Demoasol

 

    Vine unul la mine și- mi zice că e tenor. Îl cred într- o primă fază. Pe urmă îl întreb:
-  Poți să- mi cânți ca Domingo?
El:- Numai dacă sunt pe câmp.
Eu:- De ce? Te inspiră verdele?
El:- Nu, păsărelele mii și mii.
Mergem la pădure.
Își cară cu el ditamai bagajul, cu boxe, sintetizator, microfon de scenă, microfon de fond, până și o mandolină.
Îi ia ceva timp să le instaleze.
Stau răbdător și aștept. Avusesem de gând să invit și câțiva amici pentru apluze și  bis- uri, dar în ultimul moment m- am răzgândit.
Se așează pe o buturugă și începe să cioplească un fluieraș de os dintr- un corn de elefănțel. Încep să intru la bănuieli. Nu cumva eu sunt solistul și nu el?
Îl întreb într- un târziu:- Nu cânți ceva?
El:- Nu, nu am inspirație.
Eu:- Nu sunt suficiente păsărele?
El:- Ba da, dar îmi lipsește fix cucul.
Îl înțeleg.
Îl întreb:- Trebuie să așteptăm mult? Am o întâlnire cu cineva.
El:- Depinde. Uneori poate să întârzie toată ziua.
Eu:- Atunci ce facem? Plecăm?
El:- Nu, avem răbdare.
Eu:- Unde se duc cucii?
El:- Să mai aducă niște păsărele.
Râd. Îmi dau seama că e mort după mine.
Suntem singuri în mijlocul pădurii și eu vreau să îl aud cântând ca Domingo. Unde mi- a fost mintea?!
Îmi chem ielele nebune, încing cu ele o horă mitologică și după ce sunt suficient de înciupercat și mătrăgunat îi trag un futai de zile mari.
Țipă pe două octave complete, suspină pe șapte și înainte să mă trântesc pe iarbă ca să- mi trag răsuflarea, bagă două arii complete din Domingo.
Adormim îmbrățișați.
Când ne trezim, din stejarul care păzește luminișul auzim :- Cu-cu! Cu-cu! Cu-cu!
Îi zic:- Doar nu ai de gând să începi iar!
El:- Nu, mă duc să duc sculele în mașină.
Eu:- Așa da, așa te vreau, să- ți recunoști talentul!

Vorbește -mi pe limba mea

 

        Am o zi liberă. Mă primenesc și ies. Mă duc în singurul loc unde nu mă știe nimeni, o bibliotecă.
Nu e sesiune, nu e bac, nu e admitere la Academie. Sunt locuri libere berechet.
Îmi iau ceva de citit, nu spun, e secret. Mă așez la fereastră și citesc. Mă simt bine, liber și normal.
Se ridică o coardă și trântește un scaun.
Nu mă deranjează foarte mult, am îngăduință, îmi place și autorul, și cartea.
Se mai ridică una și după două secunde se mai trântește un scaun. Ridic privirea din volum,  cum mă așteptam, o femeie.
Mă răsucesc în scaun, mă afund mai adânc, reiau lectura.
Mă concentrez un pic mai greu. Încă un scaun trântit, încă unul! Mă ridic, mă îmbrac și plec.
Merg la o terasă. Aici sunt câțiva cunoscuți mereu. Nu e obligatoriu să socializez cu ei, ceea ce și fac. Mă așez la o masă. Îmi iau cafea și de băut.
Stau mult, fumez, terasa se golește treptat. Rămân singur. Barmanița e amabilă, avem program nocturn, zice ea.
Mă bucur. Mai stau încă ceva timp. Încă nu mă plictisesc. Mă gândesc la ce am citit. Unele idei mi le- am notat. Mă uit pe ele. Apare un cunoscut cu nevasta. Se înființează neinvitat la masa mea.
Ea:- Ce citești ?
Eu:- Ceva pe limba mea.
Ea:- Nu ne spui?
Eu:- Nu.
Ea:- Dar eu sunt specialistă în limba ta.
Bărbacsu vede că ospătărița nu ajunge și la masa lor, adică a mea, pleacă în restaurant.
Eu:- Tu nu ești specialistă în limba mea. Eu sunt într- a ta! Mă reped lângă ea, o sărut, îi bag mâna între picioare. Nu se poate nici întoarce, nici ridica. Îi mozolesc gura, îi întind rujul pe juma' de obraz, îi strâng sânii în palme, îmi mișc o mână între picioarele ei protejate subțire de colanții dungați. Respiră precipitat, dar nu țipă. Mă întorc la locul meu. Vine bărbacsu cu două pahare de gin și lămâie. Se uită numai la mine, vorbește numai cu mine, că nu știu ce partid nu mai candidează și nu știu ce automobile s- au scumpit, chiar s- au dublat la preț. Stau cu mâna pe spătarul scaunului ei, care și- a aplecat umerii mult în față. Cu urechea mea albastră, aud un ușor scârțâit violin. Mă atinge pe sub masă pe picior. Îmi aprind o țigară și o las. Mă mângâie, îmi atinge șoseata și când ajunge cu vârful pantofului la piele, mă ridic brusc. Paharul lui se răstoarnă. Al ei îi tremură în mână.
-Ne mai vedem, ne mai auzim, mai vorbim!
Ea:- În ce limbă?
Eu:- Bineînțeles, în limba  mea.

