Dorul

- Când apare dorul în cultura română? 

-A două zi după nuntă! :)

Cum să trăim fără dușmani în vacanță

 

Dorel, mie:- Știi că un mare filosof contemporan a scris o carte, Cum să trăim fără dușmani?
Mr Brasil:- Știm.
Dorel:- Știți că eu chiar vreau să știu un răspuns concret la întrebarea : Cum să trăim în vacanță fără dușmani?
Mr Brasil:- Pui paie pe foc sau ce?
Dorel:- Nu, uite o întreb pe ea. Strict pe ea, nu te bagi cu pluralul. Cum se poate trăi în vacanță fără dușmanii de clasa?
eu:- Bagi muzica. Chitara, pian, baterie. Și a altora și a ta, zic de muzică...
Dorel:- Perfect! Dar cum se poate trăi fără dușmanii de rasă?
eu:- Tot eu?
Mr Brasil:- N-ai auzit că azi ești favorita la Ghici cine știe mai bine ca mine!
eu:- Ok. Răspund. Ca să trăiești fără dușmanii de rasă în vacanță e bine să citești cât mai multă literatură. Dușmanii de rasă sunt personaje principale în literatură și aduc și premii serioase la concursuri internaționale.
Dorel:- Dar cum să trăim fără dușmanii de specie știi?
eu:- Nu.
Mr Brasil:- Dușmanii de specie sunt acele ființări care au brățări. De exemplu, persoanele invitate la o petrecere în pijamale.
Dorel:- Adică e ca și cum ai vrea să pleci de la petrecere și nu ești lăsat să intri înapoi decât dacă arăți că ai brățări.
Mr Brasil:- Perfect.
Dorel:- Și cum poti scăpa de ei?
Mr Brasil: Ce nu înțelegi? Vrei să îți desenez? Ești prieten de specie dacă nu ai brățări și ești dușman de specie dacă ai brățări.
Dorel:- Păi nu ai zis invers?
Mr Brasil:- Depinde ce vrei. Dacă vrei să scapi de dușmanii de specie, nu mergi la petreceri. Dacă vrei să rămâi dusmanul lor de specie, mergi și porți brățări.
eu:- Deci cum ai da-o, de  dușmanii de specie nu poți scăpa.
Mr Brasil:- Vezi că ai înțeles? Întrebarea nu are sens cu privire la specie, dar are sens cu privire la gen. De dușmanii de gen scapi ușor. Treci de partea adversarilor lor.

Vara vine cu rezerve

 

