Frederic mergea ca de obicei optimist printre
tarabele vînzătorilor de legume tîrzii. Gogoşari, morcovi, conopidă...în sfirşit,
piaţa era plină de vînzători. La o tarabă stătea plin de sine
Statu-Palmă-Barbă-Cot şi-l ocăra pe Prîslea cel voinic ba că nu e suficient de
iute, ba că nu e destul de voinic şi altele de genul asta pe care doar cineva
cu numele Statu le poate scorni din gelozie. Prîslea vindea merele ieftin, iar
Statu-Palmă-Barbă-Cot - scump. Normal că îl
prefera toată lumea pe Prîslea. În plus, Prîslea vorbea politicos, aşa cum
vorbea Kant despre modă:
«este de preferat să fii întotdeauna un
smintit în modă decât un smintit în afara modei».
Eu
veneam din direcţia opusă la volanul camionului meu cu legume şi m-am trezit pe
acelaşi pod cu Frederic. El
conducea o maşinărie de epocă. Am ajuns amîndoi la mijlocul podului. Era
imposibil să mai dăm înapoi. Frederic a întors capul şi podul s-a scurtat în
spatele său pănă a ajuns la picior. Frederic a făcut un viraj scurt la dreapta
şi mi-a dat voie să trec. În faţa lui, podul a redevenit lung, iar eu
optimistă. De atunci locul unde noi ne-am întîlnit se numeşte Podul de piatră din piaţă.
