Merseră ei ce merseră, pînă cînd copilului i se făcu foame. Femeia caută un loc unde să se aşeze şi îl hrăni, apoi îl mîngîie pe obraz şi el adormi. În vremea asta, bărbatul cel înalt rupse o crenguţă de alun şi cu briceagul începu să o cioplească. Cînd termină copilul de dormit, termină şi el de cioplit.

La scurt timp se întîlniră cu tăietorul de lemne, care se bucură cînd îşi văzu nevasta şi copilul, se aşezară toţi pe iarbă, iar tăietorul de lemne îl pofti pe străin să mănînce alături de el. Se înfruptară din carnea sărată şi băură o sticlă de vin. Bărbatul deveni vorbăreţ şi îi povesti tăietorului de lemne că şi-a pierdut prietenul.

Cerul era încă senin şi pămîntul cald. Tăitorului de lemne i-ar fi plăcut să tragă un pui de somn, dar se scutură de vise şi plecară toţi spre casă. Trebuia să ducă vreascurile în sat oamenilor.

-          Ai vrea sa îmi împrumuţi măgarul tău? Aş putea merge în oraş să întreb de el. Poate l-a văzut cineva. Poate a ajuns într-o galerie de mină sau într-o peşteră şi l-aş putea scoate afară. 
Tăietorul încuviinţă. Omul îi inspira încredere. În zare se vedeau casele prietenoase la poalele munţilor. 

Puse vreascurile adunate într-o colibă vînătorească cu gîndul să le ia a doua zi şi îşi luă rămas bun de la străin. Deşi urcat pe măgăruş, picioarele îi ajungeau acestuia pînă aproape de pămînt.

 - Acum, dacă tot nu mai trebuie să cari vreascurile în sat, poate ai vrea să mergem la tîrg? spuse femeia. Nu am mai fost de mult timp. Aş putea cumpăra nişte lînă pentru împletit. Aş vrea să îi fac copilului pantalonaşi şi ţie nişte şosete.

- Bine, încuviinţă bărbatul şi plecară.

 (picturi adaptate după Andreescu, şi anume după Pîlc de copaci şi Bîlci )