Normal

Vine Dorel acasă cu două gagici. Simpatice amândouă. Mi le lasă și pleacă să își facă ordine în dormitor. Le fac cafea și stăm de vorbă toți despre modă. Când discuția degenerează spre starea meteo, vine și ni le ia de pe cap. Intră cu ele în dormitor și iese după câteva ore bune. Le conduce la ușă și le îmbrățișează afectuos. 

Eu și Mr Brasil ne uităm lung după el. 

Îndrăznesc eu:- Cine sunt? 

Mr Brasil:- Ce ai făcut cu ele așa mult timp?

Dorel:- Sunt psiholoagele mele.

eu:- Două? Nu- ți ajunge una?

Dorel:- Mie, da, lor nu le ajunge una.

Mr Brasil:- Dezvoltă!

Dorel:- Mă suspectează că nu sunt normal. 

eu:- Cum?!!! Tu?!!! Ești cel mai normal tip pe care- l știu. 

Mr Brasil:- Să nu exageram. Cel mai normal tip pe care- l știi sunt eu. 

eu:- Da. Așa e. Persoanele de față se exclud. 

Dorel se așează la masă și își împreunează palmele peste tăblie:

- Spuneți și voi: Dacă ai avea două și ai avea de ales cu una să discuți filosofie și cu una să te ....știți voi....să faci prostii, ce ai alege?

Mr Brasil:- Ai alege normal. Să faci prostii!

Dorel:- Vezi?! Exact așa gândesc și eu. 

eu:- Eu dacă aș avea două, aș alege să discut filosofie.

Mr Brasil:- Pentru că tu nu ești un om normal. De aia.

Dorel:- A trebuit să probez normalitatea cu ambele. De aia a durat așa mult.

eu:- Simultan sau succesiv? 

Dorel:- Ce e aici, timpul perceptiv? Normal că simultan. 

Cursuri de demult

 

  Ies de la serviciu. Îmi chem un taxi și mă îndrept spre el. Când să deschid portiera, mă strigă o curvă. Mă întorc. O ilustră necunoscută. Cred că a greșit adresa și mă pregătesc să urc. Aleargă spre mine. Clar, eu îi sunt destinatar. Mă întorc spre ea.
-Bună ziua. Mă mai țineți minte?
Eu:- Nu, scuze. Cine sunteți?
Îmi îndrugă ceva cu niște cursuri făcute acum mai bine de 10 ani. Îmi amintesc cu greu. Făcusem o specializare în IT și într- adevăr, era un curs cu multe femei. Nu o țin minte decât după ce îmi spune că am lucrat împreună la un proiect național. Îmi cer scuze din nou. Văd că se întinde la vorbă, începe să îmi zică de nepoată, că s- a făcut mare, că e la gimnaziu, iar ea are acum un alt statut social. Învârte prin fața mea o verighetă. Taxiul așteaptă.
O întreb cu ce o pot ajuta. Îmi zice ceva cu hipnoza, că nu poate dormi decât pe un anumit serial și are nu știu ce probleme cu conexiunea. O sfătuiesc să sune la firma de cablu, dar se atârnă de viața mea ca un harnașament pe cal. O iau  cu mine în taxi și plecăm la ea. Bărba- su trăbăluiește prin curte, mă salută scurt și oficial. E scund și îndesat. Se potrivesc. 
Îi repar calculatorul în câteva minute, nu era mare lucru, un condensator principal.
Mă pregătesc să plec. Am altele pe cap de la 5 la 6, azi. Când mă întorc spre ea ca să îmi iau la revedere, o văd în chiloți. Rămân derutat câteva secunde. Are o mână la spate. Îmi întinde o cravașa și îmi spune:- Te rog!
Nu stau prea mult pe gânduri. Îi trag două bice pe spinare. Se îndoaie din mijloc și îmi zice suspinând:- Încă!
Nu sunt pregătit pentru așa o despărțire. Dar timpul mă presează. Îi mai trag două peste braț. -Încă, zice ea.
Are părul blond roșcat, nu foarte lung, tăiat drept, stil Nefertiti. O împing spre un holișor și îi bag limba- n gură. Nu vrea dragoste. Îi dă înainte cu cravașa. Mă trage în dormitor și încuie ușa. Încearcă să mă dezbrace, dar nu vreau. O pun să stea în genunchi și în timp ce îi umplu gura, o lovesc pe spate ușor cu biciul. După ce termin, îi trag o curea cu toată puterea. Cade grămadă și începe să plângă. Tremură și suspină înăbușit. Îi văd spatele străbătut de dungi roșii ca al unei insecte de primăvară uriașă. Ies. Chem taxiul. Când să urc, mă strigă bărba- su. Mă întorc și îmi trage un pumn în față. Mă umple de sânge. Ajung acasă cu capul înfășurat în sacou. Scot toată gheața din frigider și mă uit cu milă la sacou. Va trebui să îl arunc.

