Frederic era obosit. Şi-a scos batista albastră din buzunar şi a aşezat-o pe treapta cea nouă a trotuarului. Eu am trecut pe acolo şi probabil că nu l-aş fi observat niciodată pe Frederic, în fond mulţi oameni obosesc şi se aşează pe trotuar. Dar pantofii cu capse ai lui Frederic...nu mai văzusem aşa ceva niciodată. Pantofii erau ultimul model şi aveau feţele pline de bobiţe argintii. El s-a uitat la mine şi am înţeles o chestie despre cît de bucuroase sunt păpădiile care explodează în zeci de pufi cînd primăvara trece prin ele. Şi ceva despre cireşele nerăbdătoare să stea după urechile băieţilor. În fine, Frederic a oftat cum ofta tatăl meu cînd ducea în spate ceva greu. Cînd am întors capul, din locul lui mă privea o fată