Mr Brasil, mie:- Povestește-i și lui Dorel cum faci tu cumpărături inconștiente.
Dorel:- Faci cumpărături conștientă? Mă refer la cele pe care ți le permiți singură? Că nu m-am prins încă.
eu:- Fac cumpărături când am nevoie de ceva.
Mr Brasil:- Lasă cumpărăturile pe care ți le indicăm noi și care au rolul să ne mențină în formă pe toți trei. Mă refer la acea cumpărătură pe care o faci fără să fii rațională.
Dorel:- Mi se pare mie sau Mr Brasil vrea să îți sublinieze o ideogramă în caracter. Nu?
eu:- Dacă vreți să știți, acea cumpărătură inconștientă nu mai există. Deci nu mai vorbim despre ea!
Mr Brasil:- Ba vorbim! Stai aici și povestește!
Mă așez la masă. Dorel îmi toarnă o cafea.
eu, lui Dorel:- Cum vrei, varianta lungă sau rezumat?
Dorel:- Am de copiat. Bagă scurtă.
eu:- Ieri seară mi-am cumpărat o banană.
Mr Brasil, desfăcând borcănelul cu rezerve și îndesându-le cu o pocnitură în stilou:- Nu aveam banane în frigider?
eu:- Ba da.
Mr Brasil:- Știai că avem și că poți să îți iei câte vrei?
eu:- Da
Dorel, lui Mr Brasil:- Ce-i aici? Curtea comercială a lui Ignațiu de Loyola? Ești Marele inchizitor? Te iei de ea pentru o banană?
Mr Brasil:- Mă iau și nu e treaba ta cum o motivez să învețe psihologie.
Dorel:- Aaaa. Pot pleca? Merci pentru rezerve.
Mr Brasil:- Ce merci? Stai să povestească.
Dorel:- Păi ce să mai povestească, am înțeles ideea. Ți-a venit foamea și ai cumpărat o banană. Și mie când îmi vine foamea și nu sunt pe-acasă, intru într-un magazin și mănânc ceva.
eu:--Da. Mai fac și eu așa câteodată.
Mr Brasil:- O mai lălăi mult?
eu:- Nu. Mi-am cumpărat o banană. Și după ce mi-am cumpărat -o mi-am adus aminte că aveam în frigider, de fapt mi-a venit înainte să o cumpăr amintirea că avem în frigider dar nu mi-a venit și adunarea: avem 3 banane și mai adaug una, deci 4. Și nici scăderea: dacă avem trei și noi suntem 3 înseamnă că una e a mea.
Mr Brasil: -Vrei să spui împărțirea :3/3=1.
Dorel:-N-o mai întrerupe! Las-o să termine.
eu:- Deci nu mi-a venit în minte nici o judecată matematică, nici una morală, de genul, nu e bine să risipești banii pe banane când ai deja.
Dorel:- Așa și? Parcă ești Balzac, până dai de personaje, te lupți cu descrierea imobilelor și mobilelor. Hai, zi odată!
eu:- Cum mergeam printre raioane să mai iau câte ceva util, mă trezesc că am și banana în mână.
Mr Brasil :- Ha!Ha! Faza asta îmi place cel mai tare!
Dorel:- Așa și?
eu:- Mi s-a părut interesant. Nu știam că am așa ceva în caracter.
Dorel:- Ha! Ha! Eu știam!
eu:- Despre mine?
Dorel:- Nu, despre mine.
Dorel, lui Mr Brasil:- Acum pot pleca?
Mr Brasil:- Da, da. Pleacă, scrie, fă-ți datoria față de conștiința ta!
Dorel:- Adică ce vrei să spui? Că sunt imoral în general?
Mr Brasil:- Nu. Ești un tânăr serios și conștiincios. Numai eu știu de ce ești capabil când te ridici de la birou.
Dorel:- Serios? De ce?
Mr Brasil:- Ești capabil să te repezi fie în mine, fie în ea să îți aducem o rezervă nouă pentru stilou.
Dorel:- Da, aici m-ai prins! Chiar așa mi-e firea.
Mr Brasil, mie:- Vezi unde pui rezervele alea, trebuie să ne ajungă toată vara. Dacă nu le găsim, trebuie să plec iar la cumpărături.
Dorel, de pe hol:- Și cine știe câte banane inconștiente mai aduci la frigider! Sau faci ca ea, te trezești noaptea când toată lumea doarme și le mănânci.
Mă pufnește râsul, dar mă abțin să nu îl supăr pe Mr Brasil. Are și Dorel ăsta un mod de a pune punctul pe i!

Moliere, spectacol muzical la București

 

Lol și Lolita

 

