Mă duc pentru cumpărăturile săptămânale la un supermarket. Sunt ocupat cu aranjarea lor pe tejghea. În fața mea, o individă oarecare. Se întoarce când ajung aproape de casă:
- Sunt un pic cam dezlegată. Ești drăguț să mă legi puțin?
Eu:- Aici?
Ea:- Oo, nu! Acasă la mine.
Pun cumpărăturile în portbagaj, parchez mașina un pic mai departe și plec cu a ei. Ajungem acasă la ea, un apartament luxos, mobilat clasic. Nu are bibliotecă, asta e prima chestie pe care o observ încă de la primii pași în hol. În schimb, tronează o ditamai masă de stejar în mijlocul sufrageriei, ocupând o parte însemnată din spațiu.
Stăm la o cafea, pune niște fursecuri pe o farfurie, ciugulesc două. Pleacă de lângă mine și apare într- o rochie groasă, înflorată, plină de fermoare. Îmi zice:
- Îmi place să fiu dezbrăcată de un bărbat adevărat.
Se urcă de pe un scăunel, direct pe masă.
Mă ridic în picioare și se apropie de fața mea cu genunchii.
Încearcă să îmi atingă fața. Mă retrag un pas.
Ea:- Nu fugi.
Eu:- Nu sunt în poziția potrivită.
Ea:- Fii și tu puțin intimidat.
Mă hotărăsc să îi fac pe plac.
Vin aproape de ea, îmi atinge părul cu un genunchi. O las. Nu simt dorință, nici neputință. O întreb:
- Gata, te- ai legat?
Ea:- Nu, te vreau aici, sus.
Mă uit din nou la ea, un pic mai atent, e rotunjoară și nici eu nu sunt chiar cel mai slăbănog bărbat.
-Crezi că masa asta ne ține pe amândoi?
Ea:- Da
Eu:- De unde știi?
Ea:- Știu, pentru că are experiență.
Eu:- Nu dau doi bani pe experiența meselor.
Ea:- Hai, nu te teme!
Mă descalț, mai diminuez din greutate, cel puțin eu. Ea, nu. Se urcase cu tot cu pantofi.
Tavanul încăperii e înalt, dar normal de înalt, începe la o palmă de creștetul meu.
Îmi reamintește:
- Îmi place să fiu dezbrăcată.
O ating cu palmele de sus în jos și de jur împrejur. Rochia are două fermoare principale și patru secundare. Încep să le cobor. Ea râde, se gâdilă, se frăsuiește îngreunându- mi mișcările. Reușesc într- un târziu, rochia cade pe podea. Rămâne într- o jupă, cu sânii dezveliți.
-Ia- mă, îmi zice ea!
Eu, în gând, atent la echilibristică: Aici?
Mă uit după scăunel.
Ea:- Nu coborî! Vreau aici, sus!
Eu:- Bine
Îmi dau jos cravata, arunc sacoul pe un fotoliu, îmi deschei nasturii de la cămașă, dar nu apuc să o dau jos că îmi bagă mâna în zona ecuatorială. O opresc.
- Încă nu, îi zic, lianele sunt pline de maimuțele și tarzani.
Ea:- Bine. Se uită aiurea. Pe pereți, mintea mea hologramează volume din Platon, Heidegger, O mie și una de nopți, Decameronul....Nu le vede, firește.
E înaltă, se ridică pe vârfuri încercând să mă sărute. Îmi scot cureaua de la pantaloni și o întorc încetișor. Îi leg mâinile pe lângă corp, le prind în cataramă. Îmi dau jos pantalonii, mă dau jos, îi așez frumos pe spătarul unui scaun, undeva lângă un șifonier. Urc înapoi, gol. O întorc cu fața la perete și o fut pe animală în patru poziții esențiale. Țipă când Au, când Aii, când Ooo, când Ooii! O ajut să coboare, mă duc să fac o labă în baie și mă întorc mulțumit. Plec. Cobor scara câte două trepte odată, chem un taxi, îmi iau mașina din parcarea supermarketului și mă duc acasă, îmi pun un disc cu rock clasic și mă odihnesc. Îmi cam tremură genunchii, sunt puțin obișnuit cu atâta înălțime.
