Dacă ai să vii acum, iubito, am să îţi plătesc eu drumul…
Plouă, dar am zidit un refugiu pentru ora de seară
Nu–ţi fie teamă,
Pînă la mine, felinarele-s aprinse şi salcîmii înfloriţi.
Nu plînge, Iubito,
în noaptea mea albă am cusut un chimono aurit
Pentru prima dimineaţă cuminte.
Dar mîine, de nu mai plouă, să pleci iubito,
Aici, pe tavanul aurit, un păianjen
brodează deja
Umbra ta
Dacă ai să pleci acum, iubito, am să îţi plătesc eu drumul.