Anna Karenina, partea a treia, Capitolul 6

 Se termină ziua de muncă. Cu părere de rău, Levin se desparte de mujicii alături de care a cosit, încalecă și revine acasă, unde Serghei, enervat de muștele verii, se delectează după masă cu apă minerală și lămâie. Entuziasmul lui Levin îl molipsește și pe el, care toată ziua a lucrat doar cu intelectul, dezlegând probleme de șah. Levin îi povestește întâmplări de la cosit, îi vorbește cu veselie despre oamenii întâlniți. Pe jumătate ironic, pe jumătate afectuos, Serghei își dă seama că Levin are repere clare privind diferențele de clasă, dar experiența prin care a trecut a fost interesantă și a șters multe prejudecăți. E o scenă în care cei doi frați se simt unul pentru altul deosebit de protectori. Serghei îl anunță că a primit o scrisoare de la Stiva Oblonski, fratele Annei Karenina și soțul lui Dolly, prin care îl roagă pe Levin să treacă să vorbească cu Dolly, care era supărată. Probabil se săturase din nou de infidelitățile lui Stiva. Levin află cu aceasta ocazie că este încă în străinătate Kitty. E nerăbdător să o vadă pe Dolly. Se interesează și de starea sănătății Agafiei Mihailovna, care avusese mâna ruptă. 

Iartă - mă

 

  E vară. Soare arzător, nori albi, țărmul plin de pescăruși. Sunt la plajă de dimineață, dorm. În duduie în urechi Queen.
Mă trezesc, mă bălăcesc, mă întorc pe plajă, citesc câteva pagini și adorm iar. Sunt rupt de oboseală, am avut săptămâni lungi și grele la serviciu.
Plaja e plină, copii mulți, mulți adolescenți.
Se înserează și mă îmbrac. Merg să mănânc la un restaurant cu terasă. O coardă îmbrăcată în vernil mă fixează.
Îi fac semn să vină. Se așează la masă și bem vin. Îmi zice că e italiancă, venită în concediu. O ascult și o privesc. E blondă, înaltă și clipește des. E amuzantă oarecum.
Plec cu ea să mă plimb prin stațiune. O încântă fântânile arteziene și sunt destule.
Ne luăm înghețată și mă uit la ea cum o mănâncă. Neutru. Nu- i rău pentru dispoziția mea, semi trează, semi interesată. Merg cu ea la hotel.
Intru în duș să scap de sare și nisip, dar mă răzgândesc. Revin în cameră și o văd așezată pe marginea patului,  butonează telefonul. Mă așez într- un genunchi în fața ei și îi bag mâinile sub rochie. Are picioare frumoase, lungi. Îi ridic poalele rochiei și o mângâi pe coapse și peste chilot. Îmi atinge umerii. Țip. Am pielea arsă de soare, mă ustură atingerea.
-Iartă- mă, zice ea.
Eu:- Nu- i nimic.
E parfumată cu Dolce e Gabbana. Un pic cam mult, după gustul meu. Se întinde pe pat, cu tălpile pe podea. Mă urc pe ea, îmi desfac șlițul și i- o trag. Nu scoate niciun sunet. Nu- mi place.
Mă ridic și plec în baie.
O las pe jumătate dezbrăcată, pe jumătate încălzită. Stau mult sub dușul rece. Mă întorc în cameră în halat. Stă la fereastră și butonează iar telefonul. S- a înnoptat și luminile jucăușe ale stațiunii îmi schimbă dispoziția. Vin tiptil în spatele ei și îi sărut ceafa. Apleacă tandru capul spre mine și vrea să se întoarcă. Nu o las. Îi dau chiloții jos și o pun să stea în patru labe, pe podea. O fut. Se cambrează după fiecare orgasm. Respiră repede și se întinde pe podea. O iau de păr și o mușc de umăr.  Nu zice nimic, dar începe să își miște brațele căutându- mă. Sunt în spatele ei, nu mă poate prinde. O sărut pe omoplați, îi mângâi șira spinării de sus în jos și invers. Are un corp de copil, stă sub mine, mișcându- se ritmic. Ne futem ca adulții, indiferenți și fără chef, aproape plictisiți. Când simt că s- a oprit îmi vâr sexul în fundul ei. Urlă îngrozitor. Întoarce capul spre mine și o mușc de gât. O țin strâns între coapse și o prind de țâțe. Începe să se armonizeze cu mine. Pe braț îmi cad lacrimile ei pe care i le întind pe trup fără milă. Termin. Se întoarce cu fața spre mine și mi se cuibărește în brațe.
O țin strâns. O ajut să se îmbrace.
-Iartă- mă, îi zic, pe jumătate sincer, în timp ce o conduc spre ușă.
Zâmbește.
-Nu- i nimic, spune ea, pășind cu grijă spre lift ca pe un teren abrupt.

