Visez.
Am 20 de ani împliniți. Sunt fericită, în orășelul meu de provincie maritimă, sunt primul student la Filosofie, într- o țară liberă, într- o minte liberă cel puțin de prejudecăți ideologice.
Un domn mă numește domniță. Urmează să studiez într- un vechi oraș universitar, unde există încă magazine cu nume interbelice, Giuvaergerie, de pildă.
Îmi anunț prietenii că voi pleca la facultate în toamnă. Sunt prima fată din clasă care a intrat la facultate, sunt prima fată din gașcă studentă.
Vreau să ies cu ei la băut, la plajă, la dans. Ei aleg un restaurant și stăm țintuiți pe scaune toată seara, făcând glume și tachinând un cuplu proaspăt căsătorit, care mănâncă de data asta separat de noi. E seară. Simt admirație sinceră, simt și puțină invidie, puțină afecțiune fraternă amestecată cu sentimentul ridicării la putere. Nu mă impresionează ridicarea la putere, știu că e efemeră, am experimentat- o deja când eram la serviciu. Este însă ceva nou aici, în mijlocul băieților cu care hălăduiesc de ani buni pe țărmul mării, prin crâșme și discoteci. Dorință. Nu a mea, a lor, le văd ochii strălucind metalic, le văd dinții albi ascuțindu- se. Mi- e puțin frică de ei. Unul din băieți îmi zice: Ești încă fecioară!
Nu- i răspund.
Altul, provoacă: - De unde știi? Ai verificat?
El: - Știu după dimensiuni.
Altul:- Ce dimensiuni?
El: - Secret!
Întreb eu: - Ce dimensiuni?
El: - Dimensiunea capului și gâtului.
Unul:- Ce treabă are coada vacii cu ștampila primăriei?
El: - Femeile și fecioarele au dimensiuni diferite ale gâtului. Se verifică aici, zice el și îmi prinde capul în palme, pipăindu- mă pe gât, de- a lungul urechilor și bărbiei. Îl las, mi se pare o aiureală. Mă mir că îl preocupă chestia asta. Ceilalți vor și ei să verifice. Îi las și pe ei să mă verifice, mai multe mâini îmi ating urechile și obrajii. E întuneric, ne- am oprit la o scară oarecare, e vară, e cald, sunt țânțari și briza mării ajunge până la noi. Nu încăpem toți pe bancă, eu stau pe o treaptă a scării și le ascult bazaconiile despre fete și femei, le uit aproape instantaneu. Sunt amica unui băiat din clasă, mai exact am fost, am fost îndrăgostită de el, m- a îmbrățișat și sărutat de câteva ori, dar acum suntem despărtiți, nu mai vorbim decât puțin și înconjurați de alții, azi eu sunt mai indiferentă decât mi- e felul, el mai afectuos decât îi e felul. Nu îmi place că mă bagă în seamă acum, când sunt studentă, după ce atâta timp m- a ignorat.
Mă cheamă deoparte de grup: - Vreau să facem dragoste!
eu: - De ce?
el: - Vreau acum, vreau în noaptea asta!
E beat și oarecum amuzant. Nu mai ține cont de nimeni și se lipește lasciv de mine.
Nu mă văd cu el nici răsărind din tortul de nuntă, nici legată cu fundiță roșie peste pijama. În plus sunt trează, nu am băut nimic.
eu: - De ce ? Pentru că sunt studentă?
el:- Nu, pentru că te iubesc.
eu: - Nu.
- Atunci să mergi în iad! strigă el.
Pleacă furios.
Mă reîntorc la gașcă.
- De- acum ai să fii ca toate parașutele de studente, îmi zice băiatul cu secretul.
eu: - De unde știi?
El: - Pentru că așa te vreau eu!
Eu râd, e preferatul meu dintre colegi, dar îl iubesc toate fetele care îl văd. E un băiat fatal, va fi un bărbat criminal. Cel puțin pentru femeia lui.
Mă face însă să mă gândesc la chestii care nu m- au preocupat până acum, de genul iubire, sex, dragoste, parteneri. Plec brusc de lângă ei. Vine după mine:- Unde te duci?
eu: La un bairam! Mă duc să dansez.
el:- Nu te duce! Hai să facem sex!
Eu râd.
- Se duce în iad, îi zice amicul meu. Nu pleca! Aici e raiul!
Râd din nou și fac stânga- mprejur.
Plec într- adevăr la un bairam. Trec pe acasă și mă îmbrac în negru, îmi pun bijuterii evidente și argintii. Ajung aproape de miezul nopții, gazda se supără puțin, sunt cea mai bună prietenă a sărbătoritei, am venit după 4 ore de când trebuia. La petrecere, numai cupluri. Dansează blues în delir, unul după altul, moleșiți și matoliți. Eu dansez cu băiețelul de 12 ani al gazdei, fratele sărbătoritei. Îmi place de el, e foarte inteligent și e amuzant. Puțin îngâmfat, este mezinul și e alintat de toată lumea. Dansăm amândoi ironic, suntem aproape de aceeași înălțime, dansăm înconjurați de cuplurile îndrăgostite lulea. După câteva dansuri observ un băiat frumos, cu părul lung și buclat, e iubitul verișoarei. Fata e prin bucătărie pe undeva. Mă invită la dans. În sfârșit, cineva de vârsta mea. Dansează frumos, e delicat și miroase îmbătător. E o oarecare vibrație între noi. Mai dansez un dans, încă unul, încă unul. Invitații nu mai sunt de mult pe ring, s- au așezat pe canapea, pe fotolii, stau pe podea, e lumina aprinsă, părinții sărbătoritei stau cu brațele încrucișate în ușă, iubita tipului e nervoasă, se plimbă în jurul nostru ca o felină turbată. Mă trezesc, ne trezim, îmi iau la revedere și plec. Pe drum începe să mi se facă rău, vomit din doi în doi pași. Mă târăsc spre casa unei prietene bune și o rog să cheme salvarea. Merge cu mine la spital, sunt întinsă pe podeaua salvării care mă zdruncină și aproape mă aruncă la curbe dintr- o parte în alta a încăperii, stau ca un animal dus spre abator. Vomit întruna, prietena mea îmi ține capul ridicat, mă șterge la gură și plânge încet.
Stau 3 săptămâni în spital, aproape toată luna august.
Medicii nu înțeleg ce am, mă interoghează mereu când unii, când alții despre ce am mâncat sau băut. Mâncasem o piersică. Amintirea dansului mă mângâie în timpul injecțiilor și perfuziilor.
