partitura simpla de pian
_______________________a___
___ _S_______________ț_
_p__________n_______
e_____a_________
_r___________
vineri, 6 iulie 2012
zile de vară
M-am trezit cu noaptea în cap. Străzile împrăştiau o lumină difuză şi nu circulau maşini. Era o atmosferă industrială. M-am oprit în staţie să aştept tramvaiul, care a venit destul de plin, probabil erau muncitorii de la fabrica de confecţii. Oricum nu aveam de gînd să mă preocup de ei şi am reuşit destul de repede să rămîn singură. Aroape de gară am coborît din obişnuinţă, aici stăteau cîteva rude. Atunci mi-a venit în minte gîndul că aş putea merge la o biserică. Eram convinsă încă din timpul somnului că azi este duminică. Biserica era închisă, încă nu se luminase. Am urcat din nou în tramvai şi am mai mers înapoi cîteva staţii. Am coborît tot în dreptul unei biserici, care era şi ea închisă. Felinarul de deasupra uşii îi dădea un aer de secol şaisprezece. Am mers aiurea pe cîteva străzi şi am ajuns într-un bazar. Era plin de oameni care pipăiau mărfurile cu siguranţă, în ciuda semiîntunericului. Acolo m-am întîlnit cu căpitanul. Nu părea mirat, dar eu m-am bucurat că l-am văzut.
-Unde te duci?
-Nu ştiu, unde găsesc o biserică deschisă.
-Ai păţit ceva?
-Nu, dar azi e duminică.
-Nu e duminică, ai visat, e altă zi.
Mai conta ce zi e? În staţia de tramvai oamenii căscau gurile la o fereastră de unde zburau diverse pancarde. Era periculos, pentru că erau mari, dar tocmai asta îi încînta. M-am gîndit să îi sun pe proprietari, dar am uitat.
Căpitanul mă ţinea de mînă şi mi-am dat seama ca asta se petrecuse dintr-o dată şi fără avertismente. Căpitanul are un mod de a ţine omul de mînă încît nimic nu mai este stînjenitor pe lume.
O zi
Este o dimineaţă limpede. Pe punte se aude în surdină Sonata Lunii.
India
A venit din nou vara. Este aproape un an de cînd suntem plecaţi de acasă.
În India sunt multe rîuri şi este răcoare în oraşe. Printre lujerii lungi ai crinilor portocalii se plimbă păuni, cercetîndu-le mugurii cu sute de ochi critici. Crinii se sfiesc de ei şi îi salută întinzînd florile pline de parfum şi fluturi.
Am fost cu căpitanul la un concert al trupei U2. Cît am stat în sala de spectacol, a început furtuna. Străzile erau pline de florile crinilor smulse de vînt.
La plecare, mi-am cumpărat dintr-un magazin de suveniruri o rochie din voal portocaliu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)