de tristețe. Dar cele două intensități și direcții ale tristeții celor doi soți sunt diferite. Anna este disperată și tristă în privința viitorului, Aleksei în privința trecutului. În timp ce Aleksei a rămas același și o vrea și pe Anna aceeași, ca dinainte de Vronski, Anna nu mai e aceeași și nu va mai fi niciodată aceeași, nici psihologic, nici sociologic. Va fi nefericită, va fi falsă, va fi umilită și disprețuită nu doar de Karenin, ci de fiecare persoană cu care va interacționa. Karenin nu, i-a crescut ratingul printre femei, treptat, prin non-divorț îi va creste și printre bărbați.

Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 19

 

    Acest capitol este în esența lui despre normalitatea unei zile într-o familie unde nimeni nu este normal.
1. Anna s-a tuns scurt. Este normal când ai trecut printr-o traumă, cum este o naștere soră cu moartea. Este normal și când ai un copilaș care te solicită fizic și emoțional. Nu e normal când ești încă îndrăgostită de bărbatul fatal, care tocmai a vrut să-și pună capăt zilelor pentru tine. Nu e normal nici dacă vrei ca soțul tău să nu te părăsească pentru alta( cum se întâmplă adesea cu bărbații care au soții cu copii foarte mici).
2. Vronski a stat ceva vreme în spital, acum (au trecut două luni de la incidentul cu pistolul) urmează să fie avansat și va pleca în localitatea Tașkent, undeva foarte departe de Moscova, unde cred, este o zonă de război. Vrea să își ia la revedere de la Anna și o trimite pe prințesa Betsy să mijlocească pe lângă Anna și Karenin să îl primească. Până aici Vronski e normal. Nu e normal ca Tolstoi să nu îi atribuie lui Vronski niciun sentiment patern. În conversația dintre Anna și Betsy, nu apare nicio propoziție referitoare la copilul lui Vronski.
3. Aleksei Aleksandrovici a devenit personajul principal al bârfelor, opiniilor, admirației și confuziei locuitorilor celor două mari orașe rusești, Petersburg și Moscova. Cât timp Vronski a stat în spital și Anna a fost în convalescență, el a fost omul de bază al familiei, s-a îngrijit de ambii copii, Serioja este fericit cu el prin preajmă, desenează și e vesel, fetița ( tot Anna ) este iubită și ocrotită de Aleksei. Atunci când, într-o după amiază, copilul plânge și nu vrea sa mănânce, Aleksei se contrează cu doica pe tema calității laptelui de la sân și o obligă să se supună unui control medical. Deasemenea, își reproșează că nu s-a implicat mai mult în anii anteriori în educația lui Serioja și a lăsat totul pe mâna Annei, servitorilor și profesorului particular. Până aici e normal. De Vronski îi este milă, iar sentimentele acestea umane, pe care nu și le credea posibile, îl fac să fie fericit în familie și apreciat nespus în societate. Nu îi place de Betsy, nu i-a plăcut niciodată, când i se cere îngăduința de a veni Vronski să o vadă pe Anna, în loc să zică Nu! cum ar face orice soț normal, zice:- Să decidă Anna. A lăsa soției aceasta libertate, a iubi copilul altui bărbat, a -i fi milă de acest bărbat, a nu se mai recunoaște pe el însuși în umanitatea sa, asta nu este normal. Și Aleksei are o criză de identitate, nu doar Vronski, însă, spre deosebire de Vronski, Aleksei nu este conștient de ea.
4. Anna se confruntă cu o situație enervantă:- Acceptarea lui Aleksei care joaca rolul lui Vronski. O enervează la culme faptul că nu divorțează de ea și nu pleacă din casă. Așa am înțeles eu. Deocamdată, o anunță pe prințesa Betsy că nu vrea să o viziteze Vronski.
Cam asta.

  Există și un mesaj subliminal pe care Anna i-l trimite lui Vronski prin Betsy. Dacă pentru femeie, capul este bărbatul, acest Bărbat, care ar trebui să fie Hristos, a devenit un soldat. Anna îi spune lui Vronski că îi va fi camarad de război, oriunde în lume s-ar duce, mai ales că nu prea nimerește ținta când trage cu pistolul. Mă refer la faptul că s-a tuns băiețește. În secolul 19 o femeie tunsă scurt era degradată instant din punct de vedere social. Nu îți permiteai asemenea libertinaje dacă vroiai să fii considerat un aristocrat moral, adică anormal