Vis cu pescari amatori

 

                       Gustav Klimt 

  Visez că sunt în liceu. E sâmbătă și ne hotărâm să mergem la pescuit pe lac. Sunt mai multe lacuri în jurul orașului, dar nu le știu decât pe cele apropiate. Îi anunț pe ai mei că voi lipsi aproape toată ziua. Primesc cam greu aprobarea, sunt a 12 a, am bac. Noaptea de dinainte dorm puțin și agitată. Dimineața, taică- meu, pescar amator, apare cu o undiță miniaturală, telescopică, complet echipată, cu o cutiuță de râme, mămăligă, ștrot. Mă lasă mască. Sunt pe trei sferturi încântată, spre dezamăgirea lui. Îmi imaginam o pescuire complet sălbatică, cu noi adunând nuiele și improvizând undițe. Taică- meu râde. - Tu crezi că peștii cresc în copaci, zice el.
Plec la întâlnirea cu colegii, în fața liceului. Suntem mulți, nu toți, dar destui.
Mergem cam o oră până la lac, e sub coama unui delușor. Apa e mică la mal, dar nu ne aventurăm. Stăm pe țărm cu undițele în apă. Reușesc să prind doi guvizi. Ceilalți, fie unul, fie deloc. După o oră și ceva, rămânem pe mal numai doi, eu și el, cel mai frumos băiat din clasă. Cel mai golan, provocatorul profesorilor și al colegilor. Sunt puțin intimidată de el, dar mă place. Nu mă cicălește, nu mă jignește. Vorbim despre poezie. Mă simt bine cu el.
De sus, de pe creasta unde ceilalți fac un foc, se simte miros de pește fript. Urcăm și noi. Grătarele duduie de pești adevărați, pești mari, tăiați bucăți și perpeliți. Îi întreb uimită pe băieți:- Ați reușit să pescuiți așa ceva? În așa scurt timp? Mă uit cu milă la undița mea și la punguța cu cei doi guvizi agitându- se în apă.
-Nu, râd ei, am venit cu ei de acasă.
- Pentru orice eventualitate, adaugă o fată.
Mă întorc 180 de grade și pornesc la vale, spre lac. Deschid punga și las guvizii amețiți de cap înapoi în apă.
Mâncăm și ne lăfăiam în iarba prospătă. E mai, flori mici de câmp mă atrag să le culeg, dar mă abțin. Băieții încing un fotbal, ne uităm la ei, facem comentarii amuzante.
Plecăm. Pleacă toți. Rămân singură cu el.
Nu e îndrăzneț cu mine decât în vorbă. Eu cu el, nici atât. Mă aplec să îmi iau rucsacul de jos și când mă ridic, mă prinde de mână. Are părul blond și ochii mari și verzi. Se lipește de mine, mă ia în brațe și își pune capul pe umărul meu. Îl prind de mijloc, îl îmbrățișez. Îmi zice:-
Îmi place parfumul tău.
Eu:- Nu m- am dat cu nimic.
El:- Îmi place parfumul tău care nu e artificial.
Zâmbesc, nu știu ce să zic. Mă sărută. Are buzele cărnoase și tenul neașteptat de alb și fin. Miroase a caramele. Stau amețită cu mâna la gură. Îmi zice:- Hai să îi prindem din urmă!
Incepem să alergăm, ne întrecem. Îmi luxez un picior. Plâng de durere. Mă ia în cârcă și mă duce la baba Gobjila, infirmiera din război, care îmi pune oasele la loc.
Îmi zice luni la școală:- Dacă ți- ai rupt piciorul numai după un sărut, ce pățeai dacă aveam de gând să te fut?
Ridic din umeri. Dăm lucrare la chimie și am mințile vraiște. Profa trece de mai multe ori pe lângă bancă și încearcă să îmi dea câteva indicații. Iau cu chiu și vai un 6. Plec acasă împăturind scrisoarea lui în 1000 de pătrățele și le îndes adânc în suflet. 
Nimeni nu trebuie să știe!

