Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 17

 

    Aleksei Aleksandrovici are același nume ca Vronski, pe care îl cheamă și Aleksei.
După cina lui Stiva, Aleksei Alecsandrovici se întoarce acasă. Primește două scrisori, una prin care este anunțat că Stremov, contracandidatul lui a primit postul pe care îl râvnea el. Îl indispune vestea și își spune în minte ceva pe latinește cu sensul Mare îi grădina lui Dumnezeu și mulți îi mai sar gardul!
A doua scrisoare e de la Anna, soția sa care îl anunță că e pe moarte și îl roagă să o viziteze.
    Haosul lui Aleksei se organizează. Cheamă trăsura și pleacă la Petersburg la Anna.
Pe drum îi vin tot felul de gânduri care  pendulează în jurul unei apropiate morți a Annei, care dacă s-ar întâmpla, s-ar rezolva multe, de genul, nu va mai trebui să divorțeze, nu va mai avea probleme cu imaginea lui șifonată, ba chiar ar deveni o imagine perfect călcată, nici cu eventuale dueluri în care el ar fi cel ucis de către amant și altele...
     În casa Annei dă peste Vronski, obosit, nedormit, plâns și chiar plângăcios. Și Anna și Vronski se raportează la Aleksei Aleksandrovici greșit. Îl tratează ca și când el ar fi tătucul iubitor, iertător, înțelegător, milos, afectuos, protector. Eroare! Eroare! Aleksei Aleksandrovici are aceste calități, dar în doze infinitezimale, care abia ajung pe o măsea. Anna născuse cu o zi înainte o fetiță. A fost o naștere grea, care i-a pus în pericol viața, dar începe să își revină. Aleksei constată cu stupoare că nu moare ci, dimpotrivă, e vie, puțin confuză, puțin difuză, având în vedere că e și Vronski acolo, iar fetița e a lui. Îi trec prin minte tot felul de prostii de genul poate Aleksei se va supăra când va vedea copilul și să îl ia mai repede doica de acolo, se îngrijorează că Serioja ar putea răbda de foame chiar dacă e casa plină de servitori și mai e și tac-su prin preajma, uită aproape complet de Vronski și de faptul că prostovanul ăsta fermecător și iubăreț e al ei și are cu el un copil frumos și sănătos. Ideea este că în acest capitol mizerabilul de Aleksei Aleksandrovici beneficiază de maxima grijă și recunoștință a Annei ca și când el ar fi adus pe lume un copilaș. Vronski în loc să fie la popotă cu ofițerii și să se îmbete de fericire că e tată prima dată în viață lui cu una dintre cele mai frumoase femei din Rusia, stă pe un scăunel, cocoșat, cu sufletul urlând la lună și cerșind milă lui Aleksei, care știm deja, nu prea le are cu sentimentele astea muierești

Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 16

 

   Deși dornic să fie cât mai repede soțul lui Kitty,  și azi, și mâine, dacă se poate, Levin fu nevoit să treacă prin toate etapele tradiționale ale pregătirii unei nunți:
1. Anunțurile care trebuiau făcute publice
2. Pregătirea zestrei miresei
3. Împrumutarea unor bani pentru cadouri
4. Comenzi către cofetar, croitor, florăreasă, bijutier
5. Aici ar trebui să scriu : un drum la părintele duhovnic, dar de fapt este doar conștiința lui și judecătorul conștiinței lui, rațiunea practică a lui Kitty, căreia îi dă să-i citească jurnalele, din care, oripilată află că nu este nici cast, nici credincios. Necredința i-o iartă ușor, știe că de fapt este foarte evlavios, că are in inimă iubire, dar prihănirea i se pare îngrozitoare.
Probabil la cei 18,19 ani ai ei era și el neprihănit. Levin este cu cel puțin 5 ani mai mare decât ea. Știu/știm că pierderea neprihănirii ține mai mult de  voința celorlalți pofticioși, decât de sinele propriu.
Levin este fericit, toți oamenii sunt binevoitori și veseli în jurul lui. Soții Șcerbațki se molipsesc de iubire și se sărută de mai multe ori sub ochii lui, iar el devine amabil cu toată lumea și este dispus să facă și concesii ispititoarei guvernante a lui Kitty ( am aflat cine era M-selle Linon) și plecă să îi cumpere bomboane. Frământările lui morale legate de credință și puritate fizică ating tonuri acute când o găsește pe Kitty plânsă, înconjurată de jurnalele lui intime. Își dă seama că a făcut o greșeală când i le-a dat spre lectură, dar de-acum faptul e consumat. Cu umilință speră să îl ierte și să îl iubească toată viața, ceea ce turturica lui îi promite.
Și Kitty îl iubește pe Levin, nu doar el. Îl admiră și impune și celorlalte femei băgăcioase și nesimtite care își permit să facă remarci de genul: Meritai ceva mai bun!, deci le face și pe parașutele cu care interacționează și care îl cunoșteau probabil pe Vronski sau îi cunoșteau trecutul lui Levin de tânăr -conte -crai, să îl respecte și ele.
Capitolul evidențiază faptul că nunta, fiind unul din cele 3 evenimente estențiale ale vieții unui om, nu poate fi un eveniment cu care să umpli un rând de jurnal, (sau de ziar)  ca în societatea modernă, sau ca într-un subiect la Sociologie, (unde ți se cere doar o idee dintr-un text  despre familie), ci este ca în societățile tradiționale, unde trebuie să scrii minimum 200 de cuvinte, ca în variantele de la română (tradiționale și ele).
Sorry, mai fac și comentarii didactice, nimeni nu trebuie să uite nici de unde pleacă și nici unde trebuie să ajungă la finalul unui text scris de Tolstoi.

