poem pe întuneric
pe întuneric scriam la lumânare in tinerețe
pe întuneric ma voi dezbrăca de mine la bătrânețe
pe întuneric ma voi îmbrăca
cu iarba
cu furnici
cu ultimele veștede frunze
cu țepii aruncați de muze
Când, într-o zi oarecare, ma vei iubi uitând de scuze
pe întuneric am zburat înainte de primul sărut
pe întuneric ți-am cusut o crizantema pe umărul tau de tânăr spadasin aiurit
pe întuneric soarele meu răsărea când întârziai fiindcă nu te lăsa mama ta sa îmi mângâi urechea de iepure fricos
pe întuneric încă te atinge pe tălpi luna si marea
Într-o zi, pe întuneric voi știi ca ești tu fiindcă iți voi simți pe obraz barba.
epistola către amantul meu rural
ne atârnam de crengi ca firele de mărțișor,
eu îndrăgostită de alb, tu de singurul rosu astral
sclipitori, din iarba uda, florile primăverii știau ca
Odată prinsa de încheietură, orice făptura devine nuda
Încă visez raiul ca o gradina
Încă te simt când trece prin mine o femeie mai fina.