E amiază. Stăm pe o pătură. Dorel butonează telefonul într-un Supermario în rețea, eu împletesc o coroniță din flori de câmp. Mr Brasil îmi întinde una câte una, alternativ flori de trifoi, de-nu- mă- uita și mușețel. Din când în când îmi ia șirul de flori și îl rotunjește, îl pune pe creștetul lui Dorel și îmi face semn să mai adaug câteva flori.
- Ne mai trebuie vreo două- trei, mă duc să mai aduc. Se ridică de pe pătură și îl văd cum caută prin iarbă, din ce în ce mai departe.
Dorel:- Crezi că Lol e masculinul de la Lolita?
eu:- Întreabă-l pe Mr Brasil. N-am știut niciodată dacă Lol e de bine sau de rău. Din ce îmi amintesc, Lolita e de rău pentru un profesor trecut de prima tinerețe.
Dorel:- Nu te-am întrebat dacă e de bine sau nu, ci dacă e masculinul. Și eu nu sunt trecut de prima tinerețe.
eu:-Da, nu ești.
Dorel:- Iar tu nu ești nici atât.
eu:- Da, eu sunt în pericolul de a nu fi profesor, și asta încă de când eram în plină tinerețe. De Lolite și Loli trebuie fugit, cel puțin în învățământ. La noi la școală există comisii care consideră non-etic să fii în combinație cu Loli sau Lolite.
Dorel:- Da să fii tu însuți Lol sau Lolita nu consideră non-etic?
eu:- Nu, dimpotrivă, e considerat normal. Chiar și profesorii în etate se străduiesc să fie mai tineri decât scrie în buletin.
Mr Brasil, apărut brusc:- Profesorii sunt de fapt anti- Lol, și chiar anti- Lolite.
eu:- Cam așa e.
Dorel:- Dar oare cum își dau seama?
Mr Brasil:- După culoarea mașinii.
eu și Dorel:- După ce? !!!
Mr Brasil:- Gândiți-vă, dacă ați fi tineri, ce culoare de mașină ați avea?
Dorel:- Eu sunt tânăr. Mi-aș lua o vernilă.
Mr Brasil, văzând că tac și ronțăi un fir de iarbă:- Și tu?
eu:- Roșie, cred.
Dorel:- Asta fiindcă te uiți la filme clasice.
Mr Brasil:- Eu mi-aș lua o mașină în două  culori, oricare complementare.
Așa, deci, ați observat că atât tinerii cât și adulții au aceleași culori de mașini în lumea profesorilor? Asta ce înseamnă?
Dorel:- Că e plină lumea de anti-Loli și anti-Lolite?
Mr Brasil:- Dimpotrivă, că nu îi mai poți deosebi. Asta înseamnă că e suficientă o replică să devii Lol și Lolita. E un fenomen care arată superficialitate.

Dorel:- Superficialitate în iubire?
Mr Brasil:- Nu, sentimentele umane sunt puternice în continuare, ceea ce e îngrijorător este faptul că oricine crede că poate scrie ca Nabokov.
eu:- Da. Așa e. Trist.
Dorel:- Nu se zice trist, se zice LOL.
Mr Brasil:- Stai locului nu te mai fâțâi atât! mie:- Gata, e potrivită! Poți să o închei.
eu:- Ce frumos ești cu coroniță!
Dorel:- Stai să îmi fac un selfie! Of, nu mai am baterie.
eu:- Noica spune...
Dorel:- Dacă îmi dai bateria ta externă, te las să îmi spui ce zice Noica.
eu:- Măgarule! Exact ca elevii mei! Lolule! Ține!
Dorel:- Hai, zi, ce spune Noica.
eu:- Noica spune că tehnologia a apărut în epoca modernă din cauza infidelității savanților, filosofilor și teologilor față de rațiunea dialectică. Dacă grecii ar fi trădat rațiunea dialectică, apărea încă din antichitate.
Mr Brasil:- Interesant. Gata selfiurile! Hai să fugim la cabană! Vine ploaia!
Dorel:- Ce ploaie? Din norul ăsta rătăcit pe care l-ai cules de după deal?
Mr Brasil:- Deci ai observat?! Lol!  mie:- Hai strânge coșul, eu adun rachetele și mingile. Hai, repede!
Strâng repede ustensilele de la pic-nic, apucăm amândoi capetele păturii și îl răsturnăm pe Dorel în iarbă, după ce îl legănăm un pic ca pe un copil pe pătură. E slăbuț și e ușor.  Are  părul plin de fân și frunze și își ține cu mândrie coronița pe cap. Mr Brasil ne îmboldește să alergăm.
Ajungem la cabană odată cu primul tunet care când bubuie se zdrăngăne totul în jur. Încuiem ușa și ne repezim să închidem geamurile. Ploaia începe  brusc și atmosfera se întunecă. Fulgerele transforma cabana într-o recuzită de film SF, luminată de sfâșieri albastre. Stăm cu ochii lipiți de geamul ușii. Mr Brasil se apropie de Dorel și îi adună iarba uscată din plete.
-Uite, ai și o buburuză!
Dorel, bucuros, o lasă să i se plimbe pe braț:- Am salvat-o din furtună. LOL!
eu:-Te măriți în curând, Lolito!
Mr Brasil:- Cu cine?
Dorel, șotios:- Cu un profesor bătrân, cu cine crezi?

