Capitolul acesta e cel mai scurt și e despre adevărul obiectiv. Gavrilescu ajunge acasă pe la 1 noaptea. Aici apar câteva persoane care fac scena dinamică, deși nu e nici petrecere, nici meci. Nu vreau să îl rescriu, dar nici să sar peste acțiune.
Bagă cheia în broasca ușii de la numărul 101 și nu poate să o deschidă. Face tămbălău și un vecin sare pe el că forțează ca un infractor apartamentul domnului Stănescu, locatarul de drept, plecat momentan la băi. El inițiază un dialog lămuritor cu vecinul, nu stă Stănescu, stau eu cu Elsa, nevastă-mea. Mai apare o vecină recalcitrantă la geam, ce fac atâta gălăgie în cartier, să vină poliția! Gavrilescu face o semipiruetă și le închide gura câteva clipe: mă duc la madame Trandafir să vorbesc cu ea, să îmi zică ea ce e cu nevasata-mea! Locatarii din bloc, care în loc să își pună pernele pe urechi când omul încearcă să își trezească nevasta, stau acum la taclale unii cu alții, îl anunță că madame Trandafir pe care vrea să se bazeze, e plecată în lumea drepților de 5 ani. După ce fiecare dintre somnoroși își închide gura și geamul, se duce la crâșma din cartier, care rămăsese la locul ei, rămăsese și crâșmarul, mai bătrân, oleacă mai schimbat, dar îl recunoaște pe Gavrilescu și îi spune că soția lui, Elsa, nu mai locuiește acolo; după dispariția lui bruscă l-a așteptat o vreme, apoi a vândut tot ce avea, inclusiv pianul și a plecat la rude, în Germania. Toate aceste informații, oboseala și căldura de peste zi, toată experiența prin care a trecut la țigănci îl copleșesc. Amână pentru a doua zi lămurirea. Deocamdată poată să spună atât despre doamna Trandafir, cât și despre nevasta-sa: Am vorbit cu ele de dimineață.
În concluzie, adevărurile pe care le află Gavrilescu sunt:
1. Nu mai locuiește la apartamentul 101.
2. Nu mai are aceeași vecini. Când nu mai ai aceeași vecini, nu mai locuiești în același bloc/ cartier.
3. Soția nu mai e în Romania, ci în Germania.
4. Nu mai are pian. Nici partiturile pentru a doua zi, când are pregătire.
5. Banii sunt alții. Și ai lui, și așa puțini, nu mai sunt valabili decât dacă merge la bancă să îi schimbe.
6. Chiar mai bătrâni cu 12 ani, oamenii de treabă se mai recunosc între ei.
7. Madame Trandafir a murit, și era o femeie bună.
8. Soția lui nu a plecat în ziua când el a mers la țigănci, ci l-a așteptat câțiva ani.
9. Orașul/ cartierul/ blocul/ crâșma/ ideea de La țigănci încă există și nu s-au schimbat prea mult.
Aceste adevăruri, nu puține, dar dominant luciferice ne fac pe noi, cititorii să ne gândim la el mizericordios: unde o să doarmă noaptea aia, crâșma se închidea la 2. Mi-am amintit câte nopți am dormit în studenție pe bănci, în parcurile din Iași! Erau de treabă polițiștii, nici unul nu m-a gonit, niciun hoț nu m-a amenințat să îi dau cei câțiva bănuți pentru cazare....E adevărat, mă așezam și eu pe bănci care erau pe aleile principale.
Ce poți să faci, în locul lui Gavrilescu cu toate aceste adevăruri obiective? Renunți la ele și treci pe subiectiv.