Păunița cu trapez

 

   Dorel scrie, scrie, scrie de câteva zile în delir. Ne uităm la el și ne minunăm amândoi. Nu îndrăznim să- l întrerupem, nici să- l întrebăm. Mr Brasil intră tiptil în camera lui și îi duce câte ceva de mâncare, eu mă duc și iau farfuriile pe jumătate goale. Bea cafea non stop și fumează țigară de la țigară.
Într- un târziu, vine în sufragerie cu un teanc de foi pe trei sferturi mâzgălite. Începe Mr Brasil interogatoriul:
-Ai terminat de rescris Iliada?
Dorel:- I- am scris o scrisoare iubitei mele.
Mr Brasil:- Așa se scrie o scrisoare? În săptămâni de zile? Pui mâna pe o foaie, bagi 10- 15 rânduri și gata. Restul e interpretare. Întreabă- o și pe ea, că e în temă.
eu:- Da, în zilele noastre cam așa e. Scrisorile reale sunt scurte. Cele virtuale și mai scurte. Câțiva emoticoni, trei rânduri, un link...cam asta!
Dorel:- Eu sunt un om sănătos la cap.
eu:- Și eu nu?
Dorel:- Ba da, și tu ești, dar te cam grăbești să judeci.
Mr Brasil, schimbând subiectul care tinde să devină un jalnic foc de paie în ploaie:
- E o scrisoare tematică?
Dorel:- Da. Dar mă interesează mai mult ce zice ea. Vrei să citești, te rog!
Mr Brasil:- De ce nu eu?
Dorel:- Fiindcă tu mă desființezi din prima, ea mai are un pic de răbdare.
Mr Brasil:- Parcă spuneai că nu are răbdare.
Dorel:- Lasă! Hai, citește. Dacă se poate, în gând.
Ies din sufragerie cu teancul de foi. Le număr. Multicele, dar fiindcă sunt scrise doar pe jumate' și sfert, le termin repede.
Revin.
Dorel: - Ce zici? O să îi placă?
eu:- Dacă e un el, de ce nu- i zici:  Vulturul meu cu trapez? Sau șoimul meu?
Dorel:- Pentru că o păuniță cu trapez e o pasăre rară.
Mr Brasil:- Și un șoim cu trapez nu e? Sau un cioroi cu trapez?
Dorel:- Nu vreau să intre la idei.
eu:- La ce idei? Că nu e uliu sau șoim?
Dorel:- Nu, că nu are trapez. Mâine poimâine se apucă de sală și va trebui să o părăsesc.
Mr Brasil:- Așa îți alegi iubitele, după sală?
eu: - Te corectez, nu după sală, ci după trapez.
Dorel:- Nu vă mai arăt nimic niciodată!
Mr Brasil: - Lasă, azi ești femeie, astea- s discuții între bărbați.
Dorel, apucându- mă de braț:- Stai! Șoptit - Ce zici, să i- o trimit?
Mr Brasil, așezând fursecurile pe un platou:- Da, normal. Dar fără mâzgălituri. O să vadă că ești îndrăgostit. Scrie- i citeț și cu diacritice. Menții supremația!
Dorel: - Bine, merci.
Mr Brasil: - Avec plaisir!