Da

 

  E îndrăgostit de mine unul. E timid și posesiv. Sunt răutăcios cu el, când sunt în societate îl ignor, când suntem singuri îl ador. Are sprâncene stufoase ca o bufniță și e inteligent, chiar înțelept. Citește întruna, citește orice, îmi dă sfaturi și îmi recomandă noi apariții științifice. Știe nu știu câte limbi, iar mâinile lui cu degete scurte și unghii late de afacerist mă încântă. În zilele mele proaste, mă uit la mâinile mele și mi le imaginez lipite de ale lui.
Se păstrează până la căsătorie. Nu știu cu cine, nu are pe nimeni, nu mai e foarte tânăr. Când suntem singuri, vorbește într- una despre familie. Mă face și pe mine să vreau să vorbesc, dar prefer să îl ascult pe el cum aberează despre cel puțin trei copii și despre rețete de zarzavat la borcan. Mereu îmi ține evidența kilogramelor, ba că am slăbit, ba că ar trebui să mai slăbesc. E blând și tandru.
Vin dintr- o vacanță unde am fost, ca de obicei, fără el. Ieșim cu amicii la bere și meci. Stau între ei și mă simt bine. El, într- un colț de masă mă mănâncă din ochi și la fiecare zâmbet al meu, aruncă priviri ucigătoare întregii încăperi. Mă amuză gelozia lui, ceilalți intenționat îl tachinează, toți știu de pasiunea lui ascunsă pentru mine.
Puțin după miezul nopții ne despărțim. Cheflii pleacă acasă cu taxiurile, noi rămânem ultimii. Mă duc aproape de el și îi zic:- Mergem?
El:- Unde?
Eu:- La mare.
El:- Am serviciu mâine.
Eu:- Serios? Lasă- te de el!
Râde încet.
Plecăm. Merg înainte cu jumătate de pas, merg în tăcere și hotărât.
Încearcă să mă descoase cu privire la ce vom face, dar tac și fumez țigară de la țigară.
Plaja e goală. Mergem aproape de dig. Sunt stabilopozi răzleți. Mă opresc lângă unul, puțin mai departe de mare. Îl trag aproape de mine și îl sărut. Ține gura închisă și buzele mele îl ating de câteva ori.
-Facem baie? îl întreb.
El:- Acum?
Eu încep să mă dezbrac. Mă dezbrac complet. Stă și se uită la mine, dar nu face niciun gest.
Plec spre mare. Stau mult. Mă uit spre țărm. Îl văd la mal, fumând nervos. Stau până când îl văd aproape de apă, valurile mici îi ating pantofii.
Ies din apă. Vine spre mine și îmi întinde sacoul lui. Ia- l, dârdâi! Îmi pun sacoul pe umeri și mă reped la el, îi pun piedică și cade pe nisip. Mă arunc pe el și îl pălmuiesc de câteva ori. Încearcă să se apere, fără nicio șansă, sunt călare pe el și îi țintuiesc umerii cu palmele pe nisip. Stă încordat, dar nu fuge.
Îi desfac cureaua de la pantaloni. Îi desfac nasturii de la cămașă, îi arunc cravata făcută sul undeva departe, îi scot ceasul și i- l pun în buzunar, îmi scot unul din cercei, port tortițe și i- l  bag în gură. Stă moale și inexistent sub mine. Îi bag o mână în chiloți. Animalul!
Îl sărut pe gât și îl fac să înțeleagă.
Îi pipăi pieptul păros și îl fac să mă  dorească.
Se ridică și se dezbracă, se descalță și mă prinde de spate. Cad.
E deasupra mea. E tensionat și își  înfige șurubelnița în balamaua mea. O deschide pe jumătate și mă lasă fluturând alb în vântul care mișcă ușor bărcile de lângă țărm .
Deasupra mea, cerul negru e înnebunit de stele căzătoare. Mă linge.
- Ești sărat, zice.
Eu:- Știu. Tu ești dulce.
El:- Mai vrei?
Eu:- Da.