GPS

 

Dorel:- A treia la dreapta!
eu:- Pe aici?
Mr Brasil:- Îhî!
Dorel:- Acum coboară slowly!
eu:- Până unde?
Mr Brasil:- Până unde începe să se audă.
Dorel:- Acum stai! Dă un pic înapoi!
eu:- Vrei să mă opresc?
Mr Brasil:- Da, dar numai o secundă. Gata. Hai! Pornește !
Dorel:- Poți trece prin sensul giratoriu? Îmi place când mă împinge curba în Me Brasil! Îmi place aftershaveul lui!
eu:- Mai vrei să dau o tură în sensul giratoriu? E liber, pot merge și în sens invers.
Mr Brasil:- Stai! Stai o secundă!
Dorel:- Iar?!
eu:- Aici, în mijlocul sensului giratoriu?
Mr Brasil:- Hai! Pornește! Cu viteză maximă!
eu:- Nu se mai poate. Nu mai pot! Nu mai am benzină!
Dorel:- Și ce facem?
Mr Brasil: - Parcăm și chemăm un taxi.
Dorel:- Pot să iau GPS -ul cu mine?
Mr Brasil:- De ce? E greu de deșurubat.
Dorel:- Vreau să învăț drumul pe dinafară.
eu:- De ce? Nicio experiență nu e identică alteia. Așa zice Heraclit.
Dorel:- Nu cumva Parmenide?
Care dintre ei zicea că nu poți să te scalzi deloc?
eu:- Parmenide. Heraclit zice că poți să te scalzi, dar numai o dată
Dorel:- De ce ? Era scumpă intrarea la piscină?
Mr Brasil:- Cine știe...la ce căldură avea Heraclit în el, orice baie era o schimbare majoră de climă.

Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 15

 

Lacrimi de fericire

    Capitolul are trei evenimente, trei drumuri ale lui Levin prin Moscova spre  familia Șcerbațki, două potențiale și una efectivă. Prima este la 6 dimineața, a doua la 9, a treia la 12, primele două pe jos, a treia cu trăsura. Să fiu sinceră, am fost un pic în ceață vis -a -vis de personajele auxiliare, mă refer la valeți și  Mademoisele Linon. Cine era femeia? Guvernanta lui Kitty, doamna de companie a mamei ei, o alta rudă a lui Kitty .. de asemenea, am constatat că Egor nu era valetul politicianului la care fusese seara Levin la cină, ci un valet al hotelului....
  În cele 3 drumuri, Levin are tot felul de trăiri mistice, întâlnește copiii care pleacă spre școală, se bucură de zborul porumbeilor și de mirosul turtițelor calde, toți oamenii sunt prietenoși și toată Moscova pare că îi cunoaște sufletul, toți sunt amabili și îi zâmbesc. Levin este fericit și fericirea lui culminează când, ajungând acasă la Kitty, aceasta vine spre el învăluită într-o lumină nepământeană, iar cei doi tineri se sărută. Levin are certitudinea că este iubit, prințesa, mama lui Kitty îl sărută și ea pe frunte și foarte mult îl miră faptul că prințul Șcerbațki este iubit și respectat de Kitty. Noi știm deja că prințului îi plăcuse de Levin de la începutul romanului și că îl aprecia, iar faptul că fetei lui îi venise mintea la cap să îl aleagă pe el și nu pe Vronski este o încercare a lui Tolstoi de a ne aminti ceva important în literatură: Niciun personaj nu este degeaba, iar personajele- ancoră, cele care dau lumii ficționale stabilitate, au așteptări și dorințe mai importantă decât ale celor văluratice, cum este Mademoisele Linon, care, frumoasă, eterică, buclată se unduiește prin fața lui Levin până nimerește culisele.
  Am adăugat acest comentariu etic ca să nu mă las copleșită de componenta estetică și religioasă a capitolului, adică să vă las pe voi să fiți copleșiți de ea. Toată lumea, în această dimineață rece de iarnă este frumoasă, veselă, tandră și rezonează cu Levin, totul radiază și este neasemuit de armonios. Și în același timp, toți cei cu care Levin interacționează au ochii strălucitori și umezi de lacrimi. El însuși dă când în râs, când în plâns. Mare comedie e iubirea! Sau mare tragedie!