eu:-Lol!

Îndrăgostește -te de mine

 

Îndrăgostește -te de mine
Fără teamă, știu să mă despart cel mai pur de tine, cu o simplă piruetă
Învățată de la bobițele de tei desprinse în zefir.
Îndrăgostește -te de mine cu blândețe,
Știu să te dezbrac de tine cu o forță mare, învățată de la firul de iarbă care țâșnește din dala de piatră.
Îndrăgostește -te de mine cu răbdare, știu să brăzdez în părul tău mătăsos dâre argintii.
Iubește -mă cum iubește bătrânul poet sunetul mării,
Cum iubește tânărul soldat steagul alb,
Cum iubește pasărea rătăcită curentul care poartă stolul spre țările calde.
Îndrăgostește -te de mine pentru că nu am ochii tăi frumoși,
Pentru că nu am binecuvântarea gesturilor tale,
Pentru că nu sunt singura femeie care își așează o șuviță după ureche când îi zâmbești.

Joc de rol: Filo-Sofie

 

     Mr Brasil, seara, după ce ne terminăm de făcut bagajele: - Nu pot pleca la drum cu voi doi! Sunteți inculți. Dar asta mai pot îngădui, avem o vară înainte. Însă trebuie să fiți sănătoși psihic. Pentru asta voi discuta nu cu eul vostru, ci cu sinele vostru.
Dorel:- Personal sau colectiv?
Mr Brasil:- Colectiv, normal.
eu:- Ce faci? Ne hipnotizezi?
Mr Brasil:- La nevoie, da. Deocamdată aplic sugestia. La tine merge mai ușor, pe Dorel trebuie să-l îmbrobodesc oleacă mai mult, e mai negru în cerul gurii decât alții. Îl iau deoparte, să nu te bagi, nu te superi. E o ședință personală.
Dorel:- Așa se discuta cu sinele colectiv, personal.
eu:- Nu te mai da mare! Știu și eu câte ceva despre ședințele de psihoterapie.
Dorel lui Mr Brasil:- De ce zici că sunt negru în cerul gurii? Fiindcă am mâncat un borcanel întreg cu dulceață de cireșe amare? Dacă le faci așa bune.... Mă refer la dulcețuri. Sau de la ultimul sărut?
Mr Brasil:- Vorbește mai încet, sunt și alții în jur. Și eu am mâinile mânjite de roșu, nu doar tu ai buzele vinete. Nu se știe la o adică pe care dintre noi îl încântă mai tare serialul la care a început să se uite ea.
eu:- Și de la care m-am oprit, era prea dur.
Mr Brasil, mie: - Cu tine încep. Te întinzi pe canapea. Eu plimb brelocul ăsta prin fața ta și tu începi să povestești simultan despre Ion și Victor Hugo.
eu:- Ion al lui Rebreanu sau al lui Platon?
Mr Brasil:- Am vrea noi să fim mai tineri cu 12 ani! Nu, Ionul lui Platon.
eu:- E despre muzica înțeleasă ca artă a muzelor și despre criticul de artă în general. Atât am apucat să citesc.
Dorel:- M-ai făcut curios. Ce zice despre criticul de artă?
Mr Brasil:- Aici e un singur psihanalist, nu doi. O întrebi când e conștientă. Acum nu e.
eu:- Dacă aud cum vorbiți cu mine și vă răspund și îmi aud și vocea, înseamnă că sunt conștientă, nu?
Mr Brasil:- Ești subconștientă, nu conștientă. Și am nevoie nu de conștiința ta, ci de sinele tău, am fost clar de la inceput. Uită-te la breloc, nu în ochii de șopârlă vicleană ai lui Dorel, care vrea să îți smulgă secrete din conversațiile noastre despre el.
Dorel:- Cum ai zis că am ochii? De șopârlă vicleană? Parcă ziceai altfel acu două ore, când ne-am trezit!  Ochii miraculoși ca apa lacurilor pline de nuferi, ochi  verzi ca jadul frunzelor de salcie ... Etc etc.
Mr Brasil:- Du-te și adu câte o cafea pentru fiecare, mai am puțin și în loc să intru eu în inconștientul tău, intri tu în al meu. Și o bagi și pe ea. Mie:- Hai, zi despre Victor Hugo.
eu: -În câte cuvinte?
Mr Brasil:- 50 maximum. Ai citit 50 de pagini, sintetizezi în 50 de cuvinte.
eu:- Bine.
Victor Hugo este unul dintre scriitorii mei preferați. Am citit Mizerabilii de 4 ori.
Mr Brasil:- Deja sunt 14 cuvinte. Mai sărim peste copilărie.
eu:- A fost al treilea copil, un fel de silogism slab, un fel de aai, cu frați mai mari puternici, sănătoși, sangvinici, el un băiat căpățânos, melancolic și fragil fizic.
Mr Brasil:- Ai deja 45 de cuvinte.
eu:- Nu e cu plus minus 5?
Mr Brasil:- Fie!
eu:- Maica-sa a iubit toată viața un alt bărbat. A fost conceput pe vârful unui munte.
Dorel:- Cine? Că am citit și eu minunata biografie a lui Maurois cine a fost conceput la munte, Victor sau bărbatul pe care maică-sa l-a iubit, l-a ascuns de furia lui Napoleon, l-a sfătuit să nu aibă încredere în viclenia curții și pe care l-a văzut pe lista condamnaților la moarte  ca trădător al împăratului și....
eu:- Țipând:- Aaa, Nuuu! Nu mă trezi așa!
Mr Brasil, calm:- Număr până la 10. La 10 te vei trezi. Nu tu ești Sofie, mama lui Victor, tu ești doar încă un inconștient fan filo-Sofie...
La 10 mă trezesc. Dorel îmi șterge obrajii de lacrimi și îmi zice:- Culmea ce bine ai jucat! Nici eu nu puteam juca mai bine moartea și dragostea simultan.
Mr Brasil:- Dorel, hai în curte să interpretăm visul femeii!
eu:- Ce vis? Așa e în mod obiectiv textul. Și de ce nu puteți de față cu mine?
Mr Brasil:- Pentru că are simboluri pe care femeile nu le înțeleg.
eu:- Cum ar fi?
Mr Brasil:- Cum ar fi numele Ion și numele Victor.
eu:- Și nu mi le puteți spune și mie?
Dorel:- Nu.
eu:- Da ce, tu știi?
Dorel:- Da
eu:- De când? De unde?
Dorel, râzând  în timp ce-l ia de umeri pe Mr Brasil:- De la Diotima, na!
Mă așez bosumflată pe scaun. Îmi aprind o țigară. Miroase frumos a trei,  adie un vânticel călduț, fumul țigării se unduiește în aer desenând frunze invizibile într-un vânt năpraznic. Mă gândesc la vremurile lui 1812, ce cumplite! Și totuși natura era la fel, dragostea la fel, geniile la fel, suferința umană la fel de mare. Nu știu dacă aș fi în stare să văd un serial după biografia lui Victor Hugo.
Mr Brasil și Dorel sigur ar putea, sunt caractere mai puternice.