Sunt disperat după tine

 

     Mă trimite stăpânul meu la fântână.
Un individ încearcă să își umple o sticluță de rom cu apă potabilă. Îmi dau seama că e beat după cum manevrează găleata, invers, apa curge pe lângă și în sticlă ajung câteva picături. O ia de la capăt, altă găleată, același rezultat. Am răbdare, nu e aglomerat. După a treia încercare nereușită, îl abordez tandru:

- Nu vreți puțin ajutor?
Se întoarce spre mine:

- Dacă sunteți amabil.
Sunt.
Îl ajut.
Plec. Ajung la o intersecție, e roșu. Stau și aștept. Vine verdele, demarez, intru pe o stradă cu sens unic. Stradă îngustă, mașini parcate pe ambele părți, abia mă pot strecura. În urma mea, unul claxonează în disperare să îi dau voie să mă depășească. Nu se poate, dar el nu se oprește din claxonat. Mă enervez! Opresc mașina și cobor. Mă duc spre el. Deschide geamul și începe să mă înjure. Când mă uit atent, era curva de la fântână.
- Aaa, dumneavoastră erați. Scuze, scuze.
Le accept. Plec iar. Ajung la casa stăpânului și mă pregătesc să intru, când simt o atingere pe umăr. Îmi zice:- Vreți să mergem la o țuică? Să îmi cer scuze cum se cuvine. Accept. Stabilesc o întâlnire cu el. Vine la patru ace și treaz. Bem. Are obiceiuri proaste, mângâie ospătărițele pe fund:- Sunt disperat după funduri, îmi zice.
Femeile sunt stânjenite, în semiîntunericul barului lucesc ochii de lincși ai iubiților lor. Încep să mă tem pentru mine, încep să mă îngrijorez pentru el. Se îmbată repede. Ieșim. Când ajungem lângă tufișurile scunde de dracena, îmi zice:- Vrei să mă fuți?
Eu:- Nu.

El:- Te rog!

Eu:- Nu!
El:- Nici dacă te plătesc?
Eu:- Nu. Nu mă atragi fizic.
El:- Nu poți face abstracție de atracție?
Eu:- Ba da. De felul meu sunt einsteinian.
El:- Și?
Eu:- Nu.
El:- Dacă îți zic ce trist sunt!
Eu:- Nu mă fut pe fond de tristețe.
El:- Nici dacă te rog?
Eu:- Vezi că te repeți!
Se așează în ciuci și începe să plângă.
Îl las câteva minute. Îmi aprind o țigară. Îl ridic de jos:- Fumezi? În  bar am văzut că nu.
El:- Nu, nu îmi dă voie nevasta.
Eu:- Bine. Lasă, e mai bine pentru sănătatea ta.
Îl iau de braț și intrăm amândoi în baia bărbaților. Îl lipesc de ușa unui wc și i- o trag newtonian. E dat cu un after shave scump, e un miros plăcut. I- o mai trag o dată, bonus, parfumul mi- a schimbat dispoziția. Îmi spune, în timp ce ieșim:

- Unde lucrezi? Sunt disperat după tine!
Eu:- Secret.
El:- Aș vrea să te mai vizitez. 
Eu:- Scapă mai întâi de disperare și mai vorbim.
Se potolește. Ne despărțim fără efuziuni.

O masă experimentată

 

   Mă duc pentru cumpărăturile săptămânale la un supermarket. Sunt ocupat cu aranjarea lor pe tejghea. În fața mea, o individă oarecare. Se întoarce când ajung aproape de casă:

- Sunt un pic cam dezlegată. Ești drăguț să mă legi puțin?
Eu:- Aici?
Ea:- Oo, nu! Acasă la mine.
Pun cumpărăturile în portbagaj, parchez mașina un pic mai departe și plec cu a ei. Ajungem acasă la ea, un apartament luxos, mobilat clasic. Nu are bibliotecă, asta e prima chestie pe care o observ încă de la primii pași în hol. În schimb, tronează o ditamai masă de stejar în mijlocul sufrageriei, ocupând o parte însemnată din spațiu.
Stăm la o cafea, pune niște fursecuri pe o farfurie, ciugulesc două. Pleacă de lângă mine și apare într- o rochie groasă,  înflorată, plină de fermoare. Îmi zice:

- Îmi place să fiu dezbrăcată de un bărbat adevărat.
Se urcă de pe un scăunel, direct pe masă.
Mă ridic în picioare și se apropie de fața mea cu genunchii.
Încearcă să îmi atingă fața. Mă retrag un pas.
Ea:- Nu fugi.
Eu:- Nu sunt în poziția potrivită.
Ea:- Fii și tu puțin intimidat.
Mă hotărăsc să îi fac pe plac.
Vin aproape de ea, îmi atinge părul cu un genunchi. O las. Nu simt dorință, nici neputință. O întreb: 

- Gata, te- ai legat?
Ea:- Nu, te vreau aici, sus.
Mă uit din nou la ea, un pic mai atent, e rotunjoară și nici eu nu sunt chiar cel mai slăbănog bărbat.
-Crezi că masa asta ne ține pe amândoi?
Ea:- Da
Eu:- De unde știi?
Ea:- Știu, pentru că are experiență.
Eu:- Nu dau doi bani pe experiența meselor.
Ea:- Hai, nu te teme!
Mă descalț, mai diminuez din greutate, cel puțin eu. Ea, nu. Se urcase cu tot cu pantofi.
Tavanul încăperii e înalt, dar normal de înalt, începe la o palmă de creștetul meu.
Îmi reamintește:

 - Îmi place să fiu dezbrăcată.
O ating cu palmele de sus în jos și de jur împrejur. Rochia are două fermoare principale și patru secundare. Încep să le cobor. Ea râde, se gâdilă, se frăsuiește îngreunându- mi mișcările. Reușesc într- un târziu, rochia cade pe podea. Rămâne într- o jupă, cu sânii dezveliți.
-Ia- mă, îmi zice ea!
Eu, în gând, atent la echilibristică: Aici?

Mă uit după scăunel. 

Ea:- Nu coborî! Vreau aici, sus!

Eu:- Bine
Îmi dau jos cravata, arunc sacoul pe un fotoliu, îmi deschei nasturii de la cămașă, dar nu apuc să o dau jos că îmi bagă mâna în zona ecuatorială. O opresc.
- Încă nu, îi zic, lianele sunt pline de maimuțele și tarzani.
Ea:- Bine. Se uită aiurea. Pe pereți, mintea mea hologramează volume din Platon, Heidegger, O mie și una de nopți, Decameronul....Nu le vede, firește. 
E înaltă, se ridică pe vârfuri încercând să mă sărute. Îmi scot cureaua de la pantaloni și o întorc încetișor. Îi leg mâinile pe lângă corp, le prind în cataramă. Îmi dau jos pantalonii, mă dau jos, îi așez frumos pe spătarul unui scaun, undeva lângă un șifonier. Urc înapoi, gol. O întorc cu fața la perete și o fut pe animală în patru poziții esențiale. Țipă când Au, când Aii, când Ooo, când Ooii! O ajut să coboare, mă duc să fac o labă în baie și mă întorc mulțumit. Plec. Cobor scara câte două trepte odată, chem un taxi, îmi iau mașina din parcarea supermarketului și mă duc acasă, îmi pun un disc cu rock clasic și mă odihnesc. Îmi cam tremură genunchii, sunt puțin obișnuit cu atâta înălțime.