Anna Karenina, Partea a 4 a, Capitolul 14

 14 ore cu oameni buni

    Cina de la Stiva se termină. Kitty și prințul Șcerbațki, tatăl său plecară la teatru, Stiva se pregătea să plece în oraș, la club (la balet, de fapt, știm că primadona baletului moscovit era îndrăgostită de el), Dolly rămase cu copiii, iar fratele său, Serghei Ivanovici urma să se îndrepte spre o ședință de partid. Levin stâtu buimac câteva clipe fără Kitty, iubirea începu să i se coacă în suflet ca o pâine dospită și frumos mirositoare. Deveni foarte sensibil la orice remarcă  referitoare  la Kitty, nu îi plăcu nici când Dolly o numi prietenă veche, nici când fratele său spuse că este drăguță. Nu, Kitty nu era nici veche, nici drăguță, era divină, sfântă, minunată și Levin era cel mai fericit om de pe pământ. Se lipi de frate-su și merse cu el la ședința de partid, plictisitoare în orice altă zi a vieții lui, când se citeau procese verbale, iar tovarășii se contrau între ei. Însă în seara asta, lui Levin i se părură toți niște oameni foarte buni. Inclusiv Sviiajski, care îl scotea din sărite înainte, era un om bun și văzându-l confuz, îl invită la cină alături de soție și cumnată. Levin fu atât de bucuros încât în cele 3 ore  cât dura vizita,  sentimentele sale de iubire pentru Kitty nu transformară natura vegetală și animală într-un pământ al abundenței, ca în romanele lui Marquez, ci făcură noaptea de iarnă moscovită să reușească cu greu să îi atingă pârjolul din inima. Cele 14 ore care îl despărțeau de vizita la familia Șcerbațki când o va cere de soție pe Kitty trecură greu și în același timp repede. Până la 6 dimineața când se hotărî să iasă în oraș, stătu în fața ferestrei deschise, contemplă crucea împodobită a bisericii din zare, avu milă de Measkin, cartoforul bețivan al palierului care venea, bolnăvicios și dezechilibrat de la crâșmă, și el un om bun. Nu doar Stiva și Dolly ajunseră la concluzia că această mutare a cinei festive a fost o mutare de geniu, ci și Levin. Capitolul include și o discuție dintre Levin și valetul lui   Sviiajski,  Egor,  care este căsătorit, care s-a căsătorit din dragoste și care și el, un om bun, îl încurajează în direcția familiei. Fratele său însă e de partea libertății amoroase. Încă nu are familie și nu se grăbește, dar îl felicită pe Levin și se bucură de bucuria lui, de blândețea și umanitatea pe care pasiunea o  scoate la iveală din fiecare dintre noi. Cu fiecare om îndrăgostit lumea deșirată, fărâmițată, joarsa asta călcată în picioare de răutate și prostie,  începe din nou, tânără, frumoasă, sănătoasă și bună!

E și o remarcă ironică a lui Tolstoi, iubirea lui Levin și entuziasmul lui devine molipsitor așa cum e căscatul gazdelor politicoase când musafirul nu se îndură să plece de pe capul oamenilor amabili cu zăpăciții.

Anna Karenina Partea a 4 a, Capitolul 13

 

