Îl ştiţi pe Frederic, îl
încîntă fel de fel de lucruri şi asta nu pentru că ar fi un spirit uşuratic,
dimpotrivă. Frederic este de obicei grav, aşa de grav încît în preajma lui lumea
capătă armonii de violoncel. Într-o dimineaţă, Frederic a venit la mine şi mi-a
spus că unul dintre lucrurile preferate este shoppingul.
În mall răsuna “Il giorno onomastico” a lui
Salieri. Etajul trei era pustiu, nici un vizitator, nici un cumpărător.
Vînzătoarele plictisite
priveau absente culoarul pe care trecea Frederic cu gîndul în altă parte. Frederic
dirija orchestra nevăzută a Filarmonicii din Berlin şi admonestă cu bagheta
vînzătoarea de la raionul de cosmetice pentru o notă ştearsă. Femeia se ridică
repede de pe scaun speriată, lăsă celularul din mînă şi îl salută pe Frederic cu un gest mecanic. Frederic
trecu pe lîngă ea nemulţumit. În spatele lui, năvăliră pe culoar puzderie de
clienţi vorbăreţi care, de agitaţi ce
erau se mai şi ciocneau unii de alţii.
Afară se înserase. Pe cerul
albastru ultramarin pluteau norii albi ca nişte îmbrăţişări cu efect. Deasupra
mea un nor cu chipul lui Copernic îşi ţuguie buzele, îşi privi apoi barba şi se
transformă în Kepler.