Kitty și Levin pe chat
    Capitolul surprinde o primă tentativă concretă a lui Levin de a o înțelege pe Kitty, nu așa cum e în fantezia lui, ci așa cum e de -adevăratelea. Kitty nu este doar frumoasă, ci și foarte inteligentă, cel puțin emoțional.
    Bărbații discută în continuare despre drepturile femeilor. Dacă o femeie nu se mărită, ea trebuie să continue să trăiască în familia de origine, ajutând părinții și celelalte rude căsătorite, ca un fel de fată-n casă, iar dacă se mărită, trebuie să fie complet devotată soțului și copiilor. Asta e părerea generală. Ideea e că femeile nu trebuie lăsate de capul lor.
În timp ce discuția se apropie periculos de drepturile femeilor căsătorite, discuție la care participă numai bărbații, Levin își pune in aplicare imperativul categoric prin  care Kitty l-a făcut om conștient de umanitatea din om. Vrea să iubească toți oamenii, să fie bun, să aducă pacea pe pământ și să nu își piardă în același timp abilitatea de animal sălbatic, ce trage cu urechea la foșnetul rochiei iubitei prin sufragerie.
     Prințul Șcerbațki și Kitty privesc scena disputei bărbaților și mai ales pe el. Sunt ambii încântați de prezența lui Levin în această societate, în această seară. La un moment dat, cei doi tineri se retrag la o masă de joc și Kitty trece de la cercuri la teoria codurilor. Nu zice ca Euclid: Nu vă atingeți de cercurile mele, ci îi arată lui Levin că numai picăturile pot crea cercuri concentrice cu efect devastator. Mai ales dacă sunt lacrimi. Pentru că Levin și ea își deschid inima unul spre celălalt și își mărturisesc atât tristețea de a rămâne singuri și nefericiți, cât și speranța și mai ales dragostea. Rândurile scrise de Tolstoi sunt nemaipomenit de frumoase și nu am voie să le fac harcea parcea în acest mic comentariu. A doua zi, Levin va veni la familia Șcerbațki și nu numai că o va curta pe Kitty,  ci o va cere de soție. Prințul Șcerbațki urmează să meargă la teatru cu Kitty, așa că pleacă de la cina festivă a lui Stiva.
Cele mai interesante sunt opiniile celor doi tineri despre discuția dintre bărbații care găsesc bucurie în contrazicere cu alți bărbați și cum renunță brusc la opiniile lor pentru a îmbrățișa opinia opusă sau dimpotrivă, o țin pe-a lor și găsesc bucurie în a se menține în poziția Alpha.
Aici Kitty se dovedește extraordinar de simpatică, iar Levin, cerebralul,  extraordinar de empatic. Citiți și voi capitolul cu mai multă răbdare și interes decât mine. Vă va încânta.

Mi-e poftă de bărbatul tău

 

      Dimineață devreme. Ies înfrigurată din cameră, fusese o noapte obositoare. Ore în șir am înșirat într-un caiet ani și evenimente istorice din secolul 16.
Vântul nopții jumulise pomii de frunzele galbene, la care mă uitam cu jind, imaginându-mi că sunt lămâi și portocale.
-Chiar și roșii.
-Și pepeni, îi răspund lui Mr Brasil care, lângă mine îmi întinde o ceașcă.
- Cafea sau ceai? Alege.
eu:- Ar trebui ceai. Ca să dorm.
Mr Brasil:- Ca să te înmoi, nu ca să dorm. Ești încordată ca un băț.
eu:- Da...dar îmi iau o cafea. Și zi și tu, cine n-ar fi încordat? Cine va mătura terasa? Crezi că Dorel, care vrea să plece în excursie?
Mr Brasil:- Dă cumva prima ninsoare? Nu măturăm terasa săptămânile astea. După 25 august.
eu:- Ce bine! Mai avem niște zile de vacanță.
Mr Brasil:- Te-a ajutat Dorel?
eu:- Da. Mi-a dictat, a mai pus întrebări, a mai comentat. A fost mai simplu decât dacă eram singură.
Mr Brasil:- Mergi să dormi. Te uiți la un film despre cine romantice și adormi repede.
eu:- Bine. Îi întind ceașca de cafea și mă întorc în casă. În urma mea, el. Întorc capul, nu mă așteptam să fie chiar în spatele meu, așa aproape. Când să apăs pe clanța ușii dormitorului, Mr Brasil îmi întinde cele două cești goale:- Nu dormi la tine, dormi la Dorel în cameră.
eu:- De ce?
Mr Brasil:- De aia! Mi-e poftă de  bărbatul tău!
eu:- Nu e bărbatul meu.
Mr Brasil:- Asta e clar.
eu:- Și Dorel? Unde o să doarmă?
Mr Brasil:- Cu mine, normal.
Duc ceștile în bucătărie. Mă îndrept spre camera lui Dorel, intru. Patul făcut, așternuturi curate, o cămașă de noapte cu flori roz pe pat. Mă uit contrariată la toată această atmosferă...șablonardă. Trag plapumoiul de pe pat, mă înfășor în el și mă întind în bucătărie pe podea, într-o zonă mai vizibilă, să nu mă calce din greșeală cineva.
Dorm destul
Deschid ochii, sus fereastra, un petic  albastru, senin de cer, crenguțele teiului clătinându-se ușor, câteva frunze în zbor. Lângă mine, înfășurat în sacul de dormit, Dorel.
Se foiește, se trezește. Mă întorc un pic și văd papucii pufoși ai lui Mr Brasil, suntem aproape de masă. Dorel ia un bețișor din sertărașul de jos al dulăpiorului de pânză și începe să îl gâdîle pe picioare pe Mr Brasil.
Mr Brasil:- Gata cu puturoșii! Hai să luăm micul dejun, s-a răcit ceaiul!
Ne ridicăm.
Mr Brasil;- Ai văzut că nu scapi de el?
eu:- Da.
Mr Brasil:- Știi după ce indiciu te-a găsit în bucătărie pe jos?
eu:- Nu.
Mr Brasil:- După miros.
